Newsflash

Exerciţii medicale

de Dr. Sorina VASILE - dec. 13 2011
Exerciţii medicale
500 de medicinişti şi rezidenţi au participat, timp de cinci zile, la a XV-a ediţie a Congresului Naţional pentru Studenţi şi Tineri Medici, organizat de Societatea Studenţilor în Medicină Bucureşti (SSMB).
Anul acesta, evenimentul a fost marcat de lucrări şi workshop-uri centrate pe diagnostic şi tratament, dar şi pe cursuri de sănătate publică şi orientare profesională.
   „Bărbat, 71 de ani, cu dispnee instalată progresiv, însoţită de tuse sâcâitoare. Pacientul are în antecedente ciroză şi este tratat pentru hipertensiune portală cu propranolol. Care e cauza dispneei?“ – îi întreabă dr. Cora Pop (asistent universitar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti) pe cei aproape 70 de studenţi care stau înghesuiţi în faţa sălii de consiliu din Facultatea de Medicină din Bucureşti. E a treia zi a congresului studenţesc şi toţi din sală exersează, într-unul din workshop-urile oferite de organizatori, algoritmul de diagnosticare la un astfel de caz.
   Prima oară întreabă şoptit o studentă din primul rând: „Ce aţi găsit la examenul fizic al aparatului respirator?“. Doctoriţa răspunde rapid: „frecătură pleurală şi matitate în două treimi din hemitoracele drept, fără murmur vezicular în dreptul matităţii“. Şi apoi scoate dintr-un dosar îngălbenit o radiografie.
   După aceste informaţii, oamenii din sală se agită – toată lumea pune întrebări şi îi şopteşte colegului cauza posibilă a revărsatului pleural – poate e parapneumonică, decompensare cirotică sau hidrotorax, chilotorax, poate chiar mezoteliom pleural. „E exsudat sau transsudat?“, întreabă cineva din spatele sălii. Doctoriţa dă doar valorile LDH şi ale proteinelor – îi lasă pe studenţi să stabilească cu ce fel de revărsat pleural au de-a face.
   Jocul se termină când o fată din sală spune răspicat: „Pacientul are cel mai probabil o pleurezie de cauză tuberculoasă“.
   Cursul se numeşte „Dr. House“ – „pentru că asta îi atrage cel mai tare pe studenţi“, spune Ana-Maria Marcu, care a mai lucrat şi la altă ediţie a acestui proiect. Acesta îi invită pe studenţi să „trăiască o experienţă originală care îi va pune în postura unui detectiv pe urmele «infractorilor» din corpul uman“.
   „Dr. House“ este doar unul din cele 23 de workshop-uri pe care le-au pregătit organizatorii pe parcursul celor trei zile dedicate prezentărilor ştiinţifice. O parte din aceste ateliere au insistat pe „gândirea şi decizia“ în sistemul de sănătate publică şi i-au învăţat pe studenţi cum să gestioneze o eventuală epidemie.
   Alte puncte de interes pentru medicinişti au fost cursurile de orientare profesională – „Cum poţi să-ţi creşti şansele de angajare?“, „Consiliere personalizată“ sau „Cum poţi să-ţi dezvolţi cariera în industria farmaceutică“.
   Prof. dr. Ion Bruckner, de la Spitalul Colţea, a prezentat unui grup numeros de viitori medici „Bedside manners“ – sau cum să te porţi cu pacientul pentru ca anamneza ta să aibă rol terapeutic. Prof. dr. Leon Zăgrean a susţinut, la rugămintea studenţilor, un curs despre „Neuroştiinţele iubirii“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe