În ultima vreme, pare că intervenția medicală cu cea mai mare
rată de eficiență din istoria umanității – vaccinarea a ajuns „victima
propriului succes”. Tot acest proces a început în 1998, când Wakefield a
publicat în celebra revistă Lancet o ipoteză tendențioasă ce a vrut să
facă legătura între vaccinul ROR și tulburările din spectrul autismului. După
10 ani, vestita ipoteză a fost infirmată de aceeași revistă, dar „răul” se
produsese.
Au apărut cazuri de refuz vaccinal, ca urmare a apariției
neîncrederii în rândul populației față de recomandările corpului medical. Au
apărut chiar diverse campanii mediatice și s-a dezvoltat un curent de opinie
negativ, având ca efect direct scăderea importantă a acoperirii vaccinale. Dacă
însă am căuta topul 10 al celor mai mari descoperiri în domeniul medical, am
observa că, în ciuda curentului negativ de opinie, printre primele poziții se
mențin vaccinarea antivariolică (Edward Jenner – 1796) și producerea
vaccinului antirujeolic (Maurice Ralph Hilleman, 1971).
Dacă ținem cont de numărul de decese prin variolă (aproximativ
30 de milioane doar în secolul al XX-lea) și de numărul de ani până la
eradicarea bolii (181, ultimul caz pe Glob fiind înregistrat în 1977), nu putem
să nu înțelegem importanța vaccinării. Un alt exemplu îl constituie situația
din SUA, unde în anul 2000 rujeola a fost declarată eradicată, fiind oprită
vaccinarea antirujeolică. Câțiva ani mai târziu, au apărut cazuri extrem de
severe de rujeolă „de import”, adusă de persoane nevaccinate, care au contactat
boala în afara granițelor SUA.
Ținând cont de toate aceste aspecte, poate fi util să alcătuim
un top 10 al informațiilor pe care trebuie să le știm despre vaccinuri și
vaccinare, adaptat realității din România. Astfel:
1. Informația științifică, întotdeauna adusă la zi, rațională și
din surse sigure, rămâne „standardul de aur” în rezolvarea problemelor ridicate
de îmbolnăvirile severe datorate agenților infecțioși, împotriva cărora
singurul mod eficient de luptă și câștig rămâne aplicarea unei scheme de
vaccinare complete;
2. Primii care ar trebui protejați de efectele unor potențiale
îmbolnăviri trebuie să fie membrii corpului medical, care sunt singurii avizați
în acordarea îngrijirilor medicale, în cazul unei pandemii;
3. Vaccinarea privește
în primul rând grupele de risc major: nou-născuții, copilul mic, apoi
preșcolar, școlar, adolescent, gravidă, urmați de pacienții cu afecțiuni
cronice: cardiace, pulmonare, imunodeprimați;
4. Vaccinarea gravidei rămâne un deziderat greu de atins în
România într-un procent satisfăcător, deoarece mai există încă voci care susțin
că vaccinarea nu-și are rostul în sarcină, întrucât „sarcina nu este boală”. În
astfel de situații, grav este faptul că nou-născutul, în primele două luni, nu
va fi protejat de îmbolnăvirea prin tetanos ori de tusea convulsivă;
5. Vaccinarea bolnavului cronic (cardiac, pulmonar, renal,
oncologic, instituționalizat etc.) comportă aspecte care țin atât de protecția
individului, care este afectat de o condiție cronică, cât și de protecția celor
din jurul său (în special copiii mici, gravidele, cronicii din anturajul
personal sau personalul medical);
6. Este esențial să conștientizăm că protecția față de o boală
infecțioasă cu potențial letal poate fi atinsă doar dacă acoperirea vaccinală
în populația largă atinge pragul de peste 95%;
7. Informațiile transparente privind modul în care acționează
vaccinurile sau reacționează organismul uman la administrarea lor cresc
încrederea în vaccinuri și vaccinare a populației și promovează o relație de
încredere a pacientului în medic, în deciziile corpului medical în general,
privind protecția stării de sănătate a celor pe care îi avem în grijă;
8. În conformitate cu datele OMS din 2016, 5,9 milioane de copii
au decedat în cursul anului 2015, pe glob. Aproximativ 50% din decese ar fi
putut fi prevenite, ținând cont că majoritatea cauzelor au fost date de
pneumonii severe, sindrom de detresă respiratorie, diaree sau malarie. Primul
vaccin contra malariei, Mosquirix, a primit aviz științific pozitiv din partea
Agenției europene a medicamentului (EMA) în iulie 2015;
9. Vaccinarea grupelor de risc înalt implică și profesiile
expuse la pericolul de îmbolnăvire prin profesia în sine (industria prelucrării
cărnii, industria prelucrării laptelui, transport), prin posibilitatea reală de
a contacta și de a transmite boala;
10. În procesul de producție a unui vaccin, care poate dura
chiar și 10–15 ani, sunt studiate efectele secundare, posibilele reacții
adverse, precum și toate componentele vaccinului: antigenul, adjuvanții,
stabilizatorii, rezistența la mediul ambient, cerințele legate de lanțul de
frig. Post-producție, vaccinurile sunt atent monitorizate, atât de organismele
acreditate să facă acest lucru (FDA în SUA, ANMDM în România), cât și de
producător, putându-se modifica formula care a stat la baza producerii
vaccinului (schimbări ale adjuvanților, stabilizatorilor).
