Newsflash

Liderul profesional

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - aug. 10 2018
Liderul profesional
„Charles Krauthammer nu a încercat niciodată să-și impună propriile opinii în niciun domeniu al vieții de zi cu zi.”

Peter Wehner
 
Doi recunoscuți publiciști americani, prezenți prin scrierile lor în cele mai importante publicații nord-americane, despărțiți nu o dată prin principiile pe care se baza fiecare dintre ei în scrieri și în mentalitate, se întâlnesc pentru ultima oară a doua zi după decesul unuia dintre ei, prin publicarea ferparului semnat de celălalt. Citatul alăturat aparține lui Peter Wehner, publicist de renume mondial, care și-a început cariera publică în calitate de politician și consilier al unora dintre foștii președinți ai Statelor Unite. În prezent, Wehner se numără printre cei mai înfocați adversari ai președintelui Trump, prezicând un eșec usturător al politicii acestuia și considerând rezultatele primului an al actualului locatar al Casei Albe o dovadă clară că acest lider american nu ar fi în stare să conducă America și întreaga lume liberă.
Articolul din care a fost extras citatul alăturat e dedicat celui care e recunoscut în lumea ziaristicii ca unul dintre cei mai prolifici și influenți publiciști, Charles Krauthammer, decedat acum mai puțin de două luni, după o lungă suferință și după un ultim an în care „condeiul” său rămăsese pe masa de lucru, fără folos. Cei doi avuseseră nenumărate ocazii să se „întâlnească” în paginile publicațiilor la care contribuiau în mod regulat, nu o dată confruntându-și opiniile în cele mai arzătoare subiecte ale zilei, cum ar fi permiterea avorturilor elective (Krauthammer fiind pentru, iar Wehner împotrivă).
Ferparul publicat a doua zi după deces conține o serie de aprecieri extrem de interesante privitoare la cel care și-a început cariera ca medic și și-a terminat-o în scris. Într-adevăr, Krauthammer a studiat medicina, și-a întrerupt studiile din cauza unui accident, având ca rezultat paraplegia, dar le-a reluat până la obținerea titlului de specialist în psihiatrie, domeniu în care se pare că nu a mai activat în ultimii zeci de ani ai vieții sale.
Citatul ales are meritul de a fi valabil pentru orice meserie sau domeniu de activitate și, mai ales, cred eu, pentru slujitorii lui Asklepios. Am avut ocazia nu o dată să mă refer la poziția șefului de secție, de clinică, sau a profesorului universitar, șef de școală. La prima vedere, această poziție profesională și socială poate fi doar un motiv de invidie. E vorba, în majoritatea cazurilor, de un eminent medic, om de știință, în egală măsură educator și tămăduitor, un individ care poate inspira mulți dintre colegii săi mai tineri, dar și de o personalitate în materie de relații umane cu cei care-l înconjoară.
Subiectul citatului alăturat se referă la tendința șefului, pe care aș numi-o instinctivă, de a-și impune punctul de vedere în mai toate discuțiile care au un caracter contradictoriu. Realitatea e mult mai complicată decât pare la prima vedere.
Voi începe prin a aminti un simplu fapt, și anume acela că șeful de unitate poartă pe umerii săi responsabilitatea activității locului de muncă. De aceea, părerea sa e importantă și de multe ori decisivă, nu numai pentru că el singur își asumă riscul eșecului.
În atmosfera militară, comandantul nu e obligat să ceară părerea subordonaților săi. El hotărăște, ei se supun, duc la îndeplinire misiunea trasată, chiar dacă li se pare greșită și nu au nicio portiță de scăpare, chiar dacă decizia comandantului poate avea consecințe extrem de nefaste pentru cei din subordinea sa. În viața civilă, lucrurile stau complet altfel.
Pe vremea lui Leonardo da Vinci, un singur om, erudit și cu talent, putea acoperi un șir întreg de ocupații, pentru că nivelul informațiilor era extrem de scăzut. Da Vinci s-a dovedit genial în pictură, sculptură, inginerie, arhitectură, muzică, matematică, anatomie, geologie, astronomie, ca să mă refer doar la cele mai importante domenii în care a devenit cunoscut de-a lungul vieții. Această epocă e de mult apusă.
Explozia de informații din ultima jumătate de secol a creat o situație în care nimeni, absolut nimeni, nu poate acoperi un vast câmp de activitate în mod eficient și exhaustiv. Chiar și în medicină, o profesie în care numărul specialităților crește de la o zi la alta, niciun clinician nu poate cuprinde tot ce se scrie și se știe și nu poate oferi soluții în absolut toate subiectele care aparțin specialității sale. Acesta e motivul înmulțirii subspecialităților în medicină și de aceea din ce în ce mai mulți medici se dedică unui câmp foarte restrâns ce aparține specialității lor. Nu mă pot opri din a-mi aminti situația în care se afla breasla noastră din acest punct de vedere pe vremea studiilor mele medicale, timp în care, de exemplu, medicina internă reprezenta o singură specialitate, fără subdiviziuni cum ar fi diabetologia, reumatologia, gastroenterologia sau nefrologia.
În această relativ nouă situație, poziția profesională a șefului de unitate e pe undeva precară. În mod teoretic, atât confrații, cât și marele public se așteaptă (și presupun) ca șeful să poată oferi soluții fiecărei probleme ce apare aproape zilnic. Adevărul e de-ajuns de îndepărtat de această ipoteză. Șeful unității nu este atotcunoscător și nu posedă experiența necesară în absolut toate domeniile specialității sale. O succintă privire spre orice secție a unui spital va dezvălui o multitudine de domenii acoperite, fiecare de un alt specialist.
Pe vremuri, anestezia reprezenta exemplul cel mai evident privitor la un domeniu medical restrâns. Azi însă, aproape fiecare secție ATI are specialiști profilați pe terapie intensivă, pe anestezia în chirurgia cardiacă sau neurochirurgie, pe tratamentul durerii,  pe anestezia regională etc. Uneori ai senzația că se confirmă celebra vorbă după care specialistul știe din ce în ce mai mult despre un subiect din ce în ce mai restrâns,  până va ajunge să știe totul despre nimic! Și atunci, cum își poate impune șeful punctul de vedere?
În cele ce urmează voi încerca (și sper să reușesc) să evit prezentarea unei situații mult prea cunoscute tuturor confraților mei. Intenția mea e doar de a încerca să definesc poziția liderului profesional în atmosfera de azi a profesiunii noastre. Voi începe prin a aminti un fapt clar: liderul de azi e responsabil și pentru activitatea profesională a colectivului pe care-l conduce, dar și pentru aspectul organizatoric al secției sale.
Reamintind citatul alăturat, sunt convins că un șef de succes trebuie să știe să primească opiniile celorlalți și să se ajute de experiența acelor membri ai colectivului său care au acumulat experiență într-un anumit domeniu al specialității. Pe acest principiu se bazează discuțiile de cazuri, o activitate care nu lipsește de la niciun loc de muncă în care profesează mai mulți medici. În acest cadru, discuțiile trec cu repeziciune de la aspecte teoretice și date noi, extrase din literatură, la momentul luării unei decizii terapeutice. De fapt, acesta e punctul decisiv care indică modul în care e condusă secția respectivă. Cu cât vor fi mai rare ocaziile în care șeful se vede nevoit să folosească celebra expresie latină sic volo (așa vreau eu), cu atât va fi mai evidentă capacitatea acestuia de a ține cont de opiniile celor din jur.
Evitarea situației în care șeful e obligat să-și impună punctul de vedere în orice discuție și ocazie face parte din talentul acestuia de a conduce un colectiv format din specialiști de valoare. Ideea după care nimeni nu posedă întreaga gamă de cunoștințe pentru a rezolva fiecare caz și a găsi o soluție corectă pentru fiecare pacient e cea care stă la baza principiului consultului medical, o realitate a cărei importanță nimeni nu o mai pune sub semnul întrebării.
Dar nici aspectul responsabilității organizatorice a șefului de secție nu poate fi ignorat. În acest domeniu, deciziile șefului se bazează mai rar pe capacitatea sa de clinician și mai mult pe talentul de a conduce o secție și a-i asigura o activitate cotidiană la nivelul așteptat. Nici aici nu voi intra în capcana explicațiilor inutile.
Voi menționa doar două fapte care mi se par esențiale. Primul se referă la ierarhia existentă la fiecare loc de muncă. Șeful secției nu acționează în vacuum. El e obligat să raporteze superiorilor săi și să țină cont de părerile acestora. Ba mai mult, în multe situații, el se vede obligat să abandoneze propriile decizii, iar acest fapt nu e ușor de acceptat. Dar un al doilea aspect pe care l-aș dori amintit aici poate reprezenta o rezolvare a acestui tip de situații în care o decizie e impusă „de sus”.
Descriam mai sus situația comandantului și a subordonaților în mediul militar. În acel cadru nu există nicio cale de ieșire, toți sunt obligați să respecte decizia luată și să acționeze în consecință. În societatea civilă, într-o lume liberă, orice individ își păstrează dreptul de a părăsi locul de muncă atunci când deciziile luate de superiorii săi se bat cap în cap cu propriile principii etice și profesionale. Sunt convins că această situație e cunoscută tuturor cititorilor acestei rubrici. Acest drept e inalienabil și oferă fiecăruia o poartă de ieșire dintr-un impas creat de alții.
Publiciștii se bucură dintotdeauna de un imens privilegiu, acela care le permite să-și exprime punctul de vedere fără a avea nici cel mai mic grăunte de responsabilitate. Un ziarist poate pretinde o soluție belicoasă a unei situații politice fără ieșire, dar decizia va fi luată de altul sau de alții. Ideea că presa de toate felurile posedă un înalt grad de responsabilitate civică pentru că ea influențează opinia publică e prea generală și prea lipsită de substanță.
Cu toate acestea, Charles Krauthammer și-a îndeplinit cu succes misiunea de publicist. Timp de mulți ani i-am urmărit articolele publicate în revista americană Time și i-am admirat înțelepciunea și capacitatea de a concluziona o situație complexă, oferindu-i un cadru necontestat de alții. Lui îi aparține expresia „Doctrina Reagan”, chintesența politicii președintelui american de a înlătura influența nefastă a Uniunii Sovietice asupra întregului mapamond. Krauthammer n-a jucat niciodată rolul de șef, dar a influențat opinia publică mult mai mult și mai eficace decât mulți  dintre confrații săi. Mi l-aș fi dorit ca șef...

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe