În
această săptămână, pe care am început-o spunând: „La mulți ani, România!“, nu
am să prezint ceea ce îmi propusesem, pentru că situația pe care voiam să o
expun este încă în evoluție. Vom discuta, în schimb, un aspect de sezon. Este
deja luna decembrie și vaccinarea pentru prevenirea gripei ar trebui să fi
început deja (conform tuturor recomandărilor), în luna octombrie.
Este
bine cunoscută variabilitatea virusului gripal și necesitatea utilizării unui
vaccin care diferă de la un sezon la altul. Este cunoscută și durata obținerii
protecției imune din momentul administrării vaccinului (circa două-trei săptămâni).
Cu alte cuvinte, dacă vaccinul ar începe să se administreze din 2 decembrie,
protecția ar putea fi obținută la 23 decembrie. Dar ce se va întâmpla dacă vom
avea o circulație de virusuri anterior acestei date? Nu vom intra în alte
amănunte, tehnice sau științifice, considerându-le cunoscute. Care ar fi
varianta colegială, atunci?
Vaccinul
gripal trebuie cumpărat și distribuit medicilor de familie în luna septembrie –
dacă se poate, în numărul de doze solicitat de acești colegi. Fiecare medic de
familie își cunoaște pacienții. El știe care este numărul de copii, numărul de
mămici, numărul de viitoare mămici, numărul de persoane în vârstă, numărul de
persoane pentru care este indicată vaccinarea cu prioritate – așadar știe care
este numărul de doze necesar unei minime acoperiri vaccinale. Medicii au
solicitat dozele de vaccin gripal, dar acestea nu au ajuns la colegii noștri în
septembrie, ci în octombrie sau în noiembrie. În plus, numărul de doze primite
nu a avut vreo legătură cu numărul de doze solicitate (unii medici au primit
mai multe, alții mai puține – dar niciun medic nu a primit exact ceea ce a
solicitat), în contextul în care se fac liste de cereri pe care medicii de
familie le scriu și le predau la timp.
Problematica
vaccinării gripale este deja arhicunoscută și știm cu toții ce ar trebui făcut.
Știm că lucrurile ar putea evolua și altfel decât o fac în momentul de față.
Istoria recentă ne-a demonstrat că problematica legată de gripă (fie ea
„aviară“, „porcină“ sau umană) poate servi drept semnal, un semnal care arată
cât de pregătit (sau nepregătit) ne este sistemul medical pentru a putea face
față unor evenimente epidemiologice deosebite.
În
România, problemele nu se vor rezolva niciodată dacă lucrurilor nu li se spune
pe nume, dacă nu se abordează prioritar neregulile, dacă evaluările nu duc la
construirea unui plan de măsuri, dacă măsurile nu se aplică și dacă nu există
un proces serios, onest și exhaustiv de monitorizare și evaluare. Din această
cauză, nu este corect ca noțiunea de colegialitate să fie echivalentă diplomației. Echipele care evaluează sistemul
medical trag concluzii și scriu recomandări, de obicei „își caută cuvintele“,
nu „taie în carne vie“. Ele nu subliniază toate neregulile, ci le transmit
„printre rânduri“. Și astfel, defectele sistemului persistă. Eu consider că
această atitudine este o crasă demonstrație de ne-colegialitate.
Mulți
știu că gripa este diferită de guturai (common cold), dar nu toți. Mulți
știm că în cazul gripei, desfășurarea evenimentelor poate fi nefastă și se
poate ajunge chiar la deces. Puțină lume știe exact care este numărul de cazuri
de deces prin gripă, în România. Și atunci, ne uităm la străini. Ne uităm în
rapoartele CDC (Center for Disease Control and Prevention – Atlanta,
Georgia), în care se cuantifică (sau se estimează, cât de bine posibil) numărul
de cazuri grave, numărul de decese în urma gripei. Citind aceste rapoarte, ne
putem convinge că gripa este o patologie de luat în seamă. Păi, dacă este de
luat în seamă, cum ar trebui să procedăm? Să așteptăm să vedem ce se mai
petrece? Să lăsăm colegii medici de familie descoperiți? Oare cum se vor
comporta pacienții care, an de an, știu că sunt asigurați și eligibili pentru
vaccinare gratuită, dar își cumpără vaccinul de la farmacie, pentru că sistemul
nu îl oferă? Oare încrederea populației în sistemul medical va crește sau va
scădea? Răspunsul este de o simplitate covârșitoare!
Ce
se va petrece după o vreme? Nu cumva, printr-o atare situație, se pierde,
încet-încet, încrederea în întreg programul național de imunizări? Nu cumva,
prin această lipsă de interes în a respecta cererile colegilor medici de
familie, colegilor medici epidemiologi, colegilor care lucrează în sănătatea
publică, percepția față de program și chiar față de întreg sistemul de
sănătate va deveni una negativă? Oare nu a devenit, deja? Cât să mai stăm,
„contemplativi“, să ne uităm la „încrederea“ care scade și scade și scade?
Dar
să ne întoarcem la colegi, că doar acesta este subiectul rubricii noastre.
Colegii „descoperiți“ devin mai tari sau mai slabi, în timp? Colegii pe care
sistemul, de la vârful acestuia, nu îi ajută, se vor descurca mai bine sau mai
puțin bine, în timp? Încrederea în colegii noștri va crește sau va scădea, în
timp? Iar dacă toate răspunsurile nu sunt într-un sens pozitiv, ce ne vom face
când „va fi să fie“ și va apărea un fenomen epidemiologic în care vom avea
nevoie de toată suflarea medicală (ca să transmitem mesaje credibile, ca să ne
ținem aproape populația, ca să aplicăm măsuri de prevenire și control etc.)?
Oare pentru evenimentele importante, potențial grave, trebuie să ne pregătim
după ce acestea au început, sau acum, când există o aparentă acalmie? Răspunsul
este de o simplitate covârșitoare!
Și
pentru că tot este sezonul, pentru că tot vorbim de gripă, să ne întoarcem și
la alți colegi (despre care am mai vorbit și vom mai vorbi – pentru că
problemele nu sunt rezolvate, încă). Să ne aducem aminte încă o dată de
Institutul „Cantacuzino“ (acum, cu un alt nume – nu se mai numește INCDMI).
Credeți că s-a rezolvat problema, prin schimbarea numelui? Nu. Colegii noștri
din institut sunt acum mai liniștiți și mai siguri în legătură cu „ziua de
mâine“? Nu. Tot ce s-a spus la televizor s-a aplicat? Nu. Avem nevoie de
Institutul „Cantacuzino“? Își poate cineva permite să răspundă „nu“? Hai să-l
vedem pe... curajos!
Din
păcate, nu este suficient să nu lași institutul să moară. Nu este suficient să
aștepți ca un grup de oameni (activi, muncitori, determinați ca Institutul să
trăiască) să rezolve tot ce s-a stricat în mulți ani de zile. Este nevoie de
mult mai mult. Conducerea Institutului trebuie susținută nu doar declarativ.
Obiectivele Institutului trebuie susținute de asemenea. Altfel, degeaba spunem
că rezistența la antibiotice este o prioritate, că vaccinarea este o
prioritate. Vorbele nu rezolvă problemele, nu sunt suficiente.
Ce
trebuie făcut? În afară de cumpărarea de vaccin antigripal până în 2016, care
se pare că s-a realizat, ariile de producție trebuie reabilitate, colegii
profesioniști trebuie susținuți, iar colegii care au plecat din teamă pentru
ziua de mâine, din lipsă de salariu și lipsă de perspective trebuie aduși
înapoi. În mod normal, ar trebui să existe cercetare operațională și să fim
pregătiți ca, atunci când în aprilie Organizația Mondială a Sănătății va anunța
formula pentru următorul vaccin antigripal, fondurile să fi fost deja alocate,
iar producția să poată începe îndată, pentru a utiliza eficient cele șase luni
necesare realizării vaccinului. Astfel, vaccinurile ar putea să fie gata la
final de septembrie – început de octombrie, iar medicii de familie (colegii
noștri) ar putea primi dozele solicitate pentru care au făcut cereri!
Vaccinarea va începe, astfel, conform recomandărilor! Aceasta înseamnă
colegialitate. Acesta este normalul. Se poate!