Pacienții cu tetrapareză spastică
au nevoie de programe speciale de kinetoterapie, care să le scadă
spasticitatea la nivelul membrelor. Tetrapareza spastică este forma
de paralizie cerebrală reprezentată de sindromul de neuron motor
central. Etiologia este uneori greu de determinat – de obicei, sunt
mai mulți factori implicați, iar cauzele sunt pre- sau perinatale.
Factorii prenatali de risc includ: întârzierea creșterii
intrauterine; anomaliile materne uterine (hemoragii) sau placentare
(infarct placentar, placenta praevia); factori genetici; malformații
cerebrale; factori de mediu (iradierea maternă prenatală,
infecțiile congenitale din grupul TORCH) etc. Factorii prenatali
sunt cei mai importanți, dar este dificilă diferențierea lor, iar
cele mai frecvente forme de tetrapareză spastică au o cauză
nedeterminată, istoricul prenatal fiind normal. Factorii perinatali
de risc sunt reprezentați de traumatisme obstetricale și de traume
de tip hipoxic-ischemic ale parenchimului cerebral.
Pacienții cu tetrapareză spastică
necesită tratament farmacologic și non-farmacologic. Specialistul
kinetoterapeut urmează un protocol de evaluare a membrelor
superioare și a celor inferioare. Este prezent un sindrom
bipiramidal (hipertonie cu spasticitate, reflexe osteotendinoase vii
și semne patologice de tip piramidal – Babinski – bilateral).
Membrele superioare sunt în hiperextensie și cele inferioare în
flexie. Pacientul nu poate menține poziția ortostatică și nici nu
poate merge, fiind mai tot timpul imobilizat în scaun cu rotile.
Kinetoterapia are ca scop împiedicarea apariției contracturilor
persistente, educarea mișcărilor normale și eliminarea treptată a
pozițiilor vicioase. În final, kinetoterapia duce la îmbunătățirea
calității vieții pacientului și a familiei acestuia.
Programele de kinetoterapie constau
în mobilizări active și pasive ale membrelor, kinetoterapie
respiratorie, jocuri de mișcare, jocuri de îndemânare ș.a.
Programele trebuie efectuate zilnic, atât în cadru organizat, sub
îndrumarea unui specialist kinetoterapeut, cât și acasă, cu
părinții copilului afectat de tetrapareză spastică. Programele de
exerciții nu trebuie întrerupte, chiar dacă apare ameliorarea unor
deficiențe. Fiecare program durează aproximativ 50–60 de minute
și, dacă sunt efectuate mai multe programe zilnic, rezultatele apar
rapid.
Specialistul kinetoterapeut nu
trebuie să neglijeze părinții, frații, surorile, bunicii
pacientului diagnosticat cu tetrapareză spastică. Educarea și
informarea acestora privind diferitele tehnici de kinetoterapie
simple este de ajutor pentru pacient: poate crește foarte mult
tonusul mental al copilului afectat prin implicarea părinților în
exercițiile de kinetoterapie. Kinetoterapia este importantă la
copiii cu tetrapareză spastică, deoarece duce la îmbunătățirea
calității vieții prin scăderea spasticității, creșterea
tonusului muscular și articular și, nu în ultimul rând, a
tonusului mental.
