În
societatea actuală, întâlnim adesea cazuri de transfer de autoritate: diverse
celebrităţi exprimă opinii în domenii în care nu au competenţe; mai sunt însă şi
cazurile în care celebritatea este utilizată în scopuri umanitare (a se vedea
ambasadorii UNICEF) sau în chestiuni de sănătate publică. Ce impact poate avea
o confesiune – publică – precum cea publicată de Angelina Jolie în New York Times pe o temă sensibilă, cancerul de sân şi
dubla mastectomie preventivă? (Dr. A.
M.)
Aţi încercat, desigur, ca şi mine, senzaţia
că aţi ajuns la capătul drumului, că aţi descoperit fiinţa, locul sau lucrul a
căror frumuseţe nu poate fi întrecută. În arhitectură, de exemplu, Veneţia, văzută
aproape în fiecare an cu emoţia dintâi a pelerinului. Dintre scriitori, Thomas
Mann, pe care l-am citit cu adevărat împreună cu omul care m-a făcut să fiu ce
sunt, Mihai Constantineanu. Tot împreună cu el l-am descoperit pe Gustav
Mahler, când m-a dus, cândva, în 1974, la o repetiţie a primei simfonii, la
Ateneu, dirijată şi explicată orchestrei de Georges Prêtre. Nu voi surprinde, aşadar,
pe nimeni, spunând că, în ce priveşte arta filmului, punctul terminus al explorărilor
mele a fost Death in Venice, după
nuvela lui Mann, pe muzică de Mahler. Mă duc rar la cinematograf, dar când îmi
trebuie film, mă uit la Death in Venice. Aşa
că nu am avut până acum prilejul să aflu cine este Angelina Jolie.
Dar despre BRCA şi riscul pe care îl implică prezenţa acestei gene nu aveam
nevoie de mărturisirea acestei doamne atât de frumoase şi atât de bune. Pentru
că gena a fost detectată la rude apropiate, care au luat, cu discreţie, aceeaşi
decizie. Aşa că pot doar să încerc să înţeleg cum se ia o decizie care duce o
persoană perfect sănătoasă de la un considerent statistic la chirurgie mutilantă.
Decizia Angelinei Jolie a fost luată din
cauza fricii. Frică de boală şi frică de moarte. Amândouă fac sau vor face
parte din experienţa marii majorităţi a oamenilor, atâta vreme cât pot gândi.
Suntem, se pare, singura specie care îşi cunoaşte destinul biologic. Şi ştim şi
că moartea vine, aproape întotdeauna, din cauza bolilor.
În 1937, Napoleon Hill a publicat Think and grow rich, o carte care s-a
vândut până acum în mai mult de 25 de milioane de exemplare. În ea, frica de
boală şi frica de moarte sunt prezentate însă doar ca două dintre fricile care
ne influenţează viaţa. Pentru unii dintre noi, spune Hill, mai importante pot
fi frica de sărăcie, frica de bătrâneţe, frica de critica altora şi frica
pierderii dragostei cuiva pe care îl/o iubim. Dincolo de aceste frici, ne mai
putem gândi, trecuţi cum suntem printr-una sau chiar mai multe experienţe
totalitare, la frica de a fi arestat, la frica de a fi urmărit, la frica de a
nu putea spune ce gândim. Şi, aşa cum mi-a atras atenţia tatăl meu, ar trebui să
ne gândim şi la frica de Dumnezeu, începutul înţelepciunii.
Când mă întrebaţi ce impact poate avea o
confesiunea publică precum cea a Angelinei Jolie, vă pot spune numai că va
influenţa deciziile acelor femei care sunt dominate, la momentul în care îi vor
citi povestea, de aceleaşi frici. Şi care au trecut prin experienţa cancerului
mamar sau au asistat la bătăliile şi suferinţele surorilor şi mamelor lor cu
această boală. Şi care au resurse sau trăiesc într-o ţară în care li se pun la
dispoziţie resurse financiare pentru testare şi tratament. Dar nu va afecta în
niciun fel milioanele de femei care nu ştiu cum îşi vor hrăni copiii a doua zi,
nici pe cele care n-au învăţat să citească, nici pe cele care ştiu că vor fi
abandonate din cauza bătrâneţii, nici pe cele care sunt în transhumanţă
dintr-un continent în altul din cauza secetei sau războiului.
Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de
sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord;
semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.