Newsflash

Educație în donarea de sânge

de Conf. dr. Horia BUMBEA - aug. 18 2017
Educație în donarea de sânge
     Transfuzia de sânge și produse derivate de sânge este extrem de importantă pentru activitatea medicală. În prezent, ne confruntăm cu necesitatea imperioasă de a utiliza transfuzia nu doar în urgențele medico-chirurgicale sau accidente, ci mai ales în bolile cronice și intervențiile operatorii programate.
     Pentru a derula corect această activitate, este nevoie de un stoc permanent de produse de sânge. Activitatea de recoltare trebuie să se desfășoare cursiv, cu un ritm constant care să asigure cantitatea necesară menținerii stocului. Donarea de sânge este prin lege o acțiune benevolă, care nu se desfășoară contra cost, deși sunt prevăzute bonificații stipulate prin lege. În mare măsură, donarea de sânge se bazează pe conștiința civică a cetățenilor.
     Dacă în cea mai mare parte a Europei, conștiința civică aduce un număr considerabil de cetățeni la punctele de donare, înregistrându-se anual peste 20 de milioane de donări de sânge, în România ne confruntăm permanent cu un deficit de donatori și ajungem în situații limită, în care stocurile de sânge scad cu mai mult de 30% sub nevoi. Aceste situații sunt favorizate atât de lipsa de încredere în utilizarea corectă a produselor de sânge, care este determinată de scandalurile legate de transfuziile greșite, cât și de suspiciunea de condiționare în livrarea produselor de sânge.
     Problema transfuziilor greșite a ajuns în discuția medicilor hematologi, care au analizat cauzele creșterii acestor cazuri. Instruirea în transfuziologie este prevăzută în curricula de pregătire a medicului rezident hematolog și, din punct de vedere teoretic, a medicului rezident ATI. Hematologii nu sunt prea numeroși, existând un deficit de personal specializat în punctele de transfuzii din spitale, ceea ce face ca locul hematologului coordonator să fie luat de medici din alte specialități prin lege. Această situație face ca actul de consiliere al medicului prescriptor de produse de sânge, care este prevăzut în OMS nr. 1224 din 9 octombrie 2006, să fie de multe ori înlocuit cu livrarea de sânge fără niciun filtru.
     Realizarea și îmbunătățirea acestui act de consiliere al medicului prescriptor ar duce cu siguranță la evitarea prescripției nejustificate de produse de sânge și, bineînțeles, la protejarea stocului de sânge. De altfel, regăsim această preocupare la nivel european, în proiectul numit „Garantarea celei mai bune utilizări a sângelui donat prin reducerea nevoii de transfuzii”, printr-un studiu finanțat de UE privind gestionarea sângelui pacientului, cu scopul de a elabora un ghid al bunelor practici în acest domeniu. În același timp, autoritățile competente din statele membre ale UE monitorizează punerea în aplicare a legislației europene privind siguranța și calitatea sângelui și a componentelor sanguine. Autoritățile se întâlnesc de două ori pe an cu reprezentanți ai Comisiei pentru a face schimb de idei și de informații privind riscurile și bunele practici.
     Revenind însă la actul benevol de donare, trebuie menționat că spre deosebire de Europa, în SUA acest act este remunerat. Trebuie să creștem dorința de donare benevolă și regulată. În România există suficienți donatori, dar ei apar numai în condiții extreme, după un accident colectiv de exemplu. Momentul „Colectiv” a adus brusc în punctele de donare sute de donatori dornici să doneze sânge în acel moment. Foarte puțini dintre ei au înțeles însă că este mai util să doneze eșalonat, și nu deodată, pentru că produsele de sânge au o durată de valabilitate limitată. Apoi, după ce a trecut emoția momentului nefericit, a scăzut și interesul pentru acest act de donare, mai ales în rândul societății civile, care a dovedit că se poate mobiliza rapid și în număr mare atunci când este nevoie urgentă.
     Majoritatea donatorilor de sânge pe care îi întâlnim în punctele de donare spun că donează pentru cineva anume, evidențiind faptul că recolta de sânge se susține în cea mai mare parte pe donarea la cerere.
     O soluție pentru promovarea susținută a donării de sânge ar fi implicarea autorităților locale, care pot organiza un proces susținut prin care să aducă periodic donatorii în punctele de donare. Inițiativa recentă a Primăriei Capitalei de a se implica în acest proces de promovare a donării de sânge poate să fie o soluție complementară la lipsa acută de donatori constanți de sânge. Pe termen lung, poate ar trebui ca românii să fie educați de timpuriu în sensul donării de sânge, prin integrarea în educația școlară a unor activități recurente de promovare a donării.
     Nu în ultimul rând, prelungirea programului de lucru al centrelor de donare ar atrage donatorii care vor să ajute dar sunt reticenți în a pierde o zi de muncă.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe