Newsflash

Între ghilimele

de - iun. 17 2016
Între ghilimele
„Nu v-ați pus centura!? La mine în taxi eu păzesc viața clientului. Asta e legea. Dacă am face după lege toți, ar fi bine. Și cu doctorii, nu vedeți? Dacă dădeau cu infectante (sic) bune, nu murea lumea. Eu cred că treaba e politică. Dar de ce să atace femeile? Uite, asta care e menajeră (sic) la Spitalul de Ochi... Da, manageră am zis și eu. Ce doctoriță, să o pui pe rană! Cum să ocărăști așa femeie?“
Șofer, șofer, dar galant. (M. G. C.)

 

Suprafața unei găuri negre – asta încearcă să ilustreze, în premieră, o echipă de cercetători internaționali, cu ajutorul unui algoritm informatic. Astfel, în curând vom putea vedea cum arată o gaură neagră, deşi România pare că se află într-una – cea a primarilor care conduc din penitenciare. (O. R.)

 

O gimnastă a scris într-o carte câte a îndurat ca să facă performanță. Mulți se uită chiorâș fiindcă a spus că, atunci când era un fulg de fată, antrenorii au bătut-o fără milă cu ce le pica în mână și au insultat-o cum le venea la gură. O ministreasă cam necioplită, un ziarist sentențios și irascibil, o colegă reangajată și alții sar în apărarea „bătăușilor“ și o dau mincinoasă pe sportivă – că de ce nu a vorbit până acum. Sunt fluturate amenințări cu retragerea medaliilor și premiilor. Asta confirmă vocația violentă a celor vizați, care ar dori, și astăzi, ca mult chinuita lor elevă să rămână în final și bătută, și blamată, și cu banii luați. (M. G. C.)

 

Respirația urât mirositoare ridică mari semne de întrebare privind igiena personală a oricărui pacient, dar există situații în care etiologia acestui simptom este cel puțin surprinzătoare. Un studiu apărut recent în BMJ Case Reports prezintă situația în care halitoza s-a datorat eroziunii unei plase utilizate în urmă cu opt ani într-o intervenție laparoscopică pentru o hernie hiatală. Până la urmă, interdisciplinaritatea nu este doar un cuvânt foarte lung al limbii române. (C. T.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe