Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Goana după sânge

Viața Medicală
Dr. Abdu I. ALAYASH miercuri, 31 iulie 2013
   În majoritatea ţărilor dezvoltate, pacienţii nu trebuie să îşi facă griji în privinţa siguranţei transfuziilor sanguine. Însă asigurarea permanentă a unei rezerve de sânge necontaminat, obţinut prin donare, nu este întotdeauna o sarcină uşoară. Este oare posibil ca problema aprovizionării suficiente cu sânge sigur să fie rezolvată o dată pentru totdeauna?
   În zilele noastre, rezervele de sânge, adesea donat de voluntari, pot fi contaminate cu HIV şi alţi agenţi patogeni. În plus, sângele recoltat de la donatori trebuie să fie păstrat în condiţii de joasă temperatură, trebuind să fie utilizat în maximum 28 de zile. Date fiind teama de contaminare şi interesul militar vizavi de o rezervă viabilă pe o perioadă mai lungă de timp, găsirea unor alternative sintetice reprezintă de multă vreme una dintre priorităţile medicale.
   Ideea utilizării unor înlocuitori sanguini a apărut, pentru prima dată, în secolul al XVII-lea şi continuă să trezească şi astăzi interesul cercetătorilor. Un număr de produse care ar putea revoluţiona medicina transfuziilor au fost deja create în încercarea de a obţine nişte substituenţi sanguini stabili la depozitare, transferabili, cu o compatibilitate universală, care să poată înlocui transfuziile sanguine standard în situaţiile extreme, cum ar fi pe câmpul de luptă.
   Însă, după mai mult de 30 de ani de cercetare şi dezvoltare activă, niciun produs viabil clinic nu a obţinut aprobarea autorităţilor în domeniu, din cauza riscurilor ştiinţifice semnificative.
   Sângele este alcătuit dintr-un amestec complicat de proteine plasmatice, globule roşii, trombocite şi alte componente celulare. Aceste elemente îndeplinesc funcţii cruciale, cum ar fi transportarea oxigenului, a substanţelor nutritive şi a imunoglobulinelor (care asigură protecţia împotriva infecţiilor) şi regularizarea conţinutului de apă, temperaturii şi nivelului pH-ului.
   La începutul secolului XX, cercetătorii au început să studieze hemoglobina – proteina responsabilă de transportul oxigenului de la organele respiratorii la restul corpului – din globulele roşii. Au descoperit că, atunci când este izolată din celulele aflate în curs de îmbătrânire – fie că este vorba de sânge uman sau de sânge provenit de la vaci sau de surse obţinute prin inginerie genetică – hemoglobina liberă poate fi reîntinerită, stabilizată chimic şi reinfuzată ca „substitut“ sanguin care poate transporta oxigenul la fel de eficient ca globulele roşii, însă pentru o perioadă de timp mult mai scurtă. Substituenţii sanguini sintetici, non-hemoglobinici, cunoscuţi ca fluorocarburi, s-au dovedit a fi nişte transportori de oxigen mai puţin eficienţi.
   Însă hemoglobina liberă poate crea haos în corpul uman, provocând hipertensiune, stop cardiac sau chiar decesul. Într-adevăr, în cazul majorităţii fiinţelor vii, hemoglobina se găseşte în interiorul globulelor roşii, care protejează organismul împotriva efectelor negative ale proteinei (şi, în acelaşi timp, protejează hemoglobina de enzimele digestive ale acestuia). Cu toate acestea, experţii consideră că produsele pe bază de hemoglobină pot fi utilizate pentru a salva vieţile pacienţilor afectaţi de o traumă, precum şi pentru a trata pacienţii care refuză transfuziile sanguine din motive religioase (de exemplu, Martorii lui Iehova).
   În alcătuirea hemoglobinei intră compuşi chimici care conţin fier – un metal de tranziţie care se poate oxida sau care poate „rugini“. În afara globulelor roşii, fierul feros „bun“ – singura formă transportatoare de oxigen – se oxidează necontrolat pentru a forma tipul feric „rău“ şi tipul „urât“ de hemoglobină. Atunci când este introdusă în sistemul circulator al unei persoane, hemoglobina, aflată în aceste stadii de oxidare pronunţată, ajunge să se autodistrugă, afectând moleculele ţesuturilor din jur.
   Dat fiind că aceste forme rele de hemoglobină sunt greu de studiat în cazul sistemelor vii, cercetătorii le-au ignorat în mare parte. În schimb, s-au concentrat asupra strategiilor de prevenire a filtrării hemoglobinei infuzate de către rinichi; a curgerii hemoglobinei prin pereţii vaselor sanguine; şi a distrugerii oxidului de azot de către hemoglobina sintetică (oxidul de azot fiind un gaz produs de vasele sanguine, care le ajută să se dilate şi care măreşte fluxul sanguin). Unii cercetători consideră că reacţia cu oxidul de azot este cea mai problematică, deoarece măreşte tensiunea arterială.
   Cu toate acestea, s-au înregistrat şi progrese în sensul găsirii de modalităţi de controlare a acestor reacţii de oxidare. Cercetătorii (inclusiv cei din laboratorul meu) au analizat modul în care corpul tratează în mod natural eliberarea ocazională de hemoglobină din globulele roşii aflate în curs de îmbătrânire şi din celulele afectate de maladii ale sângelui, cum ar fi anemia hemolitică. Au descoperit că prima linie de apărare a organismului împotriva oxidării hemoglobinei este reprezentată de un proces de reducţie, prin care moleculele precum acidul uric sau acidul ascorbic (vitamina C) împiedică oxidarea reducând fierul la o formă mai puţin oxidantă.
   În plus, un grup de proteine sanguine îndeplinesc funcţia de curăţători specializaţi ai hemoglobinei sau ai particulelor acesteia. Îi reduc toxicitatea şi o purifică, pregătind-o pentru tratarea ulterioară în interiorul unor celule specializate, numite macrofage. De exemplu, haptoglobina fixează subunităţile de hemoglobină, în timp ce hemopexina capturează hemurile atunci când hemoglobina le eliberează. Unele tentative terapeutice recente includ infuzarea combinată de haptoglobină cu hemoglobină circulată sau cu vitamina C – aditivi care se anunţă promiţători pentru dezvoltarea unor substituenţi sanguini siguri şi eficienţi.
   Aceste progrese constituie un fiabil punct de plecare pentru munca ulterioară a cercetătorilor. Substituenţii sanguini siguri şi noile opţiuni terapeutice, care fac ca transfuziile sanguine să fie mai eficiente, vor îmbunătăţi semnificativ tratamentele în situaţiile problematice. Iar aceasta, în cele din urmă, promite să salveze multe vieţi.

 

©Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org

 

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea
 

Abdu I. Alayash conduce Laboratorul de Biochimie şi Biologie Vasculară, Catedra de Cercetare şi Analiză Sanguină din cadrul Centrului de Evaluare şi Cercetare Biologică al US Food and Drug Administration.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.