Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE
luni, 28 noiembrie 2016
Am luat parte recent la un congres al
unei societăți medicale din România. Mi-am petrecut o bună parte
din timp cu unul dintre îndrumătorii viitorilor specialiști în
disciplina respectivă și cu o parte din discipolii săi, acum
medici specialiști sau primari în diferite locuri din țară. Unul
dintre subiectele care au apărut în mod repetitiv în discuție a
fost acela al încrederii care trebuie transmisă pacientului, mai
ales în condițiile în care medicul însuși, aflat la începutul
carierei, nu are suficientă siguranță în diagnostic și în calea
de urmat. Medicii mai tineri își aminteau de momentele în care nu
mai aveau plasa de siguranță a unui expert disponibil și
binevoitor aflat la un cabinet distanță.
Aici
sunt câteva discuții de făcut. Să luam mai întâi în calcul
perspectiva medicului prin spectrul siguranței în diagnostic și al
tratamentului de urmat. De când medicina nu mai este știință
exactă (și nu-mi amintesc să fi fost vreodată), este o ușoară
aroganță să pretinzi că ai 100% dreptate în privința
diagnosticului și tratamentului. Desigur, există nuanțe, într-un
fel discutăm despre orjelet și în altul despre o boală autoimună.
Sunt situații în care poți avea suficientă încredere că ai
găsit răspunsul, așa cum sunt situații în care un anume nivel de
nesiguranță poate avea conotații pozitive: nu vei fi oprit
căutarea și învățarea, vei fi mai vigilent în urmărirea
evoluției, vei avea posibilitatea de a reveni asupra deciziei mai
ușor și poate că mai la timp. În funcție de experiența
personală și de stima de sine, orice medic se va afla undeva pe
continuumul încrederii în propria judecată și propriile acțiuni,
începând de la o nesiguranță totală la o extremă, până la o
încredere exagerată („eu nu pot greși niciodată, deci nici acum
nu greșesc”) la cealaltă. Extremele sunt toxice, atât pentru
medic, cât și pentru pacient. În rest, în funcție de variabile
ca experiența medicului și dificultatea cazului, medicii se pot
situa oriunde în acest continuum și nu cred că ar trebui să fie
asta o problema pentru nimeni. În cele din urmă, în multe
specialități, diagnosticul, tratamentul de urmat și prognosticul
se găsesc mai degrabă la încrucișarea unor valori cu relevanță
statistică. Este destul de greu și de nedrept (uneori și neetic)
să fii atât de sigur pe tine, cu atât mai mult atunci când este
pielea altcuiva în joc.
Dacă
privim și din perspectiva pacientului, nu sunt atât de convins că
pacienții își doresc întotdeauna ca medicii să aibă o siguranță
de 100% în tot ceea ce fac. Nu mă refer aici la chirurgii care sunt
deja cu plaga operatorie deschisă. Gândiți-vă la un diagnostic
grav, greu de comunicat și de primit de pacient. Măcar în astfel
de situații, pacientul și-ar dori ca medicul care îl consultă să
se înșele fie în privința diagnosticului, fie în cea a
prognosticului. Nu am inclus tratamentul, pentru că nimeni nu își
imaginează un tratament prost ales pentru un diagnostic prost pus,
dar cu rezultate excepționale. Sunt pacienți care preferă o
abordare de tip paternalist și pentru care nesiguranța medicului
poate fi un motiv de îngrijorare, tradus adesea prin căutarea unei
a n-a
opinii până vor găsi pe cineva care să inspire siguranță, sau
prin lipsa de aderență la tratament în cazul unor diagnostice mai
puțin grave și cu iminență de eveniment neplăcut mai mică. La
fel, sunt și pacienți care apreciază mai degrabă o abordare cu
pași mai mici sau îndoiala la fel cum apreciază căutarea și
soluția bine cumpănită.
Atunci când îți intră pacientul
pe ușă, exceptând situațiile în care îl ai în urmărire de
mult timp, nu ai de unde să știi nici de ce suferă, nici cât de
sigur poți fi pe diagnosticul și tratamentul pe care îl vei
recomanda și nici dacă el preferă ca tu să fii foarte sigur de
ceea ce îi spui că suferă și că are de făcut în continuare. Se
prea poate ca preocuparea ta referitoare la cât de sigur pe tine
pari să fie de fapt una falsă. Adevărata provocare ar putea să
fie: cât de multă încredere poți oferi celui din fața ta?
Aceasta este o perspectivă pe care o vom dezbate mai pe larg într-un
număr viitor.
