Învăţasem la şcoală o zicală: „Unirea face
puterea“. Credeam că e universal valabilă, dar par s-o contrazică asociaţiile
de pacienţi. Există Asociaţia Română de Hemofilie, dar şi Asociaţia Naţională a
Hemofilicilor; Coaliţia Organizaţiilor
Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, dar şi Alianţa Pacienţilor cu Afecţiuni
Cronice din România; Asociaţia Down, Asociaţia Sindrom Down şi exemplele ar
putea continua. Ne întrebăm: cui foloseşte această disipare de forţe, dacă
scopurile declarate sunt convergente? (M. D.)
„De ce masculii înşelaţi de partenere rămân
părinţi buni?“ Nu este un titlu dintr-un tabloid şi nici din vreo revistă
glossy. Un grup de la Oxford-Yale-Lund analizează, în PLoS Biology, 50 de specii, de la insecte la peşti, păsări şi
mamifere. La sentimente paterne, omul se situează pe la jumătatea ierarhiei,
între piţigoiul albastru şi peştele Gasterosteus
aculeatus (trei spini osoşi). Motivul: competiţia redusă face loc grijii
parentale, dar efortul de a fi părinte este unul însemnat. Totul se poate
explica prin evoluţie şi adaptare. Cine a spus că ştiinţa nu poate fi şi
interesantă? (A. M.)
Citesc că ministrul britanic al Sănătăţii
pregăteşte o lege prin care directorii spitalelor în care au fost descoperite
cazuri de neglijare a pacienţilor vor fi demişi şi nu vor mai putea lucra
niciodată în sistemul de sănătate publică. Şi la noi, directorii spitalelor vor
fi demişi, dar nu pentru că spitalele lor sunt murdare şi pacienţii bruftuluiţi,
ci dacă acumulează datorii către stat trei luni consecutiv. Mi se pare firesc.
Sistemul medical românesc este cel care „pune pacientul în centrul sistemului“,
nu cel englez. (M. V. A.)
Se
zice că fraza anului ar fi rostit-o câştigătorul premiului Nobel pentru Medicină:
astăzi, se investesc de cinci ori mai mulţi bani în silicoane şi stimulente ale
virilităţii, decât în vindecarea bolii Alzheimer. Având în vedere scăderea
natalităţii în România (dar şi în Europa în general) mă tem că declaraţia
nobeliatului nu va fi citită ca o mustrare, ci doar ca o prioritizare. (C.
M.)
Nu ar fi deloc surprinzător să-l vedem pe
ministrul sănătăţii afişând, imprimat pe spatele sacoului, numele unui spital
privat din Capitală. La urma urmei, dacă tot a fost sponsorizat pentru
renovarea biroului său de la minister, aceasta ar fi (doar) una din numeroasele
posibilităţi de a mulţumi sponsorului. Să sperăm totuşi că nu vrea să schimbe şi
maşina de serviciu sau destinaţiile de vacanţă. (A. M.)
De câteva luni, nu trece săptămâna fără ca
un hotel select din Bucureşti să găzduiască o dezbatere pe tema reformei în sănătate.
Deschise publicului sau nu, vorbitorii sunt cam aceiaşi, subiectele mestecate
aceleaşi, participanţii tot ei. S-au îndesit într-atât, încât companiile de PR
organizatoare se sabotează una pe alta, dublându-şi programul, listele de
invitaţi şi alegând chiar acelaşi hotel. E bine totuşi că ne ocupăm timpul cu
lucruri importante. (M. V. A.)
