Newsflash

Între ghilimele

de - iul. 1 2013
Între ghilimele

   În cadrul unei conferinţe de presă de la Spitalul Euroclinic, şeful neurochirurgilor de acolo spune că sunt anumite operaţii în care „este necesar să facem o hartă a creierului funcţional şi atunci avem nevoie de pacientul treaz, chiar în timpul operaţiei“. Medicul anestezist plusează, spunând că au fost multe operaţii în care s-a procedat aşa: „Noi îl trezim, vorbim cu el, iar domnul doctor îi face mappingul cortical, vede exact în ce loc de pe scoarţă trebuie să meargă cu excizia şi în ce loc să se oprească. Această tehnică, de foarte mare ajutor, se face fără ca pacientul să experimenteze un disconfort“. Mai mult, spune doamna doctor anestezist, „la sfârşit chiar toţi pacienţii au spus ca a fost foarte interesant, nu au avut nicio durere şi a fost o experienţă pe care ar repeta-o oricând fără nicio problemă“. Ferească Dumnezeu! Chiar îşi doreau asta? (D. D. M.)

   Poziţia oficială a României este împotriva noii directive europene antitutun, guvernul asumându-şi integral opinia Ministerului Economiei şi alegând să ignore memorandumul Ministerului Sănătăţii. Principala justificare a ministrului economiei este că industria tutunului „este al doilea mare contributor la bugetul statului după Petrom“. În aceeaşi logică, ar trebui să micşorăm şi să rărim semnele de circulaţie care limitează viteza maşinilor, pentru că Petrom este cel mai mare contributor la bugetul statului şi, nu-i aşa?, atunci când circulăm cu viteză mare consumăm mai multă benzină. E cea mai directă cale pentru a aduce mai mulţi bani la buget. (M. V. A.)

   Nu a fost de ajuns faptul că ministrul sănătăţii a fost atât de neconvingător, încât în „disputa“ (presupunem că ar fi existat una) privind directiva europeană antitutun punctul său de vedere a fost complet ignorat. Nu, după ce în Guvern a prevalat opinia ministrului economiei, deţinătorul portofoliului de la sănătate va fi şi portavocea României în Consiliul de Miniştri, la dezbateri. Bine măcar că ministrul sănătăţii nu este medic – o demisie de principii ne lipsea, pe canicula asta. Putem chiar înscrie pe pachetele de ţigări slim sau mentolate: principiile dăunează grav sănătăţii. Dar cu grijă, să rămână şi loc de brand. (A. M.)

   Dinamica show-ului era la cotele cele mai înalte fiindcă în platou trebuia să apară Prima Doamnă. Alături de medicul ce modera emisiunea, foarte cunoscut şi apreciat, urma să comenteze îngrijorătoarele procente ale obezităţii în rândurile şcolarilor, meniurile fast-food şi junk food ce se servesc prin şcoli şi care sunt în mod evident dăunătoare sănătăţii, dar în acelaşi timp şi ce a determinat-o să conceapă nişte programe prioritare de schimbare a modului de alimentaţie a copiilor ei – şi a celorlalţi, desigur. Am rămas să văd emisiunea şi am descoperit o femeie care vorbea cu drag despre copii, patrie, familie, sport, alimentaţie şi care s-a încumetat să pregătească ceva uşor ca exemplu de meniu. Nu eram în altă ţară. Prima Doamnă era a Statelor Unite ale Americii. (C. M.)

   Vă număraţi printre cei care, din milă şi dragoste pentru animale, „ca să nu mai sufere bietele fiinţe“, au devenit vegetarieni? Ei bine, un studiu publicat ieri în Current Biology dezvăluie faptul că fructele şi legumele comercializate în magazine sunt bine mersi vii, ba chiar mai mult, că ele îşi păstrează ciclul circadian. E drept, mărul din care poate că muşcaţi cu poftă nu va ţipa şi nu se va rostogoli de durere, dar compoziţia sa chimică va reflecta acel moment din zi în care-şi trăieşte ultimele clipe. Nu ne-ar mira să se găsească în curând şi vreun marker al suferinţei vegetale. (A. M.)

   Dacă nu mâncaţi carne şi, impresionaţi de suferinţa vegetală menţionată în „ghilimeaua“ de mai sus, aţi decis să renunţaţi şi la fructe şi legume, „ca să nu mai sufere bietele plante“, tot mai aveţi o scăpare. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a publicat un raport care spune că insectele bogate în proteine şi minerale, cu un ciclu de reproducere rapid, pot deveni următoarea modalitate de luptă împotriva foametei. Cele mai mâncătoare de insecte ţări sunt China şi Mexicul, acolo unde peste 600 de specii de insecte sunt gătite, sotate sau afumate. Iar dacă vă e milă până şi de ţânţari, atunci pe cuvânt că meritaţi să muriţi de foame. (M. V. A.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe