Newsflash

Între ghilimele

de - mai 16 2016
Între ghilimele

Ministrul sănătății anunță că „doar 4,25% din testările cu dezinfectanții Hexi Pharma au fost neconforme“. Dincolo de cum s-au făcut aceste testări (și sunt multe de comentat aici), poate cineva ar trebui să îi spună lui Achimaș-Cadariu că „doar 4,25%” este o formulare fericită în contexte utopice ca „doar 4,25% dintre elevi n-au fost vaccinați”, „doar 4,25% din copiii români sunt obezi”. Dar bănuiesc că n-ar folosi-o ca să descrie situațiile, desigur distopice: „doar 4,25% din directorii de spitale sunt corupți” sau „doar 4,25% din chirurgi nu se spală pe mâini înainte să opereze”. Eu sunt însă doar 4,25% uimită de fiecare dată când văd cum o mână a sistemului o spală pe alta sau ascunde repede mizeria sub covor. (A. N.)

 

Un domn agreabil oferă un interviu în grădinița casei. Profesor de psihiatrie, a publicat deunăzi un remarcabil tratat de specialitate. E relaxat, distins, cald, simpatic și optimist. Interlocutorul nu mai rezistă și îl întreabă, ca pe o înaltă autoritate, ce și cum ar fi bine să facă lumea. „Păi, să ia lucrurile așa cum sunt și să zâmbească. Eu așa am făcut.“ Efectul se vede. (M. G. C.)

 

Nu de puţine ori s-a dovedit că nivelul educaţiei medicale a populaţiei generale este... nesatisfăcător. În timp ce unii mai „omit“ să-i spună dentistului ce tratamente urmează, un studiu apărut în Dental Clinics of North America atenţionează că există medicamente destinate unei palete largi de afecţiuni, de la astm la diabet, care interacţionează cu tratamentele stomatologice. Lucru bine ştiut de altfel de oricine e preocupat de propria sănătate. (C. T.)

 

Într-un interviu recent, Maria Șarapova a făcut câteva dezvăluiri despre „secretele“ frumuseţii sale. Tenismena a recunoscut că îi place să doarmă mult, nu uită să-şi aplice pe piele creme anti-UV şi a adoptat o alimentaţie bazată pe foarte multe legume, bineînţeles verzi. Răutăcioşii ar adăuga şi ceva meldonium, doar că acesta nu mai este niciun secret. (O. R.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe