Se
întâmplă adesea ca politicienii aflaţi la putere să lase succesorilor, la
plecare, multe datorii de achitat şi probleme încâlcite de rezolvat. Într-un
act de justiţie poetică, ministrul Eugen Nicolăescu s-a trezit marţi cu
conturile instituţiei pe care o conduce blocate. Motivul? O datorie contractată
în 2008, dar scadentă în 2009 nu a fost achitată nici până astăzi. Cine era
ministrul cu dare de mână din 2008? Eugen Nicolăescu, desigur. Aştept să apară
politicianul care să spună verde-n faţă: „Banii risipiţi astăzi nu sunt ai mei şi
nici ai voştri, sunt ai urmaşilor urmaşilor noştri!“. (A. M.)
Sur-pri-ze,
sur-pri-ze: minunata Andreea Marin va aduce în dar copiilor din România
vaccinul pneumococic. Ce? Nu ştiaţi că şi Andreea Marin semnează protocoale cu
Ministerul Sănătăţii? (M. V. A.)
Prin
protocolul semnat, la 17 mai, cu Sano-Hep România, Ministerul Sănătăţii se
obligă să faciliteze demersurile pentru asigurarea, în unităţile proprii, a
unor spaţii pentru filialele Sano-Hep. Şi, nu-i aşa că eu, în calitate de
contributor la bugetul de stat şi la cel de sănătate, va trebui să suport o
parte din aceste cheltuieli? Mă întreb de ce nu facilităm aceleaşi demersuri şi
pentru celelalte asociaţii? Că unii dintre noi nu suntem membri ai Sano-Hep.
Apoi, ministrul sănătăţii a declarat că (doar) la sugestia preşedintelui
Sano-Hep a decis să înfiinţeze o comisie a Ministerului pentru bolile
ficatului. În aceste condiţii, propun să înlocuim Ministerul Sănătăţii cu
ministerul Asociaţiilor de pacienţi. Mai ales că prin acelaşi protocol
ministrul sănătăţii s-a obligat ca diferenţele de opinie ce vor apărea pe
parcursul derulării lui, să fie ţinute la distanţă de ochii presei. (D.
D. M.)
Am
aşteptat rezultatele PNESSP cinci ani. Dar se întâmplă şi la case mai mari… De
exemplu, rezultatele unui amplu studiu din Marea Britanie privind
adenoidectomia, sponsorizat de Medical Reseach Council, au rămas nepublicate peste
un deceniu de la finalizarea lui. Şi uite cum le-o luăm înainte englezilor. (M.
D.)
Am
fost la o conferinţă în Kazahstan, ţara aceea mare, plină de petrol şi condusă
de un Nursultan prea-iubit de al său popor. La acea conferinţă prea-iubită se
semnau protocoale între Ministerul Sănătăţii autohton şi diferite alte comiţii şi
Ministane din regiune. Câte un protocol la fiecare jumătate de oră, cinci ore
pe zi, înmulţit cu trei zile ale conferinţei egal 30 de protocoale. Dacă scriu
un articol despre asta vor crăpa de ciudă pixurile cu care se semnează
protocoalele noastre româneşti. Aşa că nu scriu. (M. V. A.)
Mari
personalităţi precum Nobel sau Kipling s-au trezit în situaţia de a-şi citi în
presă anunţul propriilor decese. Mult mai puţin important decât cei sus-menţionaţi,
eu am aflat pe aceeaşi cale doar că prezenţa mea în posacul Bruxelles m-ar
expune la boli certe, dar neprecizate. (Cu siguranţă sunt totuşi unic prin
faptul că am descoperit asta chiar din paginile ziarului la care lucrez!)
Parafrazând un alt celebru scriitor care, spune o legendă, şi-ar fi văzut
necrologul publicat în timpul vieţii, menţionez că speculaţiile despre starea
mea de sănătate sunt mult exagerate. (M. C.)
