Newsflash

Fiecare pacient cu boala lui

Fiecare pacient cu boala lui
Neurologia este o specialitate grea, spectaculoasă, în care eşti, pe rând, învingător şi învins. Pentru cineva din afara domeniului, participarea la un eveniment dedicat tulburărilor de comportament motor reconfirmă această impresie. A patra ediţie a Cursului naţional dedicat tulburărilor de comportament motor (Poiana Braşov, 23–24 martie 2015) s-a concentrat pe abordarea personalizată a pacientului cu boală Parkinson. Specialiştii au acordat o atenţie specială simptomelor non-motorii, care sunt adeseori principala cauză de scădere a calităţii vieţii pacientului cu boală Parkinson. Un impact deosebit au avut sesiunile video.

 

 

 

 

 Abordări personalizate pentru tulburările comportamentului motor

 

   Una dintre înregistrările video părea desprinsă din cărţile neurologului Oliver Sacks: o femeie cu distonie, pacienta profesorului grec Sevasti Bostantjopoulou, făcea eforturi să vorbească, dar nu putea emite niciun sunet. Însă putea să cânte – melodie şi versuri. Iar realitatea secţiilor de neurologie înseamnă, probabil, mai mult decât orice colecţie de cazuri speciale. Medicii tineri care au umplut sala de conferinţe au asistat la prezentări despre distonie, ticuri, sindrom Tourette, boală Parkinson, din partea specialiştilor în domeniu.

Hipomimie şi risus sardonicus

   În cea mai dinamică sesiune a cursului, Monica Kurtis (Madrid) a prezentat, cu ajutorul clipurilor video, cazuri de tulburări de comportament motor, inclusiv de hipomimie în boala Parkinson, semn clinic frecvent subevaluat. Discuţia dedicată diagnosticului diferenţial al mişcărilor anormale a purtat auditoriul de la deplasări discrete, intermitente, ale mandibulei în plan orizontal, cauzate de simpla purtare a protezei dentare, până la risus sardonicus şi spasme observate în timpul examinării neurologice, care au ajutat la diagnosticarea unei encefalite.
   „Întreabă pacientul ce medicamente a luat“, este sfatul medicului spaniol. Uneori, poţi descoperi că anomaliile de comportament motor sunt cauzate de tratamentul administrat pentru o afecţiune minoră. „Poate pacientul să oprească voluntar mişcările feţei? Dacă da, înseamnă că acestea sunt ticuri. (...) Dezbracă pacientul, poţi observa mişcări ciudate“, considerate iniţial psihogene, cum ar fi miocloniile la nivelul musculaturii abdominale (sindromul dansatorului din buric) sau a spatelui.

Ticuri şi stres

   Toţi pacienţii cu ticuri trebuie să aibă acces la psihoterapie, a fost opinia lui Davide Martino (Londra). Terapia intervenţională comportamentală pentru ticuri include managementul stresului, psihoterapia şi tratamentul non-medicamentos personalizat, care trebuie să ţină cont de comorbidităţi. Dar, atunci când ticurile sunt violente, ameninţătoare, stigmatizante sau se asociază cu dureri de cap, pacienţii au nevoie de măsuri mai active, farmacodinamice.
   Principalii modificatori ai evoluţiei ticurilor sunt stresorii psihosociali. De asemenea, este posibil ca tensiunea interioară care se acumulează şi duce la comportamentul motor anormal să fie expresia unei capacităţi introspective exacerbate a pacientului.
   „Avem nevoie de mai multe studii în domeniul bolii ticurilor şi sindromului Tourette. Trebuie să evaluăm mai bine comorbidităţile ticurilor“, crede specialistul londonez, referindu-se la tulburarea obsesiv compulsivă, impulsivitate, anxietate, depresie. Uneori, aceste comorbidităţi sunt principalul motiv pentru care o persoană are probleme de comportament motor.

Constipaţie şi tulburări de deglutiţie

   Cu ajutorul tehnicilor imagistice, Fabrizio Stocchi (Roma) a ilustrat tulburările de deglutiţie în boala Parkinson. La pacienţii care prezintă lungi perioade de off, de imobilitate, trebuie suspectată apariţia unor tulburări severe de deglutiţie, din cauza cărora bolnavul nu înghite nici alimentele, nici medicamentele, acestea rămânând în faringe ori în esofag. Semnale de alarmă privind tulburările de deglutiţie sunt şi regurgitarea, durerea toracică şi pierderea în greutate.
   Constipaţia este de trei ori mai frecventă la pacienţii cu boală Parkinson decât în populaţia generală, motivele fiind vârsta înaintată, imobilizarea prelungită, terapia, dar şi faptul că boala însăşi afectează colonul şi intestinul subţire. Constipaţia poate să devină o problemă psihică, în sensul că subiectul acaparează toate grijile bolnavului. Profesorul italian le recomandă pacienţilor să meargă la toaletă în perioadele de on şi după ce au folosit pompa de apomorfină.

Levodopa şi apomorfina

  Warren Olanow Dopamina produsă de striat nu acţionează ca un neurotransmiţător obişnuit, ci reglează sistemul nervos central, îl echilibrează, a explicat Warren Olanow (New York). Cercetările au arătat că descărcările de dopamină sunt relativ constante în 48 de ore, iar sistemul nervos normal are capacitatea de buffer, ajustând nivelurile de dopamină. Ipoteza a fost că injectarea constantă de L-dopa asigură o situaţie mai apropiată de cea fiziologică, prevenind apariţia complicaţiilor motorii şi a perioadelor de off. O pompă transdermică de levodopa va face lucrurile mult mai uşoare pentru pacienţi, aceştia nemaifiind nevoiţi să apeleze la pompa jejunală (cu inerentele riscuri de complicaţii septice şi chirurgicale) sau la DBS. Din păcate, studiile realizate până la acest moment privind livrarea continuă de L-dopa la nivelul pielii s-au lovit de problema iritaţiilor cutanate, urmare a schimbării pH-ului.
   „Apomorfina este bună cu noi şi traversează dermul în proporţie de 100%“, a explicat Bogdan Ovidiu Popescu (Bucureşti). Efectul ei se instalează în 20 de minute şi durează 100 de minute, astfel încât medicamentul oferă pacientului predictibilitate. În plus, este uşor să renunţi la pompa de apomorfină, a adăugat el, o poţi folosi unul-doi ani, apoi să treci la DBS sau la administrarea intrajejunală de gel de L-Dopa.
   Este posibil ca L-Dopa să aibă un efect toxic asupra celulelor nervoase? a venit o întrebare din public pentru profesorul newyorkez. „Nu încerc să sugerez că prin livrarea continuă de levodopa şi asigurarea unei disponibilităţi continue a dopaminei la nivelul corpilor striaţi am restaurat normalitatea sistemului dopaminergic, nu cred că avem dovezi pentru asta“, a răspuns Warren Olanow. Totuşi, studiile realizate pe şoareci nu au dovedit că L-dopa ar fi toxică pentru creier, chiar dacă studii anterioare, in vitro, pe culturi de neuroni, oferiseră rezultate îngrijorătoare. Diferenţa o face, probabil, ascorbatul din creier, a adăugat Olanow. În plus, nu există studii care să ofere informaţii privind rata de supravieţuire celulară în caz de administrare continuă comparativ cu administrarea pulsatilă. Unele cercetări sugerează că levodopa are de fapt un efect trofic asupra sistemului nervos central, iar un studiu la care a participat şi profesorul Olanow atribuie acest efect protector şi agoniştilor dopaminergici. Medicul este un susţinător al pompei cu apomorfină, sistem portabil pentru situaţiile de urgenţă, când pacientul este off: „Chiar dacă face dischinezii în urma administrării lor, poate că sunt mai uşor de suportat pentru el decât problemele non-motorii pe care le rezolvă apomorfina“.

Simptomele non-motorii scad calitatea vieţii

   Îmbătrânim diferit şi suntem diferiţi şi în boală, inclusiv în Parkinson, le-a reamintit Lars Timmermann (Köln) participanţilor în prezentarea dedicată abordării personalizate. Pacientul trebuie să primească o doză de L-Dopa calculată în funcţie de greutatea sa corporală şi, în general, un tratament adaptat stilului său de viaţă. Aşadar, un pacient care lucrează în construcţii are nevoie de mobilitate şi de forţă, în timp ce un ceasornicar trebuie să controleze tremorul mâinilor.
   Trecerea de la tratamentul cu administrare orală la cel non-oral s-a asociat cu o scădere a intensităţii simptomelor non-motorii (NMS) la pacienţii cu boală Parkinson. Un review ce a cuprins opt studii internaţionale a arătat că fiecare pacient cu boală Parkinson prezintă cel puţin opt NMS, iar tabloul diferă de la un bolnav la altul. „Întreabă pacientul dacă are simptome non-motorii, folosind scalele de evaluare, pentru că dacă nu îl întrebi, el poate să nu le declare pe toate. Poţi avea un pacient cu simptome motorii foarte bine tratate, dar cu o calitate a vieţii foarte scăzută“, a explicat Ray Chaudhuri (Londra).
   Peter JennerUn alt londonez, Peter Jenner, este de părere că „Nu ne-am concentrat suficient asupra întregului sistem de neuromodulatori – glutamat, serotonină –, nu înţelegem complet bazele unor simptome motorii, precum tremorul, şi nici originea tuturor tulburărilor non-motorii. Din punct de vedere farmacologic, levodopa s-a transformat din ceva revoluţionar, într-un capăt de drum. Companiile farmaceutice spun «Avem un medicament atât de bun şi care costă câţiva bănuţi, de ce să investim 800 de milioane de euro într-o substanţă nouă?»“. Tot el crede că „Trebuie să «scoatem» mai mult din tratamentul dopaminergic al bolii Parkinson. Ca să putem face asta, nu trebuie să ne mai concentrăm asupra receptorilor D2 şi D3, ci asupra receptorilor D1“.

Curs pentru neurologii tineri

   Cristian Falup-Pecurariu (Braşov), directorul cursului, a explicat: „Pacienţii cu boală Parkinson pot avea tot spectrul tulburărilor de somn: insomnie de iniţiere, de menţinere, somnolenţă diurnă excesivă, sindromul picioarelor neliniştite şi alterarea comportamentului somnului REM. Ele pot apărea înainte de debutul motor al bolii sau ulterior, în evoluţia ei. Alterarea comportamentului somnului REM poate fi un factor de risc pentru a dezvolta boala Parkinson. Sunt deci expuse persoanele care au coşmaruri, mişcări involuntare, violente în timpul somnului. Datele actuale sugerează că există un risc de 30% de a dezvolta boala la cinci ani şi de 80% de a dezvolta boala Parkinson sau demenţă cu corpi Lewy în zece ani. Identificarea acestor pacienţi deschide o arie de cercetare intensă în ceea ce priveşte neuroprotecţia – se lucrează la identificarea unor soluţii care să stopeze sau să limiteze apariţia bolii Parkinson“.
   „În 2004 am câştigat primul program de visiting professor al Movement Disorders Society, practic România a fost prima ţară în care s-a desfăşurat acest program la nivel mondial, în acelaşi an a avut loc şi în Africa de Sud. Atunci l-am avut invitat pe profesorul Eduardo Tolosa, preşedintele Societăţii Europene de Neurologie şi preşedintele secţiei europene a Movement Disorders Society. În 2009 am iniţiat primul curs de tulburări ale comportamentului motor, a doua ediţie a fost în 2010. Apoi a fost o pauză, între 2011 şi 2013, iar în 2014 a avut loc a treia ediţie. Participanţii sunt medici rezidenţi, specialişti, medici primari. Un aspect deosebit de important a fost că întotdeauna au participat neurologi tineri.“
   „Neurologia din România este foarte bine ancorată în neurologia europeană şi mondială. Eforturile profesorului Băjenaru din ultimii 12 ani au fost extrem de susţinute, profesorul Mureşanu s-a implicat foarte mult în organizarea acestor cursuri, practic, managementul acestor cursuri a fost un efort de echipă.“

Un medic informat tratează mai bine

   „Nu există o singură boală Parkinson, ci mai multe“, ne-a explicat Dafin Fior Mureşanu (Cluj-Napoca), preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. „Este o entitate mai mult sindromologică, sunt multe tipuri de boli aşa-zis idiopatice, cu mecanisme diferite. Unele au ca substrat tulburări de sistem ubiquitin-proteazomic, altele – tulburări ale funcţiei mitocondriale sau chiar diverse combinaţii ale acestor mecanisme. În general, bolile neurodegenerative au cauze multiple, pe care nu le cunoaştem, ele se aşază într-o matrice care se bazează pe două elemente: predispoziţia genetică şi factorii de mediu. Nu ştim exact care sunt aceşti factori; dacă i-am şti, ne-ar fi mult mai uşor. Interfaţa dintre cele două categorii multifactoriale de determinanţi generează substraturi fiziopatologice diferite, cu tablouri clinice asemănătoare. Fiecare om este o individualitate, face o boală cu anumite caracteristici, cu simptome motorii şi non-motorii. La nivelul creierului, circuite specifice modulează atât comportamentul motor, cât şi pe cel non-motor. Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă cu evoluţie progresivă. O parte importantă a tratamentului o reprezintă substituţia dopaminergică, dar ea nu rezolvă decât parţial lucrurile, ba uneori complică tabloul clinic, cu elemente deranjante pentru bolnav pe măsură ce boala avansează şi pe măsură ce se produce o stimulare discontinuă a striatului, ca urmare a unei terapii orale cu administrare discontinuă, fără şansa de a menţine o concentraţie constantă a dopaminei în sânge şi la nivelul striatului. S-au încercat soluţii care să asigure menţinerea unei concentraţii cât mai constante de L-dopa în sânge prin infuzia continuă. De aceea este nevoie sa înţelegem mecanismele profunde care duc la degenerarea acestor neuroni dopaminergici şi a altor neuroni implicaţi, o misiune destul de dificilă.“
   „Aceste cursuri sunt importante deoarece este greu să ai şansa unui dialog direct cu cei mai buni specialişti din Europa şi din lume la acest capitol. Acest lucru este posibil prin efortul societăţilor şi fundaţiilor noastre academice. În primul rând, beneficiază pacienţii, pentru că un medic informat îi poate trata mai bine. Noi organizăm cursuri cu diverse teme de actualitate, ocupându-ne astfel de educaţia tinerilor specialişti. O altă preocupare a noastră este să dezvoltam cercetarea în România, unde, după cum ştim, nu întotdeauna există resursele necesare. Încercăm să dezvoltăm atât cercetarea fundamentală, cât şi pe cea clinică. În acest context, am reuşit să deschidem anul trecut, la Cluj-Napoca, Institutul RoNeuro şi Centrul Imogen.“

În cunoştinţă de cauză

   „Pentru a lua decizia optimă, medicii trebuie să aibă cunoştinţele necesare. Din cauza aceasta, pacientul cu boală Parkinson trebuie să ajungă la medicul neurolog, iar atunci când problemele nu pot fi rezolvate de un medic neurolog din teritoriu, din policlinică – la un medic neurolog cu experienţă în domeniu“, ne-a declarat Ovidiu Băjenaru (Bucureşti), preşedintele de onoare al SNR. „În ţară sunt cunoscuţi cei care au această experienţă, suntem cel puţin în centrele universitare câteva grupuri care de ani lucrăm intens cu pacienţii cu boală Parkinson. Este o boală neurodegenerativă extrem de complexă prin mecanismele ei. Medicamentele pe care le folosim modifică la rândul lor mecanismele bolii, pe de o parte prin efectele lor, pe de altă parte prin faptul că ele nu sunt o soluţie naturală pentru boală şi pot induce alte mecanisme care generează alte mecanisme şi mergem aşa în cascadă. Deci, soluţia optimă este un medic neurolog în cunoştinţă de cauză, care poate identifica personalizat, la fiecare pacient, particularităţile sale şi, cunoscând în detaliu particularităţile tuturor medicamentelor pe care le are la dispoziţie, să aleagă medicamentul, combinaţia de medicamente necesare sau o soluţie intervenţională care să aducă un maximum de beneficiu cu un minimum de reacţii secundare. În stadii avansate, aceste reacţii sunt inerente, dar ideea este de a le minimiza suficient de mult încât să nu deranjeze prea mult pacientul, în schimb beneficiile sale în a se mişca, a se comporta, a-şi duce viaţa cotidiană cât mai aproape de normal să fie maximale. Aici intervin experienţa şi nevoia de îmbunătăţire permanentă a cunoştinţelor medicului.“

 

Dr. Mariana MINEA

 
 
 

Un tur de forţă alături de cei mai buni

 

   Cum ar fi să vezi un film în care toţi actorii şi regizorul sunt deţinătorii unui premiu Oscar? Cum ar fi să fii prezent la un spectacol de operă avându-i ca protagonişti pe Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Andrea Bocelli, iar dirijor pe Zubin Mehta? Pare ireal, un vis frumos pentru un cinefil, pentru un meloman sau pentru o persoană cu gusturi alese şi suflet sensibil. Cum ar fi să îi întâlneşti, să-i asculţi şi să înveţi de la cei mai valoroşi specialişti ai timpului în domeniul mişcărilor involuntare şi al bolii Parkinson chiar la tine acasă, în România?
Gunther DeutschiUn vis frumos a devenit realitate la Poiana Braşov, în zilele de 23 şi 24 martie a.c., pentru cei peste 200 de medici neurologi români cu înclinaţie specială pentru patologia comportamentului motor: rezidenţi, specialişti, primari, cadre didactice universitare, cercetători. Dr. Cristian Falup-Pecurariu (Braşov), în colaborare cu Societatea de Neurologie din România, Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca şi Universitatea „Transilvania“ din Braşov au reuşit să transforme acest din urmă vis în realitate, organizând al patrulea curs naţional dedicat tulburărilor de comportament motor. Invitaţii au fost reprezentanţi de frunte, cu recunoaştere internaţională în domeniul bolii Parkinson şi al mişcărilor involuntare (distonii, tremor, ticuri, mioclonii etc.). Trebuie să recunosc deschis că am avut onoarea, norocul, bucuria de a întâlni în două zile 17 personalităţi medicale pe care nici la manifestările internaţionale de prestigiu din străinătate nu le-am fi putut întâlni.
   Profesorul Warren Olanow, considerat „numărul 1“ în SUA în ceea ce priveşte citările lucrărilor despre boala Parkinson în ultimii 25 de ani, cu activitate clinică şi de cercetare de înalt nivel, a vorbit despre boala Parkinson cu fluctuaţii motorii, insistând asupra stimulării dopaminergice continue şi prezentând ca noutate posibilitatea administrării subcutanate (cu pompă) sau transdermice (sub formă de plasture) a L-dopa (mod de administrare încă în studiu).
   Din Italia, profesorul Fabrizio Stocchi a prezentat tulburările gastrointestinale şi sexuale asociate bolii Parkinson, cu mecanismele de producere şi tratamentul specific al fiecărui tip de tulburare, cu importanţă practică deosebită pentru clinicieni. Angelo Antonini a punctat simptomele non-motorii prezente în boala Parkinson şi impactul lor asupra calităţii vieţii, precum şi scalele specifice de evaluare a acestora şi tratamentul simptomatic în vederea ameliorării calităţii vieţii pacienţilor şi a celor ce îi îngrijesc. Recomandă agonişti dopaminergici cu eliberare prelungită şi recunoaşte limitele cunoaşterii actuale şi anume lipsa medicaţiei care să amelioreze/vindece fluctuaţiile motorii induse de L-dopa.
   Din Marea Britanie, profesorul Ray Chaudhuri, specialist în simptomatologia non-motorie din boala Parkinson, a prezentat scalele NMS Quest, NMSS, UPDRS partea I, CISI-PD, dar şi tratamentele simptomatice ale manifestărilor non-motorii şi tratamentele specifice stadiului avansat al bolii Parkinson (agonişti dopaminergici sub formă de plasture, pompa cu levodopa-carbidopa şi apomorfină), subliniind efectele lor secundare, dar şi urmările opririi bruşte a tratamentelor anterioare (agonişti dopaminergici). De asemenea, a abordat tulburările de control al impulsurilor (clinic şi terapeutic). Peter Jenner – profesor emerit de farmacologie în Londra, cu activitate dedicată bolii Parkinson, a prezentat noutăţile în tratamentul acestei maladii, pornind de la studiile clinice recente. Un alt aspect abordat a fost utilizarea unor medicamente consacrate pentru tratamentul altor afecţiuni, cum ar fi diabetul zaharat tip II, ce ar putea fi eficiente în boala Parkinson.
   Davide Martino, specialist în ticuri şi în boala Gilles de la Tourette, şi-a însoţit prezentarea de proiecţii video şi a oferit apoi informaţii despre tratamentul acestor tulburări ale comportamentului motor: tratamentul medicamentos, injectarea de toxină botulinică şi stimularea cerebrală profundă pentru cazurile rezistente la tratament. Din Spania, Monica Kurtis a prezentat extrem de dinamic şi bine structurat mişcările involuntare prezente la nivelul feţei, exemplificând cu înregistrări video, cu impact didactic deosebit. Francesc Valldeoriola a deschis cursul cu o prezentare legată de diagnosticul bolii Parkinson, atrăgând atenţia asupra simptomelor non-motorii premonitorii (hiposmia, tulburările de gust, tulburările de somn REM, sexuale, de motilitate intestinală), ce preced cu mulţi ani diagnosticul bolii neurodegenerative. Din Germania a participat profesorul Günther Deutschl, actualul preşedinte al European Academy of Neurology, care a prezentat tremorul, cu diagnostic pozitiv, diferenţial, forme clinice (agravarea tremorului fiziologic, tremor esenţial, tremor distonic, tremor ortostatic) şi tratamentul acestuia – medicamentos şi prin stimulare cerebrală profundă. Profesorul Wolfgang Oertel a detaliat tulburările de somn REM în boala Parkinson, iar profesorul Lars Timmermann a insistat asupra tratamentului individualizat, în funcţie de forma de boală Parkinson, de stadiu, comorbidităţi, vârstă, doze de medicaţie orală şi orar de administrare. Specialistul a prezentat şi o tehnică nouă de stimulare cerebrală profundă (Vantage Study DBS), cu electrozi formaţi din mai multe segmente ce pot fi setate diferit în ceea ce priveşte amplitudinea şi frecvenţa stimulării, ajustarea parametrilor de stimulare făcându-se în concordanţă cu scala PDQ39 (referitoare la calitatea vieţii), scala BDI şi scala apatiei, şi nu cu UPDRS, ca până în prezent. Din Grecia, Sevasti Bostantjopoulou a discutat despre distonii generalizate şi focale, clinică şi tratament, exemplificând cu înregistrări video.
   Comitetul ştiinţific local a fost format din trei cadre universitare. Profesorul Ovidiu Băjenaru, preşedinte onorific al Societăţii de Neurologie din România (SNR), a prezentat diferite profiluri ale pacienţilor cu boală Parkinson, în diferite faze de evoluţie, şi a insistat asupra comorbidităţilor, care necesită atenţie şi tratament, precum şi asupra unor patologii induse medicamentos, cum ar fi tulburarea de control al impulsurilor. Profesorul Dafin F. Mureşanu, preşedintele SNR şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, a detaliat tulburările de control al impulsurilor (definiţie, fiziopatologie, forme clinice şi tratament), iar dr. Cristian Falup-Pecurariu, directorul acestui curs de înalt nivel ştiinţific, s-a referit la tulburările de somn şi durerea asociate bolii Parkinson (forme clinice, investigaţii paraclinice, scala de durere Likert Pain Scale, tratamente în funcţie de mecanismele fiziopatologice). Tot dintre reprezentanţii locali, profesorul Bogdan Ovidiu Popescu a expus detaliat tratamentul cu agonişti dopaminergici, indicaţiile legate de vârstă, de stadiul bolii şi de comorbidităţi, iar prof. dr. Lăcrămioara Perju-Dumbravă a prezentat tulburările de vedere din boala Parkinson, o temă mai puţin abordată până în prezent, dar extrem de interesantă şi care presupune o colaborare viitoare cu colegii oftalmologi în vederea investigării şi tratării acestora, având drept scop creşterea calităţii vieţii pacienţilor.
   Cursul extrem de bine structurat şi organizat s-a încheiat cu o sesiune de cazuri clinice prezentate video şi dezbătute în plen. Evenimentul a fost deosebit, de înalt nivel ştiinţific, de un real folos nouă, participanţilor, şi implicit pacienţilor noştri, o aducere la zi a cunoştinţelor medicale prin experienţa personalităţilor medicale prezente.

 

Dr. Gabriela MIHĂILESCU,
UMF „Carol Davila“ Bucureşti

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe