În
fiecare an, de aproape douăzeci de ani încoace, organizăm cercul
de microbiologie, pentru care nu stabilim baremuri și nu punem
îngrădiri. Studenții nu trebuie să dea examen (sau interviu), pot
participa voluntar și pot învăța neînchipuit (pentru ei) de
multe lucruri de la cei care în mod voluntar aleg să își petreacă
timpul în interesul lor și nu în interes personal. Aceasta face
parte din stilul nostru colegial de a ne comporta. Nu ne gândim dacă
suntem obosiți, dacă nu am avut timp nici măcar să ne atingem de
mâncare în ziua respectivă, dacă ne așteaptă teme și sarcini
de dus la îndeplinit, dacă în loc de șase-șapte ore urmează să
dormim două-patru (și uneori deloc), ci ne gândim la viitorii
colegi, la modul în care ei s-ar putea dezvolta mai bine, la modul
în care noi putem să îi ajutăm în dezvoltarea lor.
Cercul
de microbiologie se încheie pe la ora 20, studenții pleacă, iar
noi, un grupuleț, rămânem încă un ceas (uneori mai mult, rareori
mai puțin), pentru a face ordine, a pune lucrurile la loc, a
verifica tot ce este de verificat în sală și... încet-încet, la
ora 21 sau mai târziu, pornim spre casă (unii dintre noi pentru a
lua... „masa de prânz”). Nimic din cele menționate nu le
socotim a fi neplăcute, obositoare și nu ne gândim niciodată să
renunțăm – iar asta se petrece de aproape douăzeci de ani. În
ciuda a orice! Colegialitatea și dorința de a veni în sprijinul
viitorilor colegi – primează. Doar că, în ciuda interesului
viitorilor colegi, în ciuda faptului că li se spune „cu subiect
și predicat” că, de exemplu, primele două întâlniri au un
caracter general, de utilitate pentru oricine, indiferent de
specialitatea pe care ar dori să o urmeze și indiferent de ziua și
ora pe care o propun (într-un an am lăsat ca studenții să aleagă
cinci zile și cinci ore diferite pentru cinci întâlniri ale
cercului de microbiologie, cu același subiect), foarte puțini din
cei 443 de studenți din seriile noastre au venit pentru a învăța,
a se dezvolta și a lucra în interesul propriu împreună cu noi.Nota bene:
în acel an în care am fost de acord să organizăm oricâte
întâlniri ar fi dorit studenții (din cele cinci, tot ei au redus
ulterior la trei întâlniri diferite cu același subiect), noi am
venit de fiecare dată, dar, la ultima dintre cele trei întâlniri,
prezentatorii și organizatorii erau cu patru mai mulți în
comparație cu numărul celor din audiență!
„Buna
seara domnule profesor, sunt... șeful grupei.., la grupa... nu
dorește nimeni să se implice în activități de microbiologie.
Mulțumesc, o seara frumoasa!” Cititorul avizat își poate
închipui, ușor, cât de frumoasă devine seara în momentul
primirii unui mesaj de acest tip.
„Buna
ziua! Numele meu este..., șefă a grupei... din seria... Am discutat
cu studenții din grupa mea și niciunul dintre ei nu este interesat
de acest tip de colaborare. Mulțumesc. O zi frumoasă!” Excelentă
zi, nu frumoasă! Ce aș putea să mai comentez?
„Bună
seara, studenții grupei... – seria... nu și-au exprimat dorința
de a desfășura activități de voluntariat. Motivul îl constituie
teama că nu vor face față din cauza programului foarte încărcat.”
Ei, aici sunt mult mai multe lucruri de spus. Mai întâi: de la
prima întâlnire pe care am avut-o cu viitorii noștri colegi (mi-am
dat peste mână să nu pun ghilimele în dreptul cuvântului colegi)
am exprimat clar, ușor de înțeles pentru cei care au dorit să
aibă urechi de auzit care este situația, care este modul în care
noi îi privim, faptul că suntem aici ca să avem grijă de ei, că
îi privim ca pe viitorii noștri colegi, că știm că programul lor
este încărcat și că nu este ușor să învețe continuu la toate
materiile, că știm că au mai multe examene, că știm care este
importanța practică a microbiologiei, că le predăm și lucrăm cu
ei în așa mod încât să rețină peste ani unele principii care
le vor fi de folos și în studenție, dar și după ce vor deveni
medici. Și câte și mai câte... Prin tot ce facem, le demonstrăm
practic că vorbele noastre nu sunt fără acoperire, că lucrurile
pe care le spunem le și aplicăm. Ca atare, este cert (pentru
oricine a avut urechi de auzit) că avem grijă să nu existe
suprasolicitare și interferențe în program.
Am
să vorbesc puțin și despre un alt aspect de necolegialitate. În
Disciplina microbiologie nu s-au organizat niciodată activități în
timpul programului altor discipline. În Disciplina microbiologie se
întreabă de fiecare dată dacă studenții trebuie să ajungă după
încheierea programului, repede, la un alt sediu și se gândește de
fiecare dată ca studenții să aibă timp și pentru deplasare dar
și pentru a putea „ciuguli” ceva, pentru a bea lichidele
necesare, a respecta anumite cerințe fiziologice. În schimb, ni se
întâmplă ca studenții să întârzie la activitățile noastre
pentru că nu primesc pauza la timp sau să nu poată ajunge la unele
activități pentru că, fără a ne întreba și pe noi, se schimbă
programe și apar suprapuneri.
Mai
apoi, hai să discutăm puțin despre programul cel încărcat. Dacă
am să spun că „pe vremea noastră” aveam ore de luni până
sâmbătă, inclusiv, nu îi va păsa nimănui. Dar noi nu aveam
nimic de cârcotit, mergeam la ore în cele șase zile lucrătoare
ale săptămânii. Astăzi, programul se stabilește corect, pe
durata întregii săptămâni de lucru. Studenții (o bună parte
dintre ei) se străduiesc și reușesc să „mute” ore și,
încet-încet, vinerea devine „zi liberă”. În cazul unor
studenți care vor mai mult, care vor să se dezvolte, să acumuleze
informație, se întâmplă și altfel: încearcă și reușesc să
desfășoare activități de voluntariat pe durata a mai multor ore
atât joia, cât și vinerea, uneori și în weekend. Aceasta însă
se întâmplă atunci când viitorul coleg își înțelege interesul
puțin diferit – în comparație cu ceea ce am scris în primul
paragraf.
În
seriile cu care lucrez sunt peste 600 de studenți, dintre care peste
400 în seriile la care predarea este în limba română. Dintre
ultimii, doar 18,73%, adică mult mai puțin de un sfert, au ales să
răspundă că ar dori să facă mici activități de voluntariat. În
unele serii, numărul celor care și-au exprimat această dorință a
fost egal cu opt (doar opt persoane din mai bine de o sută).
Dintr-un total de 37 de grupe, din 16 grupe nici măcar un singur
student nu a dorit să își exprime colegialitatea ajutând pentru
desfășurarea unor activități (activități care, fără niciun
dubiu, erau în primul rând în interesul lor). Nu știm astăzi
câți dintre cei care au afirmat că ar dori să facă mai mult în
comparație cu simpla prezență la cursuri, lucrări practice,
examene etc. vor și face acest lucru. Însă ceea ce am dorit a fost
să facem o încercare, o estimare a colegialității viitorilor
noștri... colegi.
