De la înfricoşătorul cutremur – urmat de
tsunamiul şi mai devastator – au trecut mai bine de două luni.
Repercusiunile sunt încă multe şi foarte variate, în toate domeniile.
Viaţa însă continuă, oamenii se obişnuiesc cu pierderile şi încep să privească spre viitor. Sindroame de stres posttraumatic, angoase, stări depresive şi alte tulburări psihice sunt foarte frecvente. În plus, incertitudinea şi teama legate de potenţiala catastrofă nucleară, problemele legate de nivelul ridicat al radiaţiilor în zonele adiacente centralelor atomice afectate la 11 martie au ridicat la un nivel nou conştiinţa pentru sănătate şi mediul înconjurător a japonezilor.
Copiii sunt printre cele mai încercate victime
ale acestei tragedii. Ministerul japonez al Sănătăţii estimează că sunt
peste 100 de copii orfani în urma acestei calamităţi şi numărul probabil
va creşte. În plus, în acest număr nu sunt incluşi copiii care au pierdut numai un părinte sau fraţi/surori. Este o responsabilitate imensă de a proteja sănătatea fizică şi mentală a acestor copii care au suferit frică, tristeţe, panică, disperare şi şoc. Grupuri de specialişti din Europa şi Statele Unite colaborează cu cei locali pentru a oferi micilor pacienţi un loc sigur unde să-şi exprime sentimentele. De asemenea, adulţii care vin în contact cu ei sunt instruiţi în a le oferi sprijin. Părinţii, profesorii care şi-au pierdut copii sunt copleşiţi de sentimente negative, fiind încurajaţi să le exprime pentru a putea trece peste ele şi a merge mai departe.
Din datele publicate recent, se ştie că
aproximativ 40% din instituţiile de urgenţă medicală care ar livra
asistenţă imediată în caz de expunere la radiaţii se află pe o rază de
20 km în jurul centralelor nucleare, ceea ce le-ar face inaccesibile în caz de accident atomic major. În Japonia, sunt 74 de instituţii medicale în 13 prefecturi care au centrale nucleare, desemnate drept centre de tratament al radiaţiilor. Dar 31 din ele sunt situate prea aproape de centrale, astfel încât ar putea să intre în zona de evacuare impusă de guvern în caz de accident major. Dacă zona de evacuare ar fi de 30 km, 38 din cele 74 de instituţii ar fi afectate. Prefectura Fukushima are şapte astfel de instituţii, dar trei sunt în zona de interdicţie şi nu pot fi folosite. În prefectura Ibaraki, cinci din şapte spitale de urgenţă sunt mai aproape de 20 km de centralele nucleare şi toate se înscriu în raza de 30 km. În Hokkaido, doar o instituţie se află la o distanţă mai mică de 20 km, dar dacă aceasta ar trebui închisă, tratamentul de urgenţă ar fi dificil, deoarece celelalte sunt la cca 70 km depărtare.
După accidentul de la Fukushima, trei spitale de urgenţă au trebuit să-şi suspende activitatea, supraîncărcând alte instituţii. Oficialii prefecturii presupuseseră că boala de iradiere poate apărea numai în cadrul centralelor nucleare şi desemnaseră instituţiile medicale pentru astfel de tratament conform acestei presupuneri. Dilema rămâne: unde să fie amplasate spitalele în raport cu centralele nucleare?