Newsflash

Limbajul corpului

de Dr. Mihail CĂLIN - dec. 19 2012
Limbajul corpului

   În momente pasagere de durere, bucurie, suferinţă sau furie intense, expresiile faciale pot fi foarte asemănătoare – şi totuşi rareori aceste stări sunt confundate. Pentru a determina indiciile folosite, o echipă de cercetători le-a arătat unor studenţi ai Universităţii Princeton fotografii cu jucători de tenis care tocmai câştigaseră sau pierduseră un meci important. Împărţiţi aleatoriu în trei grupuri, studenţii au primit fotografii cu sportivii – din cap până-n picioare, doar corpul sau doar faţa – şi au trebuit să le aprecieze stările, notându-le de la 1 (negative) la 9 (pozitive). Numai grupul care a primit fotografii cu capetele jucătorilor a avut probleme în identificarea corectă, sugerând că expresiile faciale nu sunt suficiente pentru a deosebi stările între ele. Când, prin fotoeditare, capetele învingătorilor şi cele ale învinşilor au fost inversate, subiecţii au făcut categorisirea tot în funcţie de postură, nu de expresiile jucătorilor. Cu toate acestea, 80% din cei intervievaţi ulterior au afirmat că tocmai expresiile feţei i-au influenţat, demonstrând, spun cercetătorii, o părtinire în această privinţă. Rezultatele au fost similare şi în alte situaţii cu intensitate ridicată – în lipsa corpului care să ofere un context, subiecţii au avut probleme în interpretarea corectă a reacţiilor faciale. Alţi cercetători însă afirmă că feţele afişate de sportivi la victorie sunt un semnal de ascendenţă competitivă, nu neapărat de emoţie pozitivă. Rezultatele studiului publicat în revista Science ar putea fi utile pentru persoanele care au dificultăţi în recunoaşterea expresiilor faciale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe