Newsflash

Întrebări esențiale

de Conf. dr. Horia BUMBEA - oct. 14 2016
Întrebări esențiale
     Două sunt lucrurile esențiale care ar trebui să ne preocupe mai mult pe noi românii, nu numai din București, fie că suntem medici, fie că suntem pacienți sau oameni sănătoși. Primul, ar fi răspunsul la întrebarea: ce așteaptă medicul bucureștean de la societate?
     În general, medicul din România, deci și din București, așteaptă să fie respectat în societate, acesta fiind primul pas spre schimbarea statutului social actual al medicului. În  interacțiunea dintre medic și pacient intervine o relaționare specială, în care un rol esențial îl are respectul și credibilitatea. Constatam, în ultimii ani, o anumită lipsă de respect, și chiar atac permanent, din partea societății, așa cum îl percep eu, asupra profesiei de medic. În momentul în care tu, ca individ, parte a societății, nu mai respecți o valoare, atunci valoarea respectivă ajunge în derizoriu și se estompează.
     Medicul trebuie să fie valorificat, nu trebuie să fie tratat în mod simplist. Trebuie înțeles faptul că medicul este un om, o persoană care desfășoară o activitate în relație cu foarte mulți oameni, bolnavi sau chiar oameni sănătoși, iar relația cu oamenii este una foarte dificilă. Este o activitate care consumă foarte mult din energia fiecăruia. Medicul român își dorește repoziționarea în cadrul societății, iar asta înseamnă o repoziționare a statutului social, financiar, a valorilor morale, pe care el le reprezintă, și bineînțeles a credibilității.
     Dar atunci când vorbim despre respect, credibilitate, nu vorbim doar despre modul în care societatea percepe medicul, ci și despre modul în care medicii trebuie să perceapă statutul lor social. Cred că redobândirea respectului față de profesia de medic ar duce, încet, încet, la ceea ce ne dorim noi, la redobândirea statutului social corespunzător, inclusiv în mentalul societății românești.
     Al doilea lucru la fel de important este să aflăm ce așteaptă societatea de la medic. Nu pot să mă opresc doar asupra așteptărilor medicului de la societate, fără să fac referire în cele ce urmează la ceea ce așteaptă în general societatea românească de la medic, fiindcă și noi medicii reprezentăm un segment din societate. Pentru a da răspunsuri cât mai pertinente, trebuie să punctez și faptului că pacientul din zilele noastre și-a schimbat așteptările. De exemplu, își dorește ca medicul să răspundă imediat, să îi stea la dispoziție 24 de ore din 24, chiar să fie un internaut. Aceste așteptări au fost induse în mod greșit în societate, fapt ce a dus la deteriorarea relației dintre ea, societatea, și medici. Li s-a cerut medicilor să facă anumite lucruri care cad de fapt în sarcina societății. Li s-a cerut să rezolve orice problemă, iar dacă nu o rezolvă, ei sunt de vină.
     S-a cerut, de exemplu, să funcționeze cardul de sănătate. Dacă nu funcționează, tot medicul e de vină, pentru că el este la interfața interacțiunii pacientului cu sistemul. Toate deficiențele sistemului au fost puse în cârca medicului. Iar faptul că s-au indus anumite cerințe incorecte față de medici a dus la niște așteptări mai mari sau la așteptări nefondate din partea societății. În ultimii ani, pretențiile societății au crescut și au fost orientate într-o zonă așa cum am spus, incorectă, iar atunci când și instituțiile statului contribuie la acest lucru, percepându-l pe medic ca un funcționar public, totul devine nu doar eronat, ci și periculos.
     Societatea românească, consider eu, ar dori ca medicul să își recâștige statutul social pe care l-a avut, pentru că fără valori, ea se deteriorează și încetează să existe ca societate. Dar timpul nu mai poate fi dat înapoi, așa că trebuie să privim cu optimism spre viitor. Peste patru ani sper ca medicul din București să fie mai respectat decât este acum, să își poată desfășura activitatea în mod corect în orice unitate medicală din Capitală, să nu mai facă rabat de la anumite condiții pentru desfășurarea actului medical. Asta înseamnă să fie așezat acolo unde trebuie în societatea românească și în viață. Sper ca activitatea Colegiului Medicilor din Municipiul București, în acest mandat de patru ani, să poată să ajute la realizarea acestei schimbări.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe