Newsflash

Între ghilimele

de - mar. 27 2014
Între ghilimele

Dezvăluirea cheltuielilor faraonice făcute pentru renovarea unui spital bucureştean nu ne produce îndoieli asupra instinctului moral al celor care le-au decis, dar am dori să fim siguri că sunt cu totul suficiente ca să-i facă să roşească. (M. G. C.)

 

Planeta noastră este veche, noi suntem mulţi, câteodată ne mai şi „mâncăm“ unii pe alţii. Se pare însă că se va rezolva: vom putea locui pe Lună şi călători spre Marte. Ei bine, nu chiar acum. Peste vreo sută de ani, ne spune „cel mai inteligent om de pe Terra“, fizicianul Stephen Hawking. Vă imaginaţi, oare, momente din actualitate transpuse în acea perioadă? Pe mine mă frământă o întrebare: care va fi numărul miniştrilor din sănătate până atunci? (C. M.)

 

Un studiu australian publicat în revista Body Image demonstrează fără echivoc că femeilor le prieşte măritişul. Atât de mult, încât în primele şase luni de căsnicie se îngraşă, în medie, cu două kilograme. Şi asta în condiţiile în care jumătate din ele declară că vor să slăbească. Aviz amatorilor. (A. M.)

 

Eram la Veneţia, în ultimele zile ale carnavalului. Alături de un grup, vămuit (grupul, nu eu!) de un cerşetor în blugi, intrasem într-o bazilică apropiată de gara feroviară Santa Lucia. La ieşire, singur fiind, am fost abordat iarăşi, de această dată în română: „Dă-mi şi mie, bre, un euro, să-mi cumpăr o bucată de pâine!“. „De unde?“ îi răspund, iritat de perseverenţa lui. „Un euro costă intrarea la o toaletă.“ În timp ce mă îndepărtam fără să mă mai uit înapoi, aud: „Voi, românii, sunteţi calici. Faceţi România de râs!“. (I. N.)

 

Am aflat de curând că o altă „decizie curajoasă“ a Angelinei Jolie stă să se nască: după ce anul trecut s-a supus unei duble mastectomii, actriţa se pregăteşte să-şi scoată şi ovarele. Şi asta, deoarece, aflând că este purtătoare a genei BRCA1, vedeta de 38 de ani consideră că aşa va elimina riscul de cancer la care ar supune-o prezenţa acesteia. Curiozitatea mă roade şi nu pot să nu mă întreb: ce va mai rămâne din frumoasa actriţă, până va fi pe deplin convinsă că a eliminat toate riscurile de cancer? (D. D. M.)

 

În urma unui studiu dedicat, cercetători de la catedra de biologie a Universităţii Aston emit o regulă după care alimentele scăpate pe jos pot fi consumate, fără risc, după cinci secunde. Noi credem că regulile bunului-simţ sunt mai sigure. (M. G. C.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe