Rostit de unul din cei mai cunoscuți dascăli ai chirurgiei
moderne, citatul alăturat reflectă o situație demult cunoscută în lumea
educației, și nu numai în medicină. Eu utilizez celebra expresie americană teaching
without teacher pentru a exemplifica un fapt negativ, cel de abandon al
învățăcelului, indiferent de situația în care se află, cu speranța (de cele mai
multe ori deșartă) că acesta se va descurca, într-un fel sau altul, fără a mai
fi nevoie de intervenția colegului său mai experimentat. Această atitudine,
fără a fi interzisă prin lege, e atacată de zeci de ani în literatura medicală
și are șanse serioase să dispară din practica curentă, nu numai pentru că e
condamnabilă deontologic, dar și pentru că e din ce în ce mai greu de apărat în
fața justiției. Nu demult, un caz deplorabil a făcut vâlvă în lumea medicală
israeliană: un pacient suferind de obezitate extremă (indice de masă corporală
de aproximativ 50), cu comorbidități ieșite din comun, inclusiv
cardiovasculare, a fost propus pentru o intervenție electivă și e primit în
sală de doi rezidenți anesteziști, care nu au reușit să intubeze pacientul, iar
acesta a decedat pe masa de operație înainte măcar ca operatorul să ajungă să
incizeze tegumentul; niciun specialist în anestezie nu a fost prezent în timpul
inducției, iar apariția întârziată a unui coleg mai experimentat a fost apoi
complet inutilă.
Halsted se referă însă la o altă situație, nu mai puțin
cunoscută în lumea medicală, și anume acea în care un „nechemat“ ajunge în
postura de dascăl, un scenariu în care lipsa îndrumării ar fi fost mult mai
benignă decât urmarea sfaturilor unui medic incapabil să-i învețe pe alții.
Timp de decenii, dacă nu de secole, teoria după care arta predării ar fi
înnăscută și cine nu o are de la bun început nu o va avea niciodată a primat în
toate instituțiile medicale și în școlile de medicină. Cu alte cuvinte, medicii
s-ar împărți, din acest punct de vedere, în două categorii: cei care posedă
arta predării și cei care nu o au. Iar cei care nu s-au născut cu acest dar de
la Cel de Sus vor rămâne așa toată viața lor, spre propria lor insatisfacție și
spre nefericirea celor care urmează să le fie învățăcei.
Există anumite scene din viața mea de student, sfârșită acum
aproape 55 ani, care nu mi se vor șterge din minte niciodată. Cum e cea a
celebrului profesor care scria pe tablă o formulă, ca apoi să-și controleze
notițele și să revină cu creta, modificând substanțial cele scrise cu numai
câteva secunde înainte. Sau imaginea celebrului clinician, autorul a două
tratate foarte bine cunoscute, unul despre bazele fundamentale ale
specialității sale, celălalt despre partea clinică. Cursurile sale, întotdeauna
la ora prânzului, se derulau în felul următor: o lecție din primul volum,
urmată în săptămâna de după aceea de o lecție din al doilea volum. E de mirare
că bieții studenți erau prezenți la curs nu ca să învețe ceva, ci pur și simplu
pentru că erau obligați?
În ultimele decenii, realitatea în domeniu s-a schimbat radical.
În întreaga lume au apărut tratate care dezvoltă arta predării și sunt
numeroase periodice având ca domeniu educația medicală. În mai toate școlile de
medicină au fost create catedre de educație medicală și niciun membru al
corpului didactic nu poate fi avansat fără a finaliza cu succes unul din
cursurile (și examenele!) despre arta predării. Unele instituții de învățământ
superior medical (de exemplu, Universitatea Ben Gurion din Israel) posedă
centre de cercetare în domeniul educației medicale, cu scopul de a îmbunătăți
procesul de învățământ la toate nivelurile. Mai mult, Facultatea de științe
medicale din Beer Șeva (afiliată universității din oraș) folosește de ani de
zile celebrul „triunghi“ de apreciere a cadrelor sale didactice: activitate
clinică, cercetare și activitate didactică, în aceasta din urmă fiind incluse
opiniile, în scris, ale studenților privitor la gradul de experiență și reușită
a dascălului în arta predării.
„Avocații diavolului“, așa cum se numesc cei care caută (și de
multe ori găsesc!) argumente împotriva a tot ce se spune și se scrie, vor fi
încântați să amintească faptul că și acest domeniu, al educației medicale, se
poate găsi cu prisosință pe site-urile de internet și, dacă așa stau lucrurile,
nimic mai simplu decât să te adapi la această imensă sursă de informații și
să-ți însușești cele dorite și necesare fără a mai fi obligat să urmezi vreun
curs sau să asculți prelegeri ținute de un confrate mai inițiat în domeniu.
Acestora le voi aduce doar argumentul cel mai apropiat de activitatea mea de
educator din ultimii ani. E vorba de Școala internațională de instructori în
anestezie (ISIA), pe care am creat-o în deceniul trecut, cu sprijinul
Federației mondiale a societăților de anestezie (WFSA) și al Societății
europene de anestezie (ESA). Într-o perioadă în care tânărul medic anestezist
european se putea deja folosi cu ușurință de sursele de informație electronică,
s-a dovedit că în materie de educație medicală lacunele erau evidente și ele se
moșteneau de la o generație la alta. Dascălul neinspirat și nereușit producea
noi dascăli insuficient pregătiți, iar aceștia, la rândul lor, creau educatori
la fel de slab pregătiți. Organizațiile internaționale amintite au ajuns repede
la concluzia că era nevoie de un cadru propice însușirii artei (da, artă, în
adevăratul înțeles al cuvântului!) predării. Iată cum ISIA a reușit, de-a
lungul ultimilor ani, să producă aproape 80 de absolvenți ai unui curs
intensiv, programat de specialiști în educație medicală, absolvenți care apoi
au inițiat cursuri similare în țările lor. Sunt bucuros să amintesc cu această
ocazie că patru absolvenți sunt tineri medici români, specialiști ATI.
Halsted a intrat în istoria chirurgiei nu numai pentru succesele
sale profesionale, printre care se numără, fără discuție, utilizarea cocainei
ca prim drog pentru anestezia locală și tehnica mastectomiei radicale care îi
poartă numele. El este recunoscut ca unul din pionierii educației în chirurgie,
lăsând în urma sa un întreg șir de chirurgi care au pus bazele acestei
discipline pe continentul american. De aceea sunt convins că citatul alăturat
se bazează pe o experiență de zeci de ani în domeniul educației chirurgicale, o
lungă perioadă petrecută de Halsted în multe spitale americane (dar și
europene), în care a „colecționat“ exemple bune și rele despre cum se creează
un bun specialist. Și sunt, de asemenea, convins că celebrul chirurg nu ar fi
acceptat pentru nimic în lume prea cunoscuta expresie, din păcate încă în
folosință în spitalele noastre, see once, do once, teach once (în
traducere liberă: vezi o dată, fă o dată și poți începe să înveți pe alții).
„Pentru unii indivizi, cea mai reușită metodă
de predare e de a nu preda deloc.“ 