Viorel,
un bărbat zdravăn, fiu de ţărani înstăriţi şi el însuşi cap de familie, îmi mărturiseşte
îngrijorarea că „tăvălugul“ SMURD va cuprinde şi detaşamentul de pompieri din
Budeşti, unde lucrează de mai mulţi ani. Se întreabă, pe bună dreptate, cum va
face faţă aşa, fără pregătire, unor situaţii medicale grave. Îl bat încurajator
pe umăr şi îi ascund bineînţeles faptul că, deşi elefanţii pot să picteze,
rezultatul va fi doar o performanţă de circ şi nicidecum operă de artă. Înţelepciunea
a făcut loc încet-încet îngrijorării şi în sufletul meu.
Au
trecut puţine zile de când mecanismele ce reglează asigurarea asistenţei
medicale de urgenţă au trecut în prim-planul vieţii noastre de fiecare zi, în
contextul mai larg al unei noi tentative de restructurare a sistemului sanitar
românesc. Confruntări televizate, demisii răsunătoare, manifestări incoerente
de toate părţile baricadelor culminează cu lapidări şi bastonade neconvingătoare,
în cursul cărora se învălmăşesc strigăte ce evocă SMURD, un nume carismatic ce
aminteşte de Abu Ammar, taxe auto, şomaj, corupţie şi câte altele. Se strigă de
toate şi pare să se piardă din vedere tocmai esenţialul.
De-a
lungul ecranelor s-au succedat personaje lustruite, al căror discurs „aerisit“
lasă de înţeles că au coborât din limuzine cu geam fumuriu spre a dezbate cu
aplomb viitorul medicinii româneşti. Este cu neputinţă ca sarabanda de
mecanisme financiare pe care aceştia le prezintă, sumele uriaşe care se evocă
(nu fără evidentă detaşare) să nu-mi aducă în minte nenumăratele spoturi
publicitare care cerşesc mila unei populaţii famelice pentru plata unor
tratamente costisitoare efectuabile doar în străinătate sau pentru susţinerea
unor valoroase clinici autohtone. Pentru ca sfâşierea să fie deplină şi răspunsul
financiar mai prompt şi mai consistent, sunt împinşi în prim-plan copiii, exact
cum problematica sănătăţii a devenit, poate pentru întâia oară în istorie,
catargul de care se sprijină nemulţumirile tuturor. Concomitent, ca şi când
mentalul meu s-ar fi asimilat unui ecran cu două imagini care se desfăşoară în
paralel, văd aceleaşi personaje galonate beneficiind de incredibile înlesniri şi
tratându-şi neputinţele în ilustre clinici din străinătate, eventual aruncând o
privire critică spre medicina românească pe care chiar ei au schilodit-o.
E evident că lucrurile nu mai pot continua în
acest fel şi atunci îi spun şi eu pompierului din Budeşti un adagiu recent
lansat de un ilustru canal internaţional de televiziune: „E prea târziu ca să
mai fim pesimişti!“