Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE

ESPID la Braşov

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN joi, 24 noiembrie 2011

Domeniul bolilor infecţioase ale copilului înregistrează progrese deosebite, îndeosebi prin dezvoltarea tot mai largă a vaccinurilor, care fac uitate – atunci când sunt utilizate prin programe coerente – boli cu costuri sociale şi economice greu de suportat. În plus, studiile privind rezistenţa bacteriană la antibiotice remodelează continuu indicaţiile terapeutice în diverse boli ale copilăriei. Iată câteva argumente solide pentru necesitatea dezvoltării academice structurate a domeniului. În ţara noastră, paşi importanţi în acest sens s-au făcut la Braşov, unde, sub egida Universităţii „Transilvania“ şi a Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), prin eforturile dnei dr. Oana Falup-Pecurariu, s-a desfăşurat recent a patra ediţie a Cursului ESPID.
Prezentăm, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, principalele concluzii şi recomandări practice desprinse din temele abordate, într-un grupaj cu declaraţii ale personalităţilor participante, realizat de dr. Aurel F. Marin.
 

Concluzii cu implicaţii practice, dar şi pentru politicile de sănătate publică

La finalul lunii trecute, Societatea Europeană de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID), Universitatea „Transilvania“ din Braşov şi Facultatea de Medicină a Universităţii „Ben Gurion“ (Israel) au organizat a patra ediţie a Cursului ESPID de la Braşov, totodată şi a treia ediţie a Cursului est-european şi mediteranean de boli infecţioase pediatrice, condus de dna dr. Oana Falup-Pecurariu. Abordând teme de acută actualitate ale domeniului, programul educaţional de la Braşov reuşeşte,
în fiecare an, să ofere acces la informaţie de calitate, la personalităţi de prestigiu ale domeniului,
dar şi la interesante dezbateri menite să clarifice diverse aspecte ale practicii de specialitate.
Publicăm, în grupajul alăturat, principalele concluzii pe temele abordate la această ediţie a Cursului, înregistrate
în exclusivitate pentru cititorii săptămânalului „Viaţa medicală“, partener media al reuniunii.

Pertussis, un diagnostic ce nu ar trebui uitat…

   Pertussis este un diagnostic ce trebuie avut în vedere în cazurile la care tusea durează mai mult de două săptămâni – probabilitatea de tuse convulsivă, în aceste situaţii, ajunge la 20%. Dacă un adult are pertussis, suferă din cauza tusei, poate avea perturbări ale somnului şi eventual vărsături, dar mai important de ştiut este că poate transmite boala unui copil la care imunizarea nu este finalizată, ceea ce ar duce la apariţia de forme severe, complicate, la copil. La adult, expresia clinică a bolii poate varia de la o tuse foarte uşoară până la hernii cauzate de tuse, naştere prematură la gravide, chiar encefalopatie în unele cazuri.
   Vaccinarea antipertussis la copil are o eficienţă împotriva bolii tipice – adică trei săptămâni de tuse şi simptome paroxistice, cu sau fără vărsături – de circa 90%, valorile protective fiind de 70–80% pentru formele uşoare. La adult, un studiu american de acum câţiva ani a demonstrat o eficienţă de aproximativ 92% pentru o doză vaccinală. Nu se cunoaşte încă durata de protecţie asigurată de vaccinarea adultului, astfel că este nevoie de studii epidemiologice în acest sens. În plus, deşi administrarea unei doze booster duce la creşterea titrului anticorpilor anti-Bordetella pertussis, acesta nu se corelează cu protecţia faţă de infecţie. Corelaţia nu poate fi făcută decât clinic. Studiile pe acest subiect sunt prospective, controlate placebo, iar grupul de adulţi vaccinaţi este urmărit pentru o perioadă îndelungată. Incidenţa anuală a infecţiei cu B. pertussis la adult, raportată din studii prospective, a fost de 500/100.000, adică un caz la 2.000 de oameni.
   În privinţa posibilităţii vaccinării generale a adulţilor, fiecare ţară ar trebui să analizeze situaţia proprie şi să decidă în funcţie de diverse variabile: costul vaccinului, costul bolii – spitalizări, absenteism de la locul de muncă, transmiterea la copii, toate acestea trebuie puse în ecuaţie şi abia apoi se poate decide asupra raportului cost/eficienţă al unei eventuale decizii de imunizare. Desigur, este şi o problemă morală, etică: dacă poţi preveni o boală, cred că trebuie să o previi. Pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, ai nevoie însă de datele epidemiologice. Infecţia cu B. pertussis la adulţi nu poate fi diagnosticată clinic decât în cazurile cu prezentare tipică, or, vasta majoritate a cazurilor se prezintă atipic şi boala nu poate fi recunoscută. Dacă vrei să afli povara socioeconomică a acestei boli, trebuie să conduci o cercetare prospectivă, raportarea pasivă şi supravegherea nu sunt suficiente. Tusea convulsivă este, fără niciun dubiu, o boală mult subestimată. Diagnosticul de certitudine se face prin PCR din exsudatul nazofaringian, acesta este testul cu sensibilitatea cea mai mare. Desigur, investigaţia nu este ieftină, dar costurile depind de volumul de teste efectuate…
   Cred că iniţiativa dnei dr. Oana Falup-Pecurariu, de a organiza acest curs în România, este o iniţiativă lăudabilă. Unul din scopurile Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice este chiar acesta, de a promova excelenţa în domeniu pe continentul nostru. În acest sens, este nevoie de mai mulţi specialişti în boli infecţioase pediatrice decât există, la acest moment. Mulţi copii sunt trataţi de medici de familie, care, deşi au cunoştinţe bogate, nu sunt specialişti în bolile infecţioase ale copiilor. Chiar şi mulţi dintre pediatri nu au suficiente cunoştinţe de boli infecţioase şi, atunci când vine vorba de forme complicate de boală, este nevoie de personal medical foarte bine pregătit. Pentru a fi specialist în domeniu, ai nevoie de pregătire şi, atunci când în ţara ta nu există o masă critică de specialişti – şi nicio ţară din Europa nu dispune de această „masă critică“ – trebuie să colaborezi la nivel internaţional. ESPID doreşte să susţină iniţiativele naţionale de organizare a unor programe educaţionale de calitate, cu un nivel ştiinţific ridicat, cu speakeri de valoare şi cu un conţinut independent de interesele comerciale. Este cazul Cursului organizat la Braşov, foarte apreciat de ESPID, motiv pentru care îl susţinem în continuare.

   Un alt obiectiv al Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice, în domeniul reglementărilor europene, este de a stabili cerinţe specifice de pregătire în bolile infecţioase pediatrice. ESPID a elaborat deja ghiduri privind modulele care ar trebui să facă parte din curricula specializării în boli infecţioase pediatrice, dar numai Uniunea Europeană poate decide asupra obligativităţii curriculei respective. Suntem, desigur, în contact cu Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti, pentru a defini viitorul specialităţii noastre.

Aspecte critice în infecţia cu MRSA

   În infecţiile stafilococice comunitare se înregistrează o rezistenţă bacteriană crescută la beta-lactamine, ceea ce ridică o serie de dificultăţi pentru medic, dată fiind preferinţa pentru beta-lactamine. Cele mai multe infecţii stafilococice sunt cutanate sau de ţesuturi moi şi tratamentul antibiotic trebuie ales în funcţie de datele locale. În Grecia, între 40 şi 50% sau chiar mai mult din tulpinile stafilococice izolate în infecţiile comunitare sunt rezistente la meticilină (MRSA). Nu cunosc datele din România, dar bănuiesc că nu sunt diferenţe foarte mari în acest sens… Atitudinea terapeutică trebuie adaptată situaţiei clinice. Dacă este vorba de o infecţie localizată, de mici dimensiuni, un mic abces, de exemplu, poate fi drenată şi nu este neapărat necesară administrarea de antibiotice. Din cazurile cu care ne confruntăm, atunci când este necesară administrarea de antibiotice, trebuie avută în vedere rezistenţa crescută la beta-lactamine. Alte opţiuni posibile ar fi trimetoprim-sulfametoxazol sau clindamicina. Din datele privind epidemiologia S. aureus în spitale, ştim că în România incidenţa MRSA este una din cele mai mari din Europa, dacă nu cea mai mare. Nu sunt însă disponibile date din ţara dv. privind incidenţa MRSA în infecţiile comunitare. Aş rezuma aspectele critice din infecţia stafilococică, astfel: dacă există puroi, trebuie drenat; dacă este un abces mare, pacientul trebuie trimis la spital; ori de câte ori este posibil, trebuie realizate culturi şi testată rezistenţa la antibiotice.
   ESPID, prin Comitetul ştiinţific şi de premiere, acordă burse şi finanţări pentru cercetare. Mesajul pe care vreau să-l transmit este că ne-am bucura să primim mai multe aplicaţii din România, fie pentru micile granturi de cercetare, fie pentru efectuarea de stagii de pregătire în străinătate. Sper ca, în anii următori, să organizăm reuniunea anuală ESPID în România – există deja o aplicaţie depusă de dna dr. Oana Falup-Pecurariu, în acest sens, pentru 2014, şi sper că va avea succes. Cred că ar fi foarte utilă organizarea unui congres ESPID în România.
 
Pneumonia la copil

 

   Medicina actuală începe să înţeleagă că pneumonia la copil – şi probabil şi la adult – nu este cauzată doar de un virus sau o bacterie, ci o combinaţie de infecţii. Uneori, deşi tratezi o etiologie, îţi rămân altele active. Cu toate acestea, pneumonia poate fi prevenită prin vaccinare, fie antivirală – împotriva gripei sau virusului sinciţial respirator, la prematuri –, fie antibacteriană – imunizare antipneumococică, antipertussis, anti-Haemophilus influenzae tip B.
   Cel mai important aspect pentru pneumonia comunitară este prevenţia. Şi nu este vorba doar de vaccinuri, ci şi de evitarea fumatului, aerului poluat, asigurarea unei nutriţii adecvate… În privinţa tratamentului, acesta trebuie să ţină seama de caracteristicile locale. De exemplu, ştim că în România se folosesc multe antibiotice, ceea ce a condus la apariţia de numeroase tulpini rezistente. În acest sens, trebuie întâi redusă utilizarea antibioticelor, iar indicarea antibioticoterapiei trebuie să se facă raţional: doar la pacienţii care au nevoie de tratament antibiotic şi, în acele cazuri, doar antibioticul eficient.

Supravegherea epidemiologică activă a infecţiilor

   În privinţa bacteriilor gram negative multidrog rezistente (MDRGNB), suntem îngrijoraţi în privinţa nivelului foarte ridicat de utilizare a antibioticelor, în special în sudul Europei, inclusiv în România, deoarece se pune astfel o presiune foarte mare pe selecţia acestor bacterii, care devin din ce în ce mai greu de tratat. Un alt aspect important vizează controlul intraspitalicesc al infecţiilor, prin izolarea pacienţilor cu tulpini multidrog rezistente, dublată de o foarte bună igienă a mâinilor, ca politică la nivelul întregului spital. Şi nu numai în spital – igiena mâinilor trebuie asigurată şi în comunitate, în general. Apoi, consumul de antibiotice trebuie limitat şi de crescătorii de animale pentru consum, deoarece este foarte ridicat. Iată câteva măsuri care ar trebui să ajute măcar la stoparea creşterii rezistenţei bacteriene la antibiotice.
   În spital, pe orice secţie pot fi pacienţi cu risc de infecţie cu MDRGNB – de exemplu, pacienţii cateterizaţi. Desigur, o atenţie deosebită trebuie avută în secţiile de terapie intensivă – neonatală, pediatrică – unde copiii internaţi sunt foarte fragili, dar adesea şi în secţiile de hemato-oncologie. Desigur, în funcţie de specificul local, pot fi şi alte categorii la risc, care trebuie identificate.
   În privinţa administrării antibioticelor, este important de urmat recomandările existente. Nu trebuie folosite antibiotice pentru infecţiile virale, de exemplu în comunitate – aceasta este, de altfel, una din modalităţile de selecţie a tulpinilor rezistente. Apoi, în spital, este bine să se folosească antibioticele cu spectrul cel mai îngust posibil, ceea ce implică necesitatea documentării oricărei infecţii.
   Supravegherea infecţiilor nosocomiale este importantă, deoarece trebuie să ştii ce se întâmplă în spital, să-ţi adaptezi strategia atunci când apar probleme – ca o serie de infecţii nosocomiale… Este important şi să analizezi toate datele colectate, pentru a putea furniza feedback medicilor clinicieni, pe baza căruia să îşi poată adapta practica.
   Pentru a limita apariţia rezistenţei la antibiotice, desfăşurăm campanii de promovare a igienei mâinilor, pentru limitarea posibilităţii de transmitere a organismelor, iar rezultatele sunt apoi comunicate către spitale. Dorim astfel să facem cunoscut faptul că educaţia în acest sens chiar dă rezultate. Dacă datele respective nu ar fi înregistrate şi colectate la nivel naţional, nu ar fi posibile comparaţiile. De asemenea, prin colectarea datelor privind prevalenţa rezistenţei şi utilizarea antibioticelor, putem apoi să comunicăm direct medicului practician că există o problemă ce necesită intervenţii. Este însă nevoie de un sistem organizat la nivel naţional, pentru a realiza comparaţii între secţii similare din diverse spitale, aflând astfel unde trebuie intervenit cu prioritate.
   În Belgia, există obligativitatea supravegherii infecţiilor în mai multe privinţe: trebuie comunicate infecţiile cu S. aureus, rezistent la meticilină, Clostridium difficile; participăm la supravegherea septicemiilor, comunicăm cazurile de microorganisme secretoare de beta-lactamaze cu spectru extins (ESBL), precum şi antibioticele folosite. Aceste date sunt obligatorii.

Antibioticoterapia pneumoniei comunitare

   O recomandare-cheie pentru pneumonia comunitară o reprezintă utilizarea cu precauţie a antibioticelor. Asta înseamnă că nu toate cazurile necesită antibioticoterapie, fiind posibilă şi monitorizarea pacienţilor în primele luni sau în primii ani de viaţă, atunci când există un dubiu asupra diagnosticului. În acest sens, pediatrul trebuie să vadă copilul la domiciliu. Dacă avem certitudinea diagnosticului de pneumonie bacteriană, trebuie utilizat un algoritm care să ia în calcul întâi vârsta copilului (prevalenţa patogenilor diferă de la o grupă de vârstă la alta), apoi severitatea bolii. Pe baza acestor informaţii, pediatrul trebuie să decidă asupra terapiei cu antibiotice: poate fi monoterapie. La nou-născut, e vorba în principal de patogeni dobândiţi la naştere, iar tratamentul de primă linie constă în administrarea intravenoasă de ampicilină şi aminoglicozid (cu monitorizarea atentă a nivelului seric, pentru evitarea ototoxicităţii). Între una şi trei luni, beta-lactaminele sunt antibioticele de elecţie, dar nu trebuie omisă posibilitatea pneumoniei cu Bordetella pertussis sau Chlamydia trachomatis, caz în care de primă intenţie sunt macrolidele. De la patru luni la cinci ani, principalul patogen este Streptococcus pneumoniae şi beta-lactaminele sunt de elecţie, dar în cazurile grave trebuie avute în vedere şi infecţiile cu Mycoplasma, Haemophilus influenzae sau Staphylococcus aureus, astfel că terapia de linia a doua include amoxicilina cu clavulanat şi cefalosporinele, iar în cazurile grave se poate începe cu o terapie combinată beta-lactamine plus macrolide. O altă situaţie întâlnim la copiii cu vârsta peste cinci ani, unde combinaţia beta-lactamine plus macrolide este, la fel, indicată în cazurile severe, dar monoterapia indicată în formele uşoare sau moderate de pneumonie comunitară se face cu macrolide, având în vedere frecvenţa infecţiei cu Mycoplasma.
   Prezenţa bacteriilor obişnuite în aspiratul nazofaringian sau la exsudatul faringian – S. pneumoniae, H. influenzae, S. aureus etc. – nu are o semnificaţie patologică. Mai mult, chiar şi în caz de boală, corelaţia există doar cu otita medie, nu cu pneumonia. Pentru practica clinică, nu este corect să efectuezi astfel de recoltări pentru bacteriile „tradiţionale“, deoarece nu se corelează cu boala. Utilitatea lor există doar în cazurile în care se cercetează prezenţa virusurilor sau a infecţiei cu Mycoplasma.
   Imunizarea maternă este un alt subiect asupra căruia aş vrea să fac câteva observaţii. Din dovezile obţinute în ţările în curs de dezvoltare a reieşit importanţa vaccinării antitetanice materne pentru prevenţia tetanosului neonatal. Apoi, e o discuţie întreagă asupra gripei. S-a demonstrat că vaccinarea antigripală a gravidei este utilă, dat fiind riscul crescut al femeii însărcinate de spitalizare în caz de gripă, dar totodată este şi sigură, indiferent în ce trimestru de sarcină se face. Dar, dacă luăm în discuţie beneficiul copilului, sunt date interesante din studii efectuate în Bangladesh şi în Africa, contrastând cu rezultatele obţinute în SUA sau Marea Britanie, în privinţa existenţei unui beneficiu real pentru copil. Chiar şi aşa, date fiind beneficiile materne, vaccinarea antigripală în sarcină rămâne indicată.

Probleme de graniţă

   Pe lângă aspectele academice legate de vaccinuri şi vaccinare, se asociază şi problema practică a implementării acestora în populaţia generală. Aspectele etice sunt obligatoriu de discutat, poate că ar fi nevoie chiar de o „Cartă albă“ a aspectelor etice în vaccinare. În ultimii ani au fost ridicate mai multe probleme în privinţa eticii imunizărilor şi orice lucru nediscutat poate deveni o mare problemă, periclitând activitatea de prevenţie specifică prin vaccinare. Organizatorii politicilor de sănătate trebuie să aibă în vedere şi problemele de bioetică, atunci când demarează un program nou de vaccinare. Nu numai la noi, dar s-au acumulat diverse tensiuni. Inevitabil, există un teren conflictual, dat fiind că vaccinarea nu vizează atât interesul individului, cât pe acela al societăţii. De aici poate să apară o problemă de graniţă între ce este corect şi ce nu…

Semne de alarmă pentru EV 71

   Infecţia cu enterovirusuri este foarte răspândită, în special la pacienţii pediatrici. În unele ţări, precum Taiwan, Malaysia, China, înainte şi în unele ţări europene precum Bulgaria sau Ungaria, au fost înregistrate epidemii, cu forme severe, în particular cu tulpina EV 71. Aceasta este cea mai virulentă dintre enterovirusuri, cea mai patogenă la om, cauzând encefalită, cu mortalitate ridicată. Infecţia severă apare la copiii cu vârsta sub 3–4 ani. În prezent, nu a fost identificat niciun agent antiviral eficient împotriva acestei infecţii şi nu există un vaccin disponibil, deşi se desfăşoară cercetări în această direcţie. Este important diagnosticul precoce al infecţiei şi tratamentul intensiv. În unele cazuri, utilizăm administrarea intravenoasă de imunoglobuline. În ţările din Asia, în care infecţia cu EV 71 este endemică, rata mortalităţii a scăzut semnificativ datorită unei mai bune recunoaşteri a formelor incipiente de boală. Medicii – dar şi părinţii – ar trebui să cunoască aşa-numitele „semne de pericol“ ale infecţiei severe: febră persistentă, apatie, vărsături incoercibile, inapetenţă şi mioclonii, ca semn specific al infecţiei sistemului nervos central. Pacienţii astfel identificaţi trebuie internaţi şi monitorizaţi atent (AV, TA, glicemie); deteriorarea acestor parametri constituie indicaţie pentru terapie intensivă.

Cu ochii spre SUA în vaccinarea antivaricelică

   Dispunem, în prezent, de un vaccin antivaricelic foarte eficient, deja utilizat la scară naţională în SUA şi în unele ţări europene, care reduce substanţial formele de boală uşoare şi severe, deopotrivă. O observaţie interesantă, în urma vaccinării pe scară largă din SUA, a fost că protecţia faţă de boală s-a obţinut nu doar la copiii vaccinaţi, ci şi la cei nevaccinaţi, din cauza efectului de cohortă.
   O ipoteză – neconfirmată încă – referitoare la posibilele efecte ale vaccinării antivaricelice ia în calcul faptul că, dacă toţi copiii sunt vaccinaţi şi virusul varicelo-zosterian iese din circulaţie, am putea să ne confruntăm cu un număr mai mare de cazuri de herpes zoster la generaţiile anterioare celor vaccinate. Dar această presupunere nu a fost în vreun fel confirmată încă, deşi în SUA, vaccinarea se face deja de 15 ani. Dar, chiar dacă ipoteza ar fi confirmată, dispunem de un vaccin antiherpes zoster foarte bun, astfel că nu ar trebui ca ipoteza amintită să ne oprească de la introducerea vaccinării antivaricelice a copiilor.
   Vaccinul antivaricelic, destinat populaţiei pediatrice, are o potenţă scăzută, în vreme ce vaccinul antiherpes zoster, destinat adulţilor, este înalt potent.
   Campanii naţionale de vaccinare antivaricelică există în SUA, de mai bine de 15 ani, dar şi în Europa. În Spania, programele regionale din Madrid şi Pamplona (Navarra), de imunizare a copiilor în al doilea an de viaţă, au obţinut în doar doi ani o scădere cu 90% a incidenţei varicelei şi o reducere cu 50% a spitalizării pentru această boală. Date fiind dificultăţile economice din prezent, probabil că extinderea şi în alte regiuni va mai întârzia, dar cu siguranţă că vom ajunge la imunizarea antivaricelică generală, în Spania. Unul din motivele pentru care încă nu s-a trecut, în Europa, la vaccinarea antivaricelică generală, este legat de ipoteza menţionată anterior. Deşi vaccinul antiherpes zoster a fost deja aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, el nu este distribuit în Europa. Este un vaccin obţinut printr-un proces foarte complex, iar producătorul nu are capacitatea de a-l furniza în întreaga lume, astfel că îşi concentrează eforturile în câteva ţări, iar restul lumii aşteaptă, pentru a se asigura că toate aspectele sunt controlate.

Intervenţii necesare în bronşiolită

   Bronşiolita este foarte frecventă la sugar – până la 20–25% din ei dezvoltă această boală – şi, în proporţie covârşitoare, este determinată de o infecţie virală, agentul etiologic principal fiind virusul sinciţial respirator. Severitatea afecţiunii determină frecvent internarea sugarilor, unii necesită ventilaţie, iar la 1–2% din cazuri survine decesul pacientului. Trebuie însă precizat că, în mod normal, în spital ar trebui să ajungă numai copiii cu forme severe. Conform recomandărilor actuale, acel copil cu stare bună, care primeşte alimentaţia şi este bine hidratat poate sta la domiciliu. Este mai bine ca formele uşoare şi moderate de bronşiolită să fie ţinute acasă, internarea poate fi un risc pentru copil, prin posibilitatea apariţiei unei suprainfecţii bacteriene sau a altei infecţii virale: asta înseamnă spitalul… Prin abordarea acestui subiect, am vrut să pun accentul pe infecţiile virale, extrem de frecvent întâlnite în patologia copilului, cu toate că, în România, din nefericire, înregistrăm un abuz de antibioticoterapie… Până la 80–90% din infecţiile sugarului şi copilului mic sunt virale şi devine, deci, important să punem un diagnostic corect – în cazul de faţă, preponderent clinic, nu impune investigaţii paraclinice –, să recunoaştem că este o infecţie virală şi că antibioticoterapia nu-şi are locul, dar şi să urmărim copiii la risc de a dezvolta forme severe de boală. Trebuie deci să acordăm o atenţie specială unor categorii speciale: marii prematuri, copiii cu boală pulmonară cronică, cu maladii congenitale de cord, cu imunosupresie sau cu boli neurologice ce interesează musculatura intercostală; d’emblée, aceştia prezintă riscul de a dezvolta o formă severă de boală. Formele uşoare şi moderate de bronşiolită necesită două principale intervenţii terapeutice: hidratarea pacientului, care totodată preîntâmpină febra, consecutiv căreia creşte frecvenţa respiratorie, ce agravează boala, şi apoi oxigenarea adecvată. Corticoterapia, bronhodilatatoarele – acestea nu sunt, la momentul actual, susţinute de suficiente dovezi şi sunt rezervate, ca măsuri terapeutice, formelor disperate.

 Criterii terapeutice în otita medie

   Una din temele pe care le-am prezenta a vizat infecţiile abdominale complicate comunitare, subiect de interes nu doar pentru medicii infecţionişti, ci şi pentru chirurgi şi microbiologi. Este important, pentru chirurgia abdominală, să dispui de un laborator de microbiologie bine pregătit, care să poată realiza culturi cu germeni gram negativi şi cu anaerobi, în cazurile de peritonită.
   Un alt subiect a vizat otita medie purulentă, o grupă de infecţii otice care necesită tratament antibiotic, spre deosebire de indicaţiile existente în aceste situaţii până în urmă cu circa un an. Diagnosticul trebuie însă stabilit cu certitudine, nu mai este suficient ca pacientul, copilul să aibă febră şi durere otică, şi nici inflamaţia timpanului nu este de ajuns. Criteriul de bază îl reprezintă bombarea membranei timpanice spre exterior, semn al acumulării de puroi, al abcesului. În aceste cazuri, dovezile existente indică necesitatea administrării de antibiotice. Se modifică, în situaţia respectivă, regula de a nu administra antibiotice pentru otita medie.
   Aş dori să remarc faptul că vaccinarea antipneumococică nu a fost încă introdusă în România, în cadrul programului naţional de imunizare, în condiţiile în care în multe ţări ale lumii s-a trecut deja de la vaccinul antipneumococic heptavalent la cel 13-valent. E greu de înţeles cum în ţări mult mai puţin dezvoltate, chiar din Africa, vaccinul a fost deja introdus, iar în România acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Infecţia cu rotavirus: frecventă, dar subdiagnosticată

   Am ales ca subiect rotavirusul pentru că suntem într-o perioadă în care ne confruntăm din plin cu această infecţie, frecventă, dar subdiagnosticată. Şi mai ales pentru că, deşi dispunem de vaccin, acesta nu este folosit suficient. Prin vaccinare, practic, prevenim infecţiile severe, cu deshidratare. Am putea deci să reducem numărul de spitalizări şi povara economică a acestora. Vaccinul este foarte bine tolerat şi, deşi este utilizat în România de mai mulţi ani, acoperirea vaccinală este departe de ceea ce ne dorim. Probabil că avem nevoie de studii epidemiologice realizate la nivel naţional, pe care sper să le realizăm în anii următori, dovedind astfel incidenţa crescută a infecţiei, numărul mare de cazuri de infecţie nosocomială cu rotavirus, dar vrem să aflăm şi ce tulpini circulă în România. Oricum, însă, vaccinarea antirotavirală ar fi benefică – fie şi numai dacă luăm în calcul numărul de copii care ajung la camerele de gardă cu boală diareică acută, cu vărsături şi deshidratare…
   Ca organizator, aş descrie ediţia de anul acesta a Cursului ca una intensă şi interesantă, deopotrivă. Am avut vorbitori de marcă din ţară – dnele prof. dr. Doina Pleşca, prof. dr. Evelina Moraru, prof. dr. Doina Azoicăi –, interesante prezentări de cazuri, iar invitaţii din străinătate au atins subiecte de mare actualitate, pe care le întâlnim în practica zilnică. Mă bucur să constat nu doar că audienţa a sporit numeric faţă de anul trecut, ci şi că participarea a fost una activă, dovadă fiind întrebările şi discuţiile de la finalul fiecărei prezentări, precum şi prezenţa în sală pe întreaga durată a Cursului.
   Pentru anul viitor, ne dorim să adăugăm şi o secţiune de prezentare activă de postere, în cadrul căreia speakerii invitaţi să comenteze aspectele pozitive şi negative ale fiecărei lucrări, ceea ce ar contribui substanţial la îmbunătăţirea activităţii noastre. În felul acesta, am creşte şi gradul de implicare a participanţilor, de interactivitate a Cursului. Totodată, vom menţine facilităţile pe care le oferim medicilor rezidenţi şi studenţilor, de a participa gratuit la acest program educaţional, credem că este importantă formarea tinerei generaţii, cu atât mai mult cu cât ei pot astfel să interacţioneze cu vorbitori de prestigiu din domeniu. Ne-am dori, de asemenea, să participe cât mai mulţi medici specialişti şi primari pediatrie, boli infecţioase, epidemiologie… Şi, nu în ultimul rând, medici de familie, care au un cuvânt greu de spus în prevenţie, în mâinile lor se află prevenţia… Ei pot recomanda direct vaccinarea, în vreme ce noi tratăm bolile deja apărute. Medicii de familie au posibilitatea extraordinară de a influenţa profund evoluţia bolilor infecţioase prevenibile prin vaccinare.
   Pe baza feedbackului primit de la participanţi, vom analiza, împreună cu reprezentanţii ESPID, aspectele ce trebuie îmbunătăţite. Membrii boardului Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice au fost plăcut impresionaţi de numărul mare de participanţi, de discuţiile dinamice şi de implicarea audienţei pe temele prezentate.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC