Un proiect care legiferează malpraxisul a fost iniţiat în 2011 (sub cealaltă stăpânire politică) de mai mulţi medici-parlamentari, din toate partidele politice. Propunerea a străbătut cu greu toate mecanismele legislative, astfel că a ajuns abia acum, la doi ani de la iniţierea lui, pe masa deputaţilor. Printr-un vot copleşitor, deputaţii au respins în această săptămână proiectul. Printre cei care au votat pentru respingere se află chiar unii dintre autorii lui de acum doi ani. Întâmplător, toţi fac parte din coaliţia aflată astăzi la putere. Tot întâmplător, Ministerul Sănătăţii pregăteşte chiar în această perioadă un proiect care legiferează malpraxisul. Şi acest proiect va trebui să străbată, cu greu, toate mecanismele legislative până ce va ajunge, peste ani, pe masa deputaţilor, aflaţi (poate) sub altă stăpânire politică… (M. V. A.)  

   Cinci din ultimele opt comunicate de presă ale Ministerului Sănătăţii sunt replici date unor materiale difuzate de televiziuni sau în presa scrisă. Sperăm ca sesiunile prelungite petrecute în faţa televizorului să nu diminueze concentrarea Ministerului Sănătăţii asupra reformei sistemului sanitar. Nu de alta, dar acesta este rolul principal al instituţiei, nu cel de revistă a subiectelor medicale din presă. Cu asta ne ocupăm noi. (A. M.)

   Costurile tratamentelor în spitalele americane variază foarte mult de la un stat la altul. Factura emisă de spitalul care tratează o durere de cap poate fi oriunde între 15 dolari şi 17.797 dolari. De la 29 dolari până la 29551 dolari pentru o infecţie intestinală. Tratarea unei infecţii de tract urinar poate costa undeva între 50 şi 73.002 dolari. Sunt curios dacă şi facturile din spitalele româneşti variază la fel de mult. Dar le-a văzut cineva? Vreodată? (M. V. A.)

   Altfel decât din motive pecuniare, nu înţeleg ultima „găselniţă“ a „creativilor“ români: sprijinitorii de banner. E mai ieftin, se pare, să plăteşti doi tineri să stea rezemaţi de o reclamă la un oarecare deodorant, jenând circulaţia pietonilor, decât să-ţi afişezi reclama în spaţiul de… afişaj. Să fie taxele locale atât de mari? (A. M.)

   Am mai bifat un parteneriat… cu pacienţii. Dar nu aceiaşi! Pacientul român este informat, apărat, îndrumat, protejat de atâtea asociaţii şi federaţii, fiecare pe rând şi toate la un loc, încât nici el nu mai ştie al cui este. Dinamica „bătutului palmei“ cu Ministerul Sănătăţii nu-ţi lasă timp nici să mai respiri. Poate e bine să fie aşa! Dar, ce nu văd încă, este un parteneriat cu medicii. E mai greu de realizat? Sau nu mai contează în strategia Ministerului, care este centrată pe pacient? Apropo, nici producătorii de medicamente nu au ratat momentul. Ne mişcăm, ne mişcăm! (D. D. M.)

   Citită pe Facebook: „Cea mai tare întrebare post-decembristă, pusă cu tupeu, în direct. O reporteriţă «isteaţă», care prinsese ceva «pe surse», îl întreabă pe medic: Domnule doctor, e adevărat că domnul Cătălin Voicu suferă de cancer la col?“ (M. V. A.)

   V-aţi lovit cumva vreodată de entuziasmul unui paznic de spital? Aţi încercat să intraţi la un bolnav folosindu-vă de rugăminţi aprinse şi ochi de pisică bătută? Dacă astea n-au funcţionat şi paznicul se întinde pe tot cadrul uşii, soluţia e simplă. Duceţi încet mâna spre buzunar, scotociţi-vă bine, scuturaţi tot praful adunat acolo de la ultimul salariu şi scoateţi timid o foiţă de un leu. Dacă asta nu merge, mai căutaţi în buzunar şi mai scoateţi ceva. Vi se garantează astfel intrarea în spital. Nici nu mai vorbim de faptul că v-aţi făcut un nou prieten. Bolnavi să tot aveţi, intrarea în spital e garantată din acel moment. (A. D.)