Fie că suntem studenți sau rezidenți, avem posibilități aproape
infinite de a ne modela viața cum dorim. Putem să ne plimbăm, să vizităm lumea și
să învățăm în același timp. Crezi că e utopic? Probabil rezonezi cu ideea că
facultatea, sistemul, cu toată teoria și cerințele lor, parcă încearcă să ne
stoarcă din visuri, din planuri, încearcă să ne ia energia și să ne transforme în
mici roboței ce se trezesc cu noaptea în cap și mișună prin spitale precum
furnicile. Ce ai făcut, dragul meu student, în șase ani de facultate? Ești
pregătit pentru viața de viitor medic?
Răspunsul majorității sună cam așa: „Am învățat șase ani neîntrerupt
și acum realizez că nu știu nimic…“. Și așa o luăm de la capăt cu anii de
rezidențiat. Aici intervin alte lucruri: responsabilitatea, birocrația.
Rezidentul de-o zi are aceleași responsabilități precum un coleg de-al său de
an mai mare. Toți completează până la saturație hârtii. Unii din ei, revoltați,
spun că și-ar dori să opereze, să facă ceva practic, să poată câștiga astfel
experiență, dar nu prea au cum.
Indiferent de greutățile din viața de student sau de rezident,
putem să schimbăm totul în favoarea noastră. Putem să ne implicăm și să
deschidem larg ochii și urechile în jur la toate zvonurile de congrese, de
programe internaționale, de burse în străinătate.
Am rămas plăcut impresionată să întâlnesc un coleg de-al nostru,
dr. Ștefan Luchian (foto), rezident în anul trei la chirurgie plastică.
A preferat să folosească din plin aceste oportunități. Își trăiește viața pe
principiul „să fiu azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi“. Astfel,
a plecat cu Erasmus în Franța în anul cinci și rezidențiatul, până acum, l-a
făcut în mai multe locuri: Iași, București, Bruxelles. Va adăuga altul pe listă
în aprilie. Nu e poveste decupată din ziare, ci este vorba de lucruri concrete
pe care și noi, la rândul nostru, le putem realiza.
De Erasmus probabil toți am auzit, dar puțini încearcă totuși să
profite de această ocazie. În afară de oportunitatea nemaipomenită de a vizita
o țară nouă, de a ne îmbogăți cunoștințele generale, de a socializa și de a ne
face noi prieteni, acolo, sistemul de învățământ medical este diferit. Ștefan
mi-a povestit despre experiența lui în Franța. Acolo, studenții fac module de
câte trei-patru luni în fiecare specializare, module în care sunt considerați
rezidenți mai mici și li se atribuie responsabilitățile acestora. Acest lucru
înseamnă că încep să facă lucruri practice: de la a completa foaia de observație
a pacientului până la efectuarea de manevre medicale: paracenteze, puncții și
altele. La finalul unui modul, chiar îți însușești anumite abilități.
La rezidențiat, ai și mai multe posibilități. Dacă vrem să
petrecem câte șase luni în străinătate, în diferite centre universitare din
lume, nu e nevoie decât de determinare și perseverență. Primul pas este să ne
completăm CV-ul și să îl trimitem la cât mai multe spitale din străinătate.
Când spun multe, mă refer la un număr în jur de o sută, fără să exagerez. Nu
toate vor răspunde prompt solicitării noastre, iar noi avem nevoie să ne menținem
vie speranța. Ștefan a făcut așa și, din o sută, doar două-trei spitale l-au
chemat la interviu. Important este efectul acestei perioade petrecute în
străinătate: ca rezidenți, avem șansa de a ne îmbunătăți abilitățile practice,
de a folosi materiale și echipamente moderne, de a învăța/fura meserie de alți
doctori specialiști. Așa ne formăm, adăugând câte o experiență, cărămidă cu
cărămidă, la construcția vieții noastre.
Cine ne ține câteodată pe loc? Cu siguranță, în mintea tuturor
apare o ușoară teamă de necunoscut, regretul datorat îndepărtării de prieteni și
familie, dar, privind totul din exterior, detașați, șase-douăsprezece luni
departe de familie sunt o nimica toată în comparație cu o viață
nesatisfăcătoare, plată. „Acum este perioada în care putem și este cazul să
investim în noi, dacă vrem să devenim medici extraordinari.“
