Un scurt reportaj de la ştirile Digi24 deplânge decăderea industriei româneşti. Astăzi, fabrica de ţigarete Iaşi. Ce urmează? Nu m-ar mira să fie vreo fabrică de kalaşnikoave. (A. M.)

Acuzaţiile unei doctoriţe de la un spital bucureştean de copii privitoare la modul necorespunzător în care lucrează unele asistente din secţia ATI au apărut în presă („dezvăluiri incendiare“, cum altfel?). Ministerul Sănătăţii a trimis la faţa locului un secretar de stat, care a discutat cu medicul şi cu managerul spitalului; a rezultat, conform unui comunicat al MS, că „opiniile doamnei doctor au fost exprimate pe fondul unei stări tensionate existente între aceasta şi un coleg“. Adică, doamna a minţit? Spitalul a convocat comisia de disciplină. Aşteptăm cu interes adevărul. Măcar cel care se poate spune. (M. D.)

Nu sunt nostalgică după aproape nimic din epoca de tristă amintire, dar citind zilele acestea poveşti – adevărate sau nu – despre metroul bucureştean, am aflat că el a constituit un record prin faptul că a fost construit cu forţe şi resurse exclusiv româneşti, iar ritmul de înaintare în kilometri pe an ne poziţiona pe primele locuri. Care era ideea? De peste douăzeci de ani încoace, mai există ceva care să ne situeze pe primele locuri? În sens pozitiv, desigur. (C. M.)

Gândacii sunt creaturi rezistente şi inventive. Înainte să descopăr arma letală (fiola de la farmacia veterinară), am dus cu ei un război de gherilă în spaţiul bucătăriei. Atunci când renovezi un spital, cum ar fi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, trebuie să te aştepţi să apară gândaci, mişcări de trupe. Declaraţia managerului că insectele au fost aduse acolo pentru discreditarea spitalului nu este doar hilară, ci şi jignitoare la adresa personajelor din romanele lui Orson Scott Card. (M. G. M.)