Newsflash

Între ghilimele

de - sept. 6 2013
Între ghilimele

România va sprijini Republica Moldova pentru înfiinţarea unui sistem similar SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare). Acum, ştiind preferinţa pentru arhaisme a prietenilor noştri de la Chişinău, mă întreb cum se va numi varianta moldovenească: Serviciul Iute Mişcător de Reînsufleţire şi Descâlcire? (M. V. A.)

   Un studiu realizat de Corporaţia RAND a relevat că infractorii care urmează programe educaţionale au un risc semnificativ mai mic de recidivă. În România, educaţia recidiviştilor ar trebui să înceapă de pe băncile şcolii. Sau ale Parlamentului, după caz. (A. M.)

   Statistica rămâne un instrument util, chiar dacă unii cercetători se încăpăţânează să o utilizeze şi acolo unde nu are semnificaţie. Un studiu din Howard Journal of Criminal Justice a calculat, de exemplu, că riscul ca un părinte să-şi ucidă familia, în Marea Britanie, este maxim în luna august, în weekend, în special duminica, mai ales în cazul bărbaţilor şi în special în a treia decadă de viaţă. Tot statistic vorbind, cel mai probabil este că, atunci când nu ai o idee originală de studiu, faci o statistică şi vezi ce iese. (A. M.)

   O companie farmaceutică din top 10, spune Ziarul Financiar, ar fi sponsorizat anul trecut deplasarea la congrese internaţionale pentru doar doi medici rezidenţi. Repet pentru cei care cred că nu au citit bine: doi medici rezidenţi. Sunt haioşi ăştia de la compania cu pricina (care nu a dorit să fie citată). Baronul Münchausen ar fi fost mândru de ei.  (M. V. A.)

   Manipularea se produce atunci când un individ alterează comportamentul altui individ în moduri benefice manipulatorului, ce pot însă să fie dăunătoare celui manipulat. Nu este vorba de politicienii români şi nici de mogulii media. Cel puţin nu în studiul de biologie evoluţionistă din American Naturalist, care ne-a atras atenţia. (A. M.)

   Ministerul Sănătăţii a început dezbaterile publice în teritoriu despre proiectele de reformă propuse. Toată lumea este invitată la aceste dezbateri: medici, pacienţi, moaşe, prefecţi, şefii de pe la diversele comiţii şi comitete, până şi presa (mulţumim nenea Minister al Sănătăţii). Mai puţin parlamentarii opoziţiei, care vor fi chemaţi doar la sfârşit, la dezbaterea finală. În teritoriu sunt invitaţi, precizează comunicatul Ministerului, doar parlamentarii USL. În faţa acestei excluderi, parlamentarii opoziţiei nu au avut până acum nicio reacţie. Că aşa e în democraţie. (M. V. A.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe