Neurologia este o
specialitate grea, spectaculoasă, în care eşti, pe rând, învingător şi învins.
Pentru cineva din afara domeniului, participarea la un eveniment dedicat tulburărilor
de comportament motor reconfirmă această impresie. A patra ediţie a
Cursului naţional dedicat tulburărilor de comportament motor (Poiana Braşov,
23–24 martie 2015) s-a concentrat pe abordarea personalizată a pacientului cu
boală Parkinson. Specialiştii au acordat o atenţie specială simptomelor non-motorii, care sunt adeseori
principala cauză de scădere a calităţii vieţii pacientului cu boală Parkinson.
Un impact deosebit au avut sesiunile video.
Abordări
personalizate pentru tulburările comportamentului motor
Una dintre înregistrările video părea
desprinsă din cărţile neurologului Oliver Sacks: o femeie cu distonie, pacienta
profesorului grec Sevasti Bostantjopoulou, făcea eforturi să vorbească, dar nu
putea emite niciun sunet. Însă putea să cânte – melodie şi versuri. Iar
realitatea secţiilor de neurologie înseamnă, probabil, mai mult decât orice
colecţie de cazuri speciale. Medicii tineri care au umplut sala de conferinţe
au asistat la prezentări despre distonie, ticuri, sindrom Tourette, boală
Parkinson, din partea specialiştilor în domeniu.
Hipomimie şi risus
sardonicus
În cea mai dinamică sesiune a cursului, Monica Kurtis (Madrid) a prezentat, cu
ajutorul clipurilor video, cazuri de tulburări de comportament motor, inclusiv
de hipomimie în boala Parkinson, semn clinic frecvent subevaluat. Discuţia
dedicată diagnosticului diferenţial al mişcărilor anormale a purtat auditoriul
de la deplasări discrete, intermitente, ale mandibulei în plan orizontal,
cauzate de simpla purtare a protezei dentare, până la risus sardonicus şi spasme observate în timpul examinării
neurologice, care au ajutat la diagnosticarea unei encefalite.
„Întreabă pacientul ce medicamente a luat“,
este sfatul medicului spaniol. Uneori, poţi descoperi că anomaliile de
comportament motor sunt cauzate de tratamentul administrat pentru o afecţiune
minoră. „Poate pacientul să oprească voluntar mişcările feţei? Dacă da, înseamnă
că acestea sunt ticuri. (...) Dezbracă pacientul, poţi observa mişcări
ciudate“, considerate iniţial psihogene, cum ar fi miocloniile la nivelul
musculaturii abdominale (sindromul dansatorului din buric) sau a spatelui.
Ticuri şi stres
Toţi pacienţii cu ticuri trebuie să aibă
acces la psihoterapie, a fost opinia lui Davide
Martino (Londra). Terapia intervenţională comportamentală pentru ticuri
include managementul stresului, psihoterapia şi tratamentul non-medicamentos
personalizat, care trebuie să ţină cont de comorbidităţi. Dar, atunci când
ticurile sunt violente, ameninţătoare, stigmatizante sau se asociază cu dureri
de cap, pacienţii au nevoie de măsuri mai active, farmacodinamice.
Principalii modificatori ai evoluţiei
ticurilor sunt stresorii psihosociali. De asemenea, este posibil ca tensiunea
interioară care se acumulează şi duce la comportamentul motor anormal să fie
expresia unei capacităţi introspective exacerbate a pacientului.
„Avem nevoie de mai multe studii în domeniul
bolii ticurilor şi sindromului Tourette. Trebuie să evaluăm mai bine comorbidităţile
ticurilor“, crede specialistul londonez, referindu-se la tulburarea obsesiv
compulsivă, impulsivitate, anxietate, depresie. Uneori, aceste comorbidităţi
sunt principalul motiv pentru care o persoană are probleme de comportament
motor.
Constipaţie şi tulburări
de deglutiţie
Cu ajutorul tehnicilor imagistice, Fabrizio Stocchi (Roma) a ilustrat
tulburările de deglutiţie în boala Parkinson. La pacienţii care prezintă lungi
perioade de off, de imobilitate,
trebuie suspectată apariţia unor tulburări severe de deglutiţie, din cauza cărora
bolnavul nu înghite nici alimentele, nici medicamentele, acestea rămânând în
faringe ori în esofag. Semnale de alarmă privind tulburările de deglutiţie sunt
şi regurgitarea, durerea toracică şi pierderea în greutate.
Constipaţia este de trei ori mai frecventă
la pacienţii cu boală Parkinson decât în populaţia generală, motivele fiind
vârsta înaintată, imobilizarea prelungită, terapia, dar şi faptul că boala însăşi
afectează colonul şi intestinul subţire. Constipaţia poate să devină o problemă
psihică, în sensul că subiectul acaparează toate grijile bolnavului. Profesorul
italian le recomandă pacienţilor să meargă la toaletă în perioadele de on şi după ce au folosit pompa de
apomorfină.
Levodopa şi
apomorfina
Dopamina produsă de striat nu acţionează ca
un neurotransmiţător obişnuit, ci reglează sistemul nervos central, îl
echilibrează, a explicat Warren Olanow
(New York). Cercetările au arătat că descărcările de dopamină sunt relativ
constante în 48 de ore, iar sistemul nervos normal are capacitatea de buffer, ajustând nivelurile de dopamină.
Ipoteza a fost că injectarea constantă de L-dopa asigură o situaţie mai
apropiată de cea fiziologică, prevenind apariţia complicaţiilor motorii şi a
perioadelor de off. O pompă
transdermică de levodopa va face lucrurile mult mai uşoare pentru pacienţi, aceştia
nemaifiind nevoiţi să apeleze la pompa jejunală (cu inerentele riscuri de
complicaţii septice şi chirurgicale) sau la DBS. Din păcate, studiile realizate
până la acest moment privind livrarea continuă de L-dopa la nivelul pielii s-au
lovit de problema iritaţiilor cutanate, urmare a schimbării pH-ului.
„Apomorfina este bună cu noi şi traversează
dermul în proporţie de 100%“, a explicat Bogdan
Ovidiu Popescu (Bucureşti). Efectul ei se instalează în 20 de minute şi
durează 100 de minute, astfel încât medicamentul oferă pacientului
predictibilitate. În plus, este uşor să renunţi la pompa de apomorfină, a adăugat
el, o poţi folosi unul-doi ani, apoi să treci la DBS sau la administrarea
intrajejunală de gel de L-Dopa.
Este posibil ca L-Dopa să aibă un efect
toxic asupra celulelor nervoase? a venit o întrebare din public pentru
profesorul newyorkez. „Nu încerc să sugerez că prin livrarea continuă de
levodopa şi asigurarea unei disponibilităţi continue a dopaminei la nivelul
corpilor striaţi am restaurat normalitatea sistemului dopaminergic, nu cred că
avem dovezi pentru asta“, a răspuns Warren Olanow. Totuşi, studiile realizate
pe şoareci nu au dovedit că L-dopa ar fi toxică pentru creier, chiar dacă
studii anterioare, in vitro, pe
culturi de neuroni, oferiseră rezultate îngrijorătoare. Diferenţa o face,
probabil, ascorbatul din creier, a adăugat Olanow. În plus, nu există studii
care să ofere informaţii privind rata de supravieţuire celulară în caz de
administrare continuă comparativ cu administrarea pulsatilă. Unele cercetări
sugerează că levodopa are de fapt un efect trofic asupra sistemului nervos
central, iar un studiu la care a participat şi profesorul Olanow atribuie acest
efect protector şi agoniştilor dopaminergici. Medicul este un susţinător al
pompei cu apomorfină, sistem portabil pentru situaţiile de urgenţă, când
pacientul este off: „Chiar dacă face
dischinezii în urma administrării lor, poate că sunt mai uşor de suportat
pentru el decât problemele non-motorii pe care le rezolvă apomorfina“.
Simptomele
non-motorii scad calitatea vieţii
Îmbătrânim diferit şi suntem diferiţi şi în
boală, inclusiv în Parkinson, le-a reamintit Lars Timmermann (Köln) participanţilor în prezentarea dedicată
abordării personalizate. Pacientul trebuie să primească o doză de L-Dopa
calculată în funcţie de greutatea sa corporală şi, în general, un tratament
adaptat stilului său de viaţă. Aşadar, un pacient care lucrează în construcţii
are nevoie de mobilitate şi de forţă, în timp ce un ceasornicar trebuie să
controleze tremorul mâinilor.
Trecerea de la tratamentul cu administrare
orală la cel non-oral s-a asociat cu o scădere a intensităţii simptomelor
non-motorii (NMS) la pacienţii cu boală Parkinson. Un review ce a cuprins opt
studii internaţionale a arătat că fiecare pacient cu boală Parkinson prezintă
cel puţin opt NMS, iar tabloul diferă de la un bolnav la altul. „Întreabă pacientul
dacă are simptome non-motorii, folosind scalele de evaluare, pentru că dacă nu
îl întrebi, el poate să nu le declare pe toate. Poţi avea un pacient cu
simptome motorii foarte bine tratate, dar cu o calitate a vieţii foarte scăzută“,
a explicat Ray Chaudhuri (Londra).
Un alt londonez, Peter Jenner, este de părere că „Nu
ne-am concentrat suficient asupra întregului sistem de neuromodulatori –
glutamat, serotonină –, nu înţelegem complet bazele unor simptome motorii,
precum tremorul, şi nici originea tuturor tulburărilor non-motorii. Din punct
de vedere farmacologic, levodopa s-a transformat din ceva revoluţionar, într-un
capăt de drum. Companiile farmaceutice spun «Avem un medicament atât de bun şi
care costă câţiva bănuţi, de ce să investim 800 de milioane de euro într-o
substanţă nouă?»“. Tot el crede că „Trebuie să «scoatem» mai mult din
tratamentul dopaminergic al bolii Parkinson. Ca să putem face asta, nu trebuie
să ne mai concentrăm asupra receptorilor D2 şi D3, ci asupra receptorilor D1“.
Curs pentru
neurologii tineri
Cristian
Falup-Pecurariu (Braşov), directorul cursului, a explicat: „Pacienţii cu
boală Parkinson pot avea tot spectrul tulburărilor de somn: insomnie de iniţiere,
de menţinere, somnolenţă diurnă excesivă, sindromul picioarelor neliniştite şi
alterarea comportamentului somnului REM. Ele pot apărea înainte de debutul
motor al bolii sau ulterior, în evoluţia ei. Alterarea comportamentului
somnului REM poate fi un factor de risc pentru a dezvolta boala Parkinson. Sunt
deci expuse persoanele care au coşmaruri, mişcări involuntare, violente în
timpul somnului. Datele actuale sugerează că există un risc de 30% de a
dezvolta boala la cinci ani şi de 80% de a dezvolta boala Parkinson sau demenţă
cu corpi Lewy în zece ani. Identificarea acestor pacienţi deschide o arie de
cercetare intensă în ceea ce priveşte neuroprotecţia – se lucrează la
identificarea unor soluţii care să stopeze sau să limiteze apariţia bolii
Parkinson“.
„În 2004 am câştigat primul program de visiting professor al Movement Disorders
Society, practic România a fost prima ţară în care s-a desfăşurat acest program
la nivel mondial, în acelaşi an a avut loc şi în Africa de Sud. Atunci l-am
avut invitat pe profesorul Eduardo Tolosa, preşedintele Societăţii Europene de
Neurologie şi preşedintele secţiei europene a Movement Disorders Society. În
2009 am iniţiat primul curs de tulburări ale comportamentului motor, a doua ediţie
a fost în 2010. Apoi a fost o pauză, între 2011 şi 2013, iar în 2014 a avut loc
a treia ediţie. Participanţii sunt medici rezidenţi, specialişti, medici
primari. Un aspect deosebit de important a fost că întotdeauna au participat
neurologi tineri.“
„Neurologia din România este foarte bine
ancorată în neurologia europeană şi mondială. Eforturile profesorului Băjenaru
din ultimii 12 ani au fost extrem de susţinute, profesorul Mureşanu s-a
implicat foarte mult în organizarea acestor cursuri, practic, managementul
acestor cursuri a fost un efort de echipă.“
Un medic informat
tratează mai bine
„Nu există o singură boală Parkinson, ci mai
multe“, ne-a explicat Dafin Fior Mureşanu
(Cluj-Napoca), preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al
Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. „Este o
entitate mai mult sindromologică, sunt multe tipuri de boli aşa-zis idiopatice,
cu mecanisme diferite. Unele au ca substrat tulburări de sistem
ubiquitin-proteazomic, altele – tulburări ale funcţiei mitocondriale sau chiar
diverse combinaţii ale acestor mecanisme. În general, bolile neurodegenerative
au cauze multiple, pe care nu le cunoaştem, ele se aşază într-o matrice care se
bazează pe două elemente: predispoziţia genetică şi factorii de mediu. Nu ştim
exact care sunt aceşti factori; dacă i-am şti, ne-ar fi mult mai uşor. Interfaţa
dintre cele două categorii multifactoriale de determinanţi generează
substraturi fiziopatologice diferite, cu tablouri clinice asemănătoare. Fiecare
om este o individualitate, face o boală cu anumite caracteristici, cu simptome
motorii şi non-motorii. La nivelul creierului, circuite specifice modulează
atât comportamentul motor, cât şi pe cel non-motor. Boala Parkinson este o afecţiune
neurodegenerativă cu evoluţie progresivă. O parte importantă a tratamentului o
reprezintă substituţia dopaminergică, dar ea nu rezolvă decât parţial
lucrurile, ba uneori complică tabloul clinic, cu elemente deranjante pentru
bolnav pe măsură ce boala avansează şi pe măsură ce se produce o stimulare
discontinuă a striatului, ca urmare a unei terapii orale cu administrare discontinuă,
fără şansa de a menţine o concentraţie constantă a dopaminei în sânge şi la
nivelul striatului. S-au încercat soluţii care să asigure menţinerea unei
concentraţii cât mai constante de L-dopa în sânge prin infuzia continuă. De
aceea este nevoie sa înţelegem mecanismele profunde care duc la degenerarea
acestor neuroni dopaminergici şi a altor neuroni implicaţi, o misiune destul de
dificilă.“
„Aceste cursuri sunt importante deoarece
este greu să ai şansa unui dialog direct cu cei mai buni specialişti din Europa
şi din lume la acest capitol. Acest lucru este posibil prin efortul societăţilor
şi fundaţiilor noastre academice. În primul rând, beneficiază pacienţii, pentru
că un medic informat îi poate trata mai bine. Noi organizăm cursuri cu diverse
teme de actualitate, ocupându-ne astfel de educaţia tinerilor specialişti. O
altă preocupare a noastră este să dezvoltam cercetarea în România, unde, după
cum ştim, nu întotdeauna există resursele necesare. Încercăm să dezvoltăm atât
cercetarea fundamentală, cât şi pe cea clinică. În acest context, am reuşit să
deschidem anul trecut, la Cluj-Napoca, Institutul RoNeuro şi Centrul Imogen.“
În cunoştinţă de cauză
„Pentru a lua decizia optimă, medicii
trebuie să aibă cunoştinţele necesare. Din cauza aceasta, pacientul cu boală
Parkinson trebuie să ajungă la medicul neurolog, iar atunci când problemele nu
pot fi rezolvate de un medic neurolog din teritoriu, din policlinică – la un
medic neurolog cu experienţă în domeniu“, ne-a declarat Ovidiu Băjenaru (Bucureşti), preşedintele de onoare al SNR. „În ţară
sunt cunoscuţi cei care au această experienţă, suntem cel puţin în centrele
universitare câteva grupuri care de ani lucrăm intens cu pacienţii cu boală
Parkinson. Este o boală neurodegenerativă extrem de complexă prin mecanismele
ei. Medicamentele pe care le folosim modifică la rândul lor mecanismele bolii,
pe de o parte prin efectele lor, pe de altă parte prin faptul că ele nu sunt o
soluţie naturală pentru boală şi pot induce alte mecanisme care generează alte
mecanisme şi mergem aşa în cascadă. Deci, soluţia optimă este un medic neurolog
în cunoştinţă de cauză, care poate identifica personalizat, la fiecare pacient,
particularităţile sale şi, cunoscând în detaliu particularităţile tuturor
medicamentelor pe care le are la dispoziţie, să aleagă medicamentul, combinaţia
de medicamente necesare sau o soluţie intervenţională care să aducă un maximum
de beneficiu cu un minimum de reacţii secundare. În stadii avansate, aceste
reacţii sunt inerente, dar ideea este de a le minimiza suficient de mult încât
să nu deranjeze prea mult pacientul, în schimb beneficiile sale în a se mişca,
a se comporta, a-şi duce viaţa cotidiană cât mai aproape de normal să fie
maximale. Aici intervin experienţa şi nevoia de îmbunătăţire permanentă a cunoştinţelor
medicului.“
Dr. Mariana MINEA
Un tur de forţă alături de cei mai buni
Cum ar fi să vezi un film în care toţi
actorii şi regizorul sunt deţinătorii unui premiu Oscar? Cum ar fi să fii
prezent la un spectacol de operă avându-i ca protagonişti pe Placido Domingo,
Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Andrea Bocelli, iar dirijor pe Zubin Mehta?
Pare ireal, un vis frumos pentru un cinefil, pentru un meloman sau pentru o
persoană cu gusturi alese şi suflet sensibil. Cum ar fi să îi întâlneşti, să-i
asculţi şi să înveţi de la cei mai valoroşi specialişti ai timpului în domeniul
mişcărilor involuntare şi al bolii Parkinson chiar la tine acasă, în România?
Un vis frumos a
devenit realitate la Poiana Braşov, în zilele de 23 şi 24 martie a.c., pentru
cei peste 200 de medici neurologi români cu înclinaţie specială pentru
patologia comportamentului motor: rezidenţi, specialişti, primari, cadre
didactice universitare, cercetători. Dr. Cristian Falup-Pecurariu (Braşov), în
colaborare cu Societatea de Neurologie din România, Societatea pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca şi
Universitatea „Transilvania“ din Braşov au reuşit să transforme acest din urmă
vis în realitate, organizând al patrulea curs naţional dedicat tulburărilor de
comportament motor. Invitaţii au fost reprezentanţi de frunte, cu recunoaştere
internaţională în domeniul bolii Parkinson şi al mişcărilor involuntare
(distonii, tremor, ticuri, mioclonii etc.). Trebuie să recunosc deschis că am avut
onoarea, norocul, bucuria de a întâlni în două zile 17 personalităţi medicale
pe care nici la manifestările internaţionale de prestigiu din străinătate nu
le-am fi putut întâlni.
Profesorul Warren Olanow, considerat „numărul
1“ în SUA în ceea ce priveşte citările lucrărilor despre boala Parkinson în
ultimii 25 de ani, cu activitate clinică şi de cercetare de înalt nivel, a
vorbit despre boala Parkinson cu fluctuaţii motorii, insistând asupra stimulării
dopaminergice continue şi prezentând ca noutate posibilitatea administrării
subcutanate (cu pompă) sau transdermice (sub formă de plasture) a L-dopa (mod
de administrare încă în studiu).
Din Italia, profesorul Fabrizio Stocchi a
prezentat tulburările gastrointestinale şi sexuale asociate bolii Parkinson, cu
mecanismele de producere şi tratamentul specific al fiecărui tip de tulburare,
cu importanţă practică deosebită pentru clinicieni. Angelo Antonini a punctat
simptomele non-motorii prezente în boala Parkinson şi impactul lor asupra calităţii
vieţii, precum şi scalele specifice de evaluare a acestora şi tratamentul
simptomatic în vederea ameliorării calităţii vieţii pacienţilor şi a celor ce
îi îngrijesc. Recomandă agonişti dopaminergici cu eliberare prelungită şi
recunoaşte limitele cunoaşterii actuale şi anume lipsa medicaţiei care să
amelioreze/vindece fluctuaţiile motorii induse de L-dopa.
Din Marea Britanie, profesorul Ray
Chaudhuri, specialist în simptomatologia non-motorie din boala Parkinson, a
prezentat scalele NMS Quest, NMSS, UPDRS partea I, CISI-PD, dar şi tratamentele
simptomatice ale manifestărilor non-motorii şi tratamentele specifice stadiului
avansat al bolii Parkinson (agonişti dopaminergici sub formă de plasture, pompa
cu levodopa-carbidopa şi apomorfină), subliniind efectele lor secundare, dar şi
urmările opririi bruşte a tratamentelor anterioare (agonişti dopaminergici). De
asemenea, a abordat tulburările de control al impulsurilor (clinic şi
terapeutic). Peter Jenner – profesor emerit de farmacologie în Londra, cu
activitate dedicată bolii Parkinson, a prezentat noutăţile în tratamentul
acestei maladii, pornind de la studiile clinice recente. Un alt aspect abordat
a fost utilizarea unor medicamente consacrate pentru tratamentul altor afecţiuni,
cum ar fi diabetul zaharat tip II, ce ar putea fi eficiente în boala Parkinson.
Davide Martino, specialist în ticuri şi în
boala Gilles de la Tourette, şi-a însoţit prezentarea de proiecţii video şi a
oferit apoi informaţii despre tratamentul acestor tulburări ale
comportamentului motor: tratamentul medicamentos, injectarea de toxină
botulinică şi stimularea cerebrală profundă pentru cazurile rezistente la
tratament. Din Spania, Monica Kurtis a prezentat extrem de dinamic şi bine
structurat mişcările involuntare prezente la nivelul feţei, exemplificând cu
înregistrări video, cu impact didactic deosebit. Francesc Valldeoriola a
deschis cursul cu o prezentare legată de diagnosticul bolii Parkinson, atrăgând
atenţia asupra simptomelor non-motorii premonitorii (hiposmia, tulburările de
gust, tulburările de somn REM, sexuale, de motilitate intestinală), ce preced
cu mulţi ani diagnosticul bolii neurodegenerative. Din Germania a participat
profesorul Günther Deutschl, actualul preşedinte al European Academy of
Neurology, care a prezentat tremorul, cu diagnostic pozitiv, diferenţial, forme
clinice (agravarea tremorului fiziologic, tremor esenţial, tremor distonic,
tremor ortostatic) şi tratamentul acestuia – medicamentos şi prin stimulare
cerebrală profundă. Profesorul Wolfgang Oertel a detaliat tulburările de somn
REM în boala Parkinson, iar profesorul Lars Timmermann a insistat asupra
tratamentului individualizat, în funcţie de forma de boală Parkinson, de
stadiu, comorbidităţi, vârstă, doze de medicaţie orală şi orar de administrare.
Specialistul a prezentat şi o tehnică nouă de stimulare cerebrală profundă
(Vantage Study DBS), cu electrozi formaţi din mai multe segmente ce pot fi
setate diferit în ceea ce priveşte amplitudinea şi frecvenţa stimulării,
ajustarea parametrilor de stimulare făcându-se în concordanţă cu scala PDQ39
(referitoare la calitatea vieţii), scala BDI şi scala apatiei, şi nu cu UPDRS,
ca până în prezent. Din Grecia, Sevasti Bostantjopoulou a discutat despre
distonii generalizate şi focale, clinică şi tratament, exemplificând cu
înregistrări video.
Comitetul ştiinţific local a fost format din
trei cadre universitare. Profesorul Ovidiu Băjenaru, preşedinte onorific al
Societăţii de Neurologie din România (SNR), a prezentat diferite profiluri ale
pacienţilor cu boală Parkinson, în diferite faze de evoluţie, şi a insistat
asupra comorbidităţilor, care necesită atenţie şi tratament, precum şi asupra
unor patologii induse medicamentos, cum ar fi tulburarea de control al
impulsurilor. Profesorul Dafin F. Mureşanu, preşedintele SNR şi al Societăţii
pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, a detaliat tulburările de
control al impulsurilor (definiţie, fiziopatologie, forme clinice şi
tratament), iar dr. Cristian Falup-Pecurariu, directorul acestui curs de înalt
nivel ştiinţific, s-a referit la tulburările de somn şi durerea asociate bolii
Parkinson (forme clinice, investigaţii paraclinice, scala de durere Likert Pain
Scale, tratamente în funcţie de mecanismele fiziopatologice). Tot dintre
reprezentanţii locali, profesorul Bogdan Ovidiu Popescu a expus detaliat
tratamentul cu agonişti dopaminergici, indicaţiile legate de vârstă, de stadiul
bolii şi de comorbidităţi, iar prof. dr. Lăcrămioara Perju-Dumbravă a prezentat
tulburările de vedere din boala Parkinson, o temă mai puţin abordată până în
prezent, dar extrem de interesantă şi care presupune o colaborare viitoare cu
colegii oftalmologi în vederea investigării şi tratării acestora, având drept
scop creşterea calităţii vieţii pacienţilor.
Cursul extrem de bine structurat şi
organizat s-a încheiat cu o sesiune de cazuri clinice prezentate video şi dezbătute
în plen. Evenimentul a fost deosebit, de înalt nivel ştiinţific, de un real
folos nouă, participanţilor, şi implicit pacienţilor noştri, o aducere la zi a
cunoştinţelor medicale prin experienţa personalităţilor medicale prezente.
Dr. Gabriela MIHĂILESCU,
UMF „Carol Davila“ Bucureşti