În fiecare an trimit studenților din anul doi un mesaj în care
includ mai multe sfaturi. Unii mă „acuză” că sunt și sfaturi ca la ora de
dirigenție iar ei sunt deja studenți. Dimpotrivă, eu mă gândesc că ar avea
nevoie de aceste povețe chiar mai devreme de anul doi. Știu că sunt câțiva
colegi care predau celor de anul întâi și care încearcă să îi călăuzească pe
noul lor drum, în misiunea la care s-au angajat (unii fără să știe, fără să își
dea seama de importanța acestui gest).
Sfaturile pe care le ofer nu le-am extras din cărți, ci din
experiența mea ca student, coroborată cu experiența acumulată în aproape trei
decenii de activitate împreună cu studenții. Înainte de a le împărtăși, le-am
pretestat. Am rugat mai mulți studenți care au lucrat cândva cu mine să le
examineze, să propună corecturi și/sau alte îndrumări care ar putea fi utile
colegilor mai mici. O parte dintre aceștia mi-au răspuns și, după ce am ajuns
la o formulă care îmi pare clară, am trimis sfaturile către colegii din anul
doi. Dar nu m-am oprit la prima variantă. În fiecare an, în momentul în care le
trimit îndemnurile prin e-mail îi rog să le citească, să întrebe în cazul în
care nu înțeleg ceva, să încerce să le utilizeze și să-mi spună opiniile lor
pentru o eventuală ediție adăugită și îmbunătățită (pentru următorii colegi).
Nu am primit nici măcar o singură propunere. De aici începe necazul – din cauza
lipsei de reacție, din cauza neimplicării și cel mai probabil a ignorării
sfaturilor primite (de către cei mai mulți dintre mai tinerii viitori colegi).
Le spun multe. Spre exemplu, îi sfătuiesc să nu sară pașii. Să
învețe și să se dezvolte pe tărâmul medical gospodărește, să crească de la lună
la lună și de la an la an, adunând informații și „punând cărămizi stabile” la
construcția pe care se vor baza în tot restul vieții. Tentația de a „sări” la
clinică este mare, cu toate că nu sunt stăpânite noțiuni elementare de
anatomie, fiziologie, biologie celulară și tot ce mai este necesar. Însă, deși
am speranța că toți au venit la medicină cu gândul de a deveni medici buni sau
foarte buni și oameni pe măsură, cu toate că mă port cu toți de la început ca
și cum acesta ar fi gândul și dorința lor, și pe măsură ce timpul trece constat
că lucrurile nu stau chiar așa. Atunci (bazându-mă și pe experiența din anii
anteriori) le presar în timpul cursurilor, lucrărilor practice sau când le
scriu câte un mesaj prin e-mail și sfaturi legate de examen (sunt mulți, din
păcate, interesați doar de promovarea examenului, de notă, de note – chiar și
necolegial, „dacă se poate”).
Între sfaturile „de examen” pe care le dau în semestrul al
doilea este și cel privind modul în care ar trebui să abordeze un subiect de
tipul: Diagnosticul de laborator în infecțiile produse de genul X. Nu este o
problemă filosofică. Este ceva simplu, care nu ar trebui să necesite discuții
speciale. Subiectul este clar. Este discutat la curs și la lucrările practice.
Este „de la sine înțeles” că trebuie urmată o anume succesiune în prezentarea
informațiilor. Și totuși, mulți dintre studenți nu prezintă așa cum ar trebui.
În acest context, pentru a preveni subiecte scrise cu erori și pentru a-i ajuta
să se descurce cât mai bine la examen, pe parcursul semestrului le explic cum
trebuie să îl expună. Anul acesta am dat aceste explicații de cel puțin
patru-cinci ori. Dar iată că a venit testarea (colocviul) și doar 2,13% din
studenții ale căror teze le-am corectat până azi au ținut cont de sfaturile
primite. Dacă este să comparăm acest procent (incredibil, de neînțeles,
copleșitor) cu procentul celor care în timpul cursurilor sau lucrărilor
practice „butonează telefoanele smart”, procent care ajunge la 10–20%
sau mai mult, lucrurile devin „și mai și”. Este incredibil, inclusiv pentru că
te aștepți ca studenții să își dorească să ia o notă cât mai bună (tot pentru
susținerea lor, regulamentul colocviului este organizat în așa fel încât să le
fie de ajutor pentru examen, nu doar prin repetarea materiei).
Revenind puțin la telefoane, butonate în trafic (uneori chiar
atunci când utilizatorul se află la volan!), în metrou, în timpul traversării
unei străzi (nu mereu pe trecerea de pietoni și pe culoarea verde a semaforului),
dar și în timpul cursurilor sau lucrărilor practice, este evident că starea de
atenție la lucrurile importante scade, uitarea se instalează înainte de
apariția memoriei și „te apucă disperarea”, pentru că realizezi că de multe ori
vorbești cu persoane care chiar nu cred în nocivitatea acestor atitudini.
În același sens, al sfaturilor utile pentru examen inclusiv prin
mesaje scrise trimise către toți studenții, am solicitat ca la afișarea
subiectelor pentru examen/colocviu să scrie complet și corect enunțul
subiectului (cum să tratezi corect un subiect dacă nici măcar titlul acestuia
nu este scris corect?). În ciuda mea, în ciuda noastră, un mare număr de
viitori colegi ignoră chiar și acest mesaj simplu și scriu de exemplu „Diagn
lab Yersinia” în loc de „Diagnosticul de laborator în infecții produse de Yersinia
spp.” sau „Caractr Ag și de patog ale streptococilor → boli” în loc de
„Caractere antigenice și de patogenitate ale streptococilor. Enumerați
principalele boli produse”, de parcă ar fi același lucru. Să nu creadă cineva
că sunt puși să scrie contra-cronometru titlurile subiectelor și ca să câștige
timp fac prescurtări. Dimpotrivă, sunt învățați care sunt regulile unei
prescurtări (eu îmi aduc aminte că le învățasem încă din școala generală) și
sunt lăsați să scrie corect și complet enunțul. Timpul de examen începe doar
după ce toți au scris subiectele.
În condițiile în care subiectele sunt scrise în halul prezentat
mai sus nu mai pare atât de consternant că nu sunt precizate infecțiile produse
de un anumit gen, că având în vedere timpul avut la dispoziție (dar și
recomandările primite de-a lungul anului) nu se alege o anumită infecție pentru
a fi discutată, că nu se precizează tipul/tipurile de diagnostic implicate și
că nu se respectă o schemă clasică, discutată și răs-discutată încă din primul
curs și din prima lucrare practică, în octombrie 2016. Încă de atunci le spun
cam așa: „În acest an încercăm să vă ajutăm ca în primul rând să învățați și să
stăpâniți unele principii pe care să le aplicați în tot restul activității
voastre. Vă rog să nu învățați având ca scop nota la examen, ci acumularea de
cunoștințe necesare dezvoltării ca student și medic. Vă prezentăm acum o schemă
pe care vă rog să o știți perfect, pentru că pe această schemă vom construi și
vom adăuga rând pe rând toate noțiunile, începând de astăzi”. Mai mult decât
atât, având în vedere că nota de la colocviu ar urma să vină în ajutorul
colegilor mai tineri și, ca atare, ei trebuie să arate și că au învățat dar și
că se pot descurca, subiectele au inclus o „capcană” mititică (este în
sprijinul lor, pentru antrenamentul continuu de a se dezvolta și a se descurca
în orice situație). Nu am cerut să discute diagnosticul infecțiilor produse de
o anumită specie, ci m-am referit la mai multe specii din genul respectiv.
Aceasta nu reprezintă o surpriză. Subiectul a fost discutat la fiecare început
de curs, la prezentarea tuturor genurilor bacteriene. Însă majoritatea
studenților nu s-au prins. Procentul celor care au tratat corespunzător subiectul
a fost și mai mic de 2%.
Ce este de făcut? Nu știu! Aștept un comentariu sau un răspuns
pertinent, de ajutor. Degeaba se trezesc unii-alții cu întrebarea retorică și
cam nepotrivită: „Oare ce nu facem noi de rezultatele lor sunt atât de slabe?”.
Studenții primesc toate informațiile din primele una-două săptămâni.
Materialele de studiu sunt disponibile gratuit „la un click distanță” pe microbiologie.ro.
După fiecare curs primesc prin email documentul prezentat. La curs și la
lucrările practice li se permite să întrebe orice și li se răspunde la orice
întrebare. Sunt rugați pe tot parcursul anului să se implice, să colaboreze cu
noi. Au încă de la început toate sfaturile (pe care mi le-am imaginat) și pot
contribui la îmbunătățirea acestora. Nu li se interzice nimic (dacă este bun și
folositor). Ținem cont de rugămințile și de nevoile lor (de ex. când au o
problemă de sănătate). Și multe altele.
Din partea lor este nevoie de colegialitate și de dorința de a
se dezvolta colegial pe tărâmul medical și în misiunea în care s-au angrenat.
Noi suntem permanent pregătiți să le fim alături.
