Newsflash

Lucrarea practică despre colegialitate

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - mar. 25 2016
Lucrarea practică despre colegialitate
     A trecut mai bine de un an de când am vrut să scriu un articol cu acest titlu. Nu am făcut-o atunci pentru că nu mă gândisem cât de mult poate să conteze un grup de colegi care se implică într-o problemă de importanță națională. Nici ei nu au crezut. În februarie 2015, un mic grup de studenți cărora le pasă s-a necăjit văzând că, de câte ori vin la curs sau la lucrările practice, în curtea Institutului Cantacuzino sunt colegi îmbrăcați în halate albe care protestează. Știau câte ceva, fuseseră sensibilizați încă din octombrie, dar văzând necazul „pe viu“ s-au decis. Cel puțin cinci s-au întâlnit, s-au sfătuit și au lansat pe Facebook pagina „NU desființării Institutului Cantacuzino“. Au mărturisit ulterior că nu se gândeau că vor primi mai mult de o mie de like-uri, iar dintre ceilalți, dintre „colegii necolegi“, mulți le spuneau: „băi fraierilor, nu o să adunați nici cinci sute de aprecieri și, oricum, le veți primi de la câțiva prieteni, poate de la părinți și bunici“. Și le râdeau în nas. Colegialitate versus anticolegialitate!
     Și totuși, în ciuda nenumăratelor exemple negative din (mai ales) ultimii 26 de ani, colegialitatea mai există. Colegialitatea are valoare! La ce le „folosea“ celor cinci să își bată capul cu o pagină? Nu s-au gândit la motivele frecvente ale „existenței pe feisbuc“, ci la colegii în halate albe care nu au salarii, sunt foarte necăjiți și protestează. De ce nu mi-au spus imediat despre acțiunea lor, nu știu; această parte nu mi-au povestit-o niciodată. Eu mă aflam la Albac, la comemorarea unor martiri ai neamului românesc. M-am întors, dar abia după câteva zile, văzându-mă necăjit din cauza celor ce se petreceau în Institut, mi-au spus: „Noi am făcut o pagină pentru a susține Institutul Cantacuzino“. Și atunci a început lucrarea practică despre colegialitate. Noi avem lucrări practice de microbiologie, ne uităm la plăci cu medii de cultură și la frotiuri având la îndemână microscopul, dar, pentru salvarea Institutului Cantacuzino, s-a declanșat lucrarea practică de colegialitate. În imaginile alăturate se vede cum un grup de colegi (unii erau în anul II, dar nu toți dădeau examen cu mine; erau din toți anii, chiar și medici rezidenți, am avut ajutor și de la colegi care nu învață într-o facultate cu profil medical) vin cu două-trei ore mai devreme, aduc cu ei hârtie, markere, culori, pancarte, steaguri și încep să se pregătească.
 
Să apere alți colegi, pentru că nu sunt de acord cu nedreptatea, pentru că au înțeles importanța istorică a Institutului, pentru că nu este vorba doar despre tradiție, despre istorie, despre produse care au salvat viețile părinților, ale bunicilor sau chiar viețile lor, ci este vorba despre viitor, despre o instituție cu rol strategic, național și chiar internațional. Despre toate acestea am povestit în cadrul lucrării practice de colegialitate. Au întrebat, au primit răspunsuri, au venit cu idei, au acționat.
     Sunt colegi mai mici sau mai mari care au venit doar pentru că le-am adresat o rugăminte și au găsit de cuviință să o respecte. Poate că au fost și colegi care au venit pentru că se gândeau că ar putea fi util la... examen. Cei care au gândit așa s-au cam triat, au dispărut după ultimul examen din anul II. Dar alții continuă și astăzi. Unii colegi au înțeles, probabil, că o acțiune „de stradă“ necesită eforturi. Niciunul nu a înțeles chiar pe de-a-ntregul despre ce este vorba. Coleg mai mare, eu am avut obligația să mă ocup de organizare astfel încât totul să se petreacă fără reproș și fără riscuri pentru colegii mai mici. Am depus note, am respectat termene, am mers în audiențe (trebuie să recunosc că am fost primit cu amabilitate colegială la ședința de la Primăria generală; eu nu aveam habar ce înseamnă toate acestea, am respectat indicațiile, m-am prezentat în zilele și orele anunțate, am prezentat ce dorim și ce nu permitem să se întâmple, cum ne vom manifesta și care va fi potențiala reacție). Mi s-a spus că îmi asum un risc mare, pentru că sunt singurul semnatar și răspund pentru orice s-ar putea întâmpla. Era clar că venisem acolo să accept, era momentul în care decisesem (din nou) că pentru colegi și pentru Institut nu voi precupeți eforturile.
     Nimic nu este „roz“; studenții au venit cu mic cu mare, dar nu și toți colegii din Institut. Sunt și „colegi“ care au tratat acțiunea mai în batjocură, nu s-au obosit să miște măcar un degețel (dar, sigur, beneficiază de victoriile la care studenții au contribuit în mod substanțial). Mulți „viteji“ se pot arăta după război, dar este cert că, fără acțiunile studenților începute în februarie 2015, alta era soarta de azi a Institutului Cantacuzino. Cu siguranță mai proastă.
     Când e vorba de colegialitate, nu alegi, nu muncești și nu faci eforturi punând condiții, văzând că există și „colegi“ care nu merită. Când ai în minte trecut, prezent și viitor, când îți pasă de țara în care trăiești, când ai deja (sau începi să ai) simțul colegialității, atunci acționezi indiferent de reacțiile unora și de cheful altora. Și așa a venit ziua de 14 martie 2015, una memorabilă. Aș putea scrie o mică nuvelă despre ziua aceea, dar las imaginile să vorbească – mult se ascunde în spatele lor. Este secretul nostru, al colegilor care au hotărât că, atât cât depinde de ei, nimeni nu va putea distrugă sau desființa Institutul Cantacuzino. Cel puțin până astăzi nici nu au putut.
 
     Avem însă multe probleme. Între cei care ar trebui să fie colegi, există mulți necolegi. Am auzit și expresii de la studenți la medicină precum: „Ce îmi pasă mie de institutul ăla?“ sau „Îmi e perpendicular dacă dispare sau nu“. Dacă nu ne vom gândi la necolegii din interiorul instituției, trebuie să vorbim despre cei din exterior. Sunt destui. Și nu au dispărut. Sunt mulți cei ce ne dau sfaturi (mai mult sau mai puțin strâmbe), dar care și-au adus „prețiosul“ aport la starea actuală. Unii cer nume, vor ca în articole să „divulgăm“ necolegii. Aceasta este datoria acelor instituții care trebuie să ne apere pe fiecare în parte, dar mai ales să apere statul român. Noi trebuie să avem grijă doar de ceea ce ține de noi. Și eu mă bucur că mai găsesc colegi. Unii (din ani mari) îmi fac și acum surprize plăcute și datorită lor câștigăm puterea să continuăm, menținem speranța și credem într-un viitor mai bun. Continui să cred într-un viitor colegial, în care studenții vorbesc între ei și se ajută, se antrenează în formarea (de mici) a unor echipe solide sau cel puțin solidifică noțiunea de colegialitate. Continui să cred într-un viitor în care medicii vorbesc între ei, dezbat lucrurile care funcționează bine, dar mai ales erorile.
     Faptul că Institutul Cantacuzino trăiește astăzi și are șanse de dezvoltare reprezintă o dovadă vie a colegialității și a efectelor potențiale ale acesteia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe