Newsflash

Frica de moarte

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - ian. 11 2016
Frica de moarte
     Trebuie să recunosc: citatul alăturat produce o oarecare confuzie. Cunoscând bine cartea „House of God“, din care e reprodusă fraza, puțini s-ar fi așteptat ca autorul – cunoscut pentru simțul umorului și pentru optimism – să se refere la frica de moarte ca la un fenomen universal. Psihologii susțin că apanaj al vârstei tinere este, printre altele, și absența oricărui gând despre sfârșitul vieții. Pentru generațiile tinere, moartea apare doar în rândul celor vârstnici, așa că e inutil să-i dedici măcar câteva clipe de gândire filozofică de doi bani. Absența gândului morții la cei tineri poate explica entuziasmul lor, credința în ceva mai bun și dorința de a schimba lucrurile care trebuie schimbate. Viața merită să fie trăită, deci avem dreptul la o viață mai bună și obligația de a acționa pentru a o face mai reușită și, dacă se poate, mai frumoasă. Dar chiar dacă aceste gânduri sunt adevărate, în profesia noastră atitudinea față de moarte e cu totul alta și ea însoțește medicul de-a lungul întregii sale cariere.
     Sunt convins că voi fi învinuit de subiectivism, pentru că m-am aflat în fața morții din primele momente ale activității mele de intern în anestezie și terapie intensivă, întâlnirea cu îngerul morții a căpătat precoce un caracter palpabil. Pacienți foarte tarați decedau în perioada postoperatorie imediată, hemoragiile masive opreau viața pacientului grav, insuficiența respiratorie acută reprezenta o condamnare la moarte. În perioada următoare, am fost specialist ATI la Institutul Oncologic din București și e inutil să amintesc frecvența cu care eram „vizitați“ de doamna cu coasa – pe atunci, mortalitatea prin neoplazii depășea orice limită acceptabilă și crea un puternic sentiment de frustrare în rândurile colegilor mei care încercau, de foarte multe ori fără succes, să prelungească viața pacientului. Apoi, și în postura de medic militar în războaiele Israelului, moartea m-a însoțit în aproape orice campanie în care am fost chemat să tratez soldați răniți, doar că de data aceasta deznodământul fatal îi afecta nu pe cei tarați de boli cronice și nici pe cei care mai aveau în fața lor doar câțiva ani de trăit, ci pe tineri, unii chiar foarte tineri.
    Din toate aceste motive, noi, medicii, în special cei care se ocupă de diferitele domenii ale medicinii de urgență, nu putem reprezenta un factor de referință, care să judece obiectiv citatul alăturat. Noi ne gândim aproape instinctiv la moarte, pentru noi fenomenul e ușor de înțeles, chiar dacă ne este greu să-l acceptăm în orice situație. Și nu e de mirare că un ilustru medic ATI român, profesorul Emil Cardan, și-a dedicat o bună parte a activității sale din anii din urmă pregătirii unui volum care se ocupă cu profesionalism și cu mult succes de variatele aspecte ale morții.
     Dar să trecem și de partea cealaltă: panica morții însoțește o bună parte a pacienților noștri. Pericolul morții pândește orice pacient, iar cu cât acesta e mai conștient de gravitatea bolii, cu atât e mai prezent gândul la sfârșitul nefast. În prezent, pacientul e mai conștient decât oricând de posibilul prognostic nedorit. Accesul la informație, despre care am scris de mai multe ori la această rubrică, îl pune pe suferind în fața unor date extensive privitoare la maladia sa. Pentru pacient, poate fi greu de aflat de care parte a statisticii se află el și suferința sa. O supraviețuire la cinci ani de – să zicem – 10% nu spune aproape nimic pacientului; pentru el, deznodământul fatal e de fapt o înfrângere 100% dacă nu are șansa să fie în grupul celor puțini, care supraviețuiesc unei maladii crunte.
     Dar să nu facem abstracție de un alt aspect foarte îngrijorător pentru pacientul din zilele noastre. Accesul la informație îl aduce și în fața unor date despre mortalitatea produsă de erorile comise de echipa terapeutică. Anual, în Statele Unite, se estimează că mor aproximativ 100.000 de pacienți ca urmare a greșelilor de diagnostic sau tratament ori prin efectuarea defectuoasă a unor proceduri terapeutice. La acestea se adaugă și complicațiile tratamentului, parte integrală din realitatea de zi cu zi a oricărei instituții medicale. Literatura de specialitate oferă date precise (și grave) despre relația directă dintre experiența unei instituții medicale într-un anumit domeniu și proporția complicațiilor apărute. Americanii vorbesc de „low volume“, adică proceduri efectuate atât de rar în respectiva instituție încât experiența acumulată nu e suficientă pentru a asigura o proporție satisfăcătoare de vindecare fără complicații. Prea multe secții de chirurgie, din toată lumea, pretind a fi în stare să execute orice intervenție, fără a ține seama că într-un spital vecin sau într-un oraș apropiat sunt colegi care au efectuat un mult mai mare număr de intervenții în domeniul respectiv și că în mâinile acestora pacientul ar avea (teoretic) șanse mult mai mari de a evita complicațiile intra- sau postoperatorii. Un articol științific recent stabilea că mortalitatea postoperatorie în chirurgia colonului, a aortei și cea cardiacă e mai redusă cu 20–40% în centrele medicale „high volume“ față de spitalele în care aceleași intervenții se practică mult mai rar.
     În această situație, întrebarea care se pune este: ce stă în puterea noastră de tămăduitori (folosesc de multe ori acest cuvânt, care în ochii mei reprezintă chintesența menirii noastre de medici) pentru a diminua efectul negativ al gândului morții? Nu aș dori să exagerez, nu suntem atotputernici și capacitatea de a influența gân­direa pacientului așezat pe scaunul din fața noastră e de fapt limitată. În prezent, medicul nu-și mai poate permite „luxul“ de a-și minți pacientul sub pretextul că dorește să-l scutească de vești proaste. Etica medicală modernă pretinde medicului sinceritate în fața pacientului și exclude posibilitatea de a „înfrumuseța“ prognosticul de dragul unei atmosfere plăcute în cabinet sau la patul celui venit să caute alinare. În același timp, preceptele etice cer medicului să evalueze corect dorința pacientului de a afla adevărul și capacitatea sa de a înțelege informația furnizată de cel care îl tratează.
     Și atunci, ce ne rămâne nouă, medicilor, în dorința de a ameliora starea de spirit a pacientului? Iată cum am intrat în acea sferă a medicinii care se numește nu știință, ci artă! În situația în care evoluția bolii e incertă, arta medicului constă, printre altele, în a găsi cuvintele necesare la momentul potrivit, pentru a oferi pacientului speranță. Orice medic își poate aminti ușor pacienții aflați în îngrijirea sa cărora le-a prognosticat un deznodământ fatal rapid și care, în ciuda aparențelor, au supraviețuit peste media oferită de literatură și de experiența medicului în cauză. Arta constă în a vedea în fiecare pacient o ființa umană complet diferită de ceilalți semeni ai lui. Ceea ce se potrivește unuia e complet interzis altuia. Ceea ce ameliorează starea de spirit a unui pacient nu produce absolut niciun efect asupra altui pacient diagnosticat cu aceeași maladie, în același stadiu. Abilitatea medicului de a înțelege personalitatea pacientului său, dublată de experiența acumulată de-a lungul carierei reprezintă elemente care pot ajuta în procesul de ameliorare a stării de spirit a bolnavului.
     Un vechi proverb spune că toți murim, doar ordinea în care ni se întâmplă nu e cunoscută. Moartea e un fenomen fiziologic, deci nimic nu poate fi întreprins pentru a o evita. Menirea noastră e de a îndepărta momentul sfârșitului, dar nu numai. Nu mai puțin important însă este să-ți ajuți semenul să ajungă la un mod de viață satisfăcător, mulțumitor. Așa cum au spus mulți alții înaintea mea, astăzi calitatea vieții nu e mai puțin importantă decât durata ei.
 
 

„Ființele umane sunt în permanență obsedate de ideea că viața e doar o lungă așteptare a morții.“
(Samuel Shem* în „House of God“, 1978)

 

*pseudonimul medicului psihiatru Stephen Joseph Bergman, n. 1944

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe