Newsflash

Între ghilimele

de - dec. 4 2013
Între ghilimele

După ce i-a mulţumit public „domnului senator Dan Voiculescu“ pentru sprijinul acordat Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Mircea Ifrim i-a invitat pe membrii AŞM să se pronunţe împotriva acceptării în rândurile lor a persoanelor care au colaborat cu securitatea şi a plagiatorilor. Remarcăm, totuşi, că nu i-a mulţumit public şi lui Victor Ponta. (A. M.)

 

Ne pare rău că suntem răutăcioşi, dar nu ne putem abţine. Tot Academia de Ştiinţe Medicale i-a acordat ministrului Eugen Nicolăescu o diplomă de excelenţă pentru „merite deosebite în educaţia ştiinţifică“ în aceeaşi zi în care se purtau târguielile pentru mărirea salariilor asistenţilor şi medicilor cu un „deosebit“ 10 sau 12%. (M. V. A.)

 

Mesajul curajos scris de chirurgul Dan Oprea despre condiţiile din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a devenit celebru online. Spitalul este în subordinea Consiliului Judeţean Prahova (hai descentralizare!), iar managerul spitalului, Adrian Strâmbeanu, a declarat presei că Dan Oprea „ne-a trimis o adresă în care ne spune că este obosit fizic şi psihic şi că nu a mai dorit să intre în gărzi“. Dar în curând şi managerul Strâmbeanu va fi obosit fizic şi psihic: Ministerul Sănătăţii a anunţat că va trimite o echipă de anchetă în spitalul respectiv. Aşteptăm cu interes rezultatul investigaţiei oficiale. (M. V. A.)

 

Circula o vorbă printre jurnaliştii pe sănătate: atunci când pacienţii iau cuvântul (la conferinţele de presă), medicii ies din sală. Zilele trecute s-a confirmat. Am participat la o conferinţă unde s-a semnat o declaraţie de susţinere a unui plan comun de acţiune (societăţi medicale – asociaţii de pacienţi – companii farma) pentru o anumită patologie şi, după ce au vorbit doctorii, a venit rândul pacienţilor la microfon. Surpriză: nu prea mai erau doctori prin sală. Aşa o fi şi la negocierile medici – asociaţii de pacienţi pentru încheierea parteneriatelor? (D. D. M.)

 

Amintiri de la târgul de carte Gaudeamus. Autobiografia lui Gorbaciov lansată de o combinaţie teribilă de vorbitori: Ion Iliescu (davai, davai!), Adrian Cioroianu (yes ma’am, yes) şi Victor Ciorbea (votaţi cheia). Puzderia de mici edituri axate pe cărţi religioase. Mirosul de cârnaţi cu fasole plutind deasupra unor stilate standuri. (M. V. A.)

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe