Parafrazând
o recentă trilogie (cartea „50 Shades of Grey“), numărul din 26 aprilie 2014 al
revistei The Economist afişează ca
titlu de copertă „Un miliard de tonuri de gri“ şi publică editorialul cu acelaşi
nume, urmat de articolul „Invazia bătrânilor“. Materialele analizează fenomenul recent al creşterii populaţiei vârstnice
şi încearcă să anticipeze efectele îmbătrânirii naţiunilor asupra vieţii
sociale, economiei, sistemelor de asistenţă, pensii şi de sănătate, ritmurilor
de dezvoltare şi, nu în ultimul rând, asupra vieţii politice şi a structurii
corpului electoral.
Progresele
medicinii din secolul XX, mai mult decât orice alt factor care a contribuit la
schimbarea balanţei demografice spre vârstele înaintate (calitatea hranei şi a
locuinţelor, asistenţa socială, accesul la serviciile de îngrijire şi
tratament, industrializarea şi bunăstarea fără precedent din perioada postbelică,
combaterea noxelor şi îmbunătăţirea protecţiei mediului, prevenirea şi
combaterea eficientă a epidemiilor, limitarea războaielor la zone restrânse
etc.) au împins speranţa de viaţă la cifre fără precedent şi au dus la creşterea
populaţiei lumii. În secolul trecut, locuitorii planetei şi-au dublat de două
ori numărul, după care scăderea natalităţii a făcut ca ritmul de creştere din
acest secol să fie mai lent şi structura populaţiei să se modifice. Procentul
de oameni în vârstă de peste 65 de ani va atinge în anul 2035 cifra de 13%,
ceea ce înseamnă o creştere cu peste 150% a acestei grupe de vârstă, iar numărul
indivizilor de peste 85 de ani va creşte cu peste 350%. În 2035, bătrânii vor
atinge totalul de 1,1 miliarde (în anul 2000 erau doar 420 de milioane) şi părul
cărunt va fi des întâlnit în toate comunităţile. Îmbătrânirea populaţiilor, înregistrată
cu precădere în lumea industrială, apare când mortalitatea şi natalitatea scad în
acelaşi timp. Ca urmare a „tsunamiului cărunt“, este de aşteptat ca economiile
să stagneze, forţa de muncă să se reducă şi problemele sistemelor de asistenţă
să crească.
Pe
de altă parte, creşterea populaţiei globului, care a atins un maxim la sfârşitul
secolului trecut, a stagnat câţiva ani, apoi a luat calea descendentă. Cele
mai multe ţări din Europa, inclusiv România, înregistrează schimbări demografice
importante, printre care creşterea procentului de bătrâni şi îmbătrânirea
populaţiei generale. Conform World
Population Review, România este în prezent a 55-a ţară din lume ca număr de
locuitori (21.668.721) şi românii din ţară reprezintă 0,3% din populaţia lumii,
dar aceeaşi sursă prezice că populaţia României va fi de 19.790.000 în anul
2030, de 16.538.000 în 2050 şi de numai 8.226.000 în 2100
(worldpopulationreview.com/countries/romania). Aceste date sunt calculate pe
baza indicatorilor din ultimii ani, cu un spor demografic de –0,27%, o
diminuare a populaţiei de 0,32% pe an şi scăderea fertilităţii (1,3 nou-născuţi/femeie
la vârsta reproductivă) şi a natalităţii (9,4‰).
Perspectiva
demografică a României se înscrie în cea a Europei vestice, a Estului european şi
a Rusiei. Ultima a avut o creştere a natalităţii imediat după anul 1990, ca să înregistreze
apoi o permanentă scădere a natalităţii, ceea ce a dus la un număr de naşteri
sub plafonul necesar pentru menţinerea populaţiei. În prezent, în Rusia,
femeile la vârsta fertilităţii nasc în medie 1,7 copii. Mai mult, Rusia se
confruntă cu o mortalitate ridicată, ceea ce face ca speranţa de viaţă să fie
sub nivelul celor din lumea a treia (Wall Street Journal, 8 mai 2014). O serie
de analişti se întreabă dacă recenta agresivitate a Rusiei, cu tendinţa de
expansiune teritorială, nu are, de fapt, la bază şi problema depopulării,
asociată întotdeauna cu scăderea forţei de muncă, deteriorarea economiei şi diminuarea
puterii şi influenţei statului.
Indicatorul
„proporţia populaţiei vârstnice dependente“calculează raportul dintre numărul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani
şi 100 de persoane de vârstă productivă (25–64 de ani). Se estimează că proporţia
populaţiei vârstnice dependente va creşte în majoritatea ţărilor industriale.
Cifrele din anul 2000 au fost: 24% în Germania, 22% în SUA şi 17% în China, dar
vor creşte, în anul 2035, la 62% în Germania, 41% în SUA şi 38% în China. Sănătatea
publică se va schimba drastic: costul asigurării medicale va creşte, criza de personal
medical se va accentua, va fi nevoie de mult mai multe facilităţi şi resurse
pentru acordarea îngrijrii medicale pe termen lung, de mai multe practici
medicale de tipul telemedicinii şi îngrijirii la domiciliu. Costurile mai mari
ale asistenţei medicale, împreună cu atingerea unor sume fără precedent pentru
fondul de pensii, vor impune taxe crescute, atât la nivel individual, cât şi la
nivelul companiilor. Şi sistemul de pensii şi cel al asigurărilor medicale funcţionează
pe principiul piramidal, aşa că intră în criză când numărul deponenţilor scade
sub cel al beneficiariilor. Cheltuielile sociale mai mari şi reducerea forţei
de muncă prin îmbătrânire vor face economiile să stagneze pentru lungi
perioade, în majoritatea ţărilor.
În
Statele Unite este prevăzută o creştere a populaţiei vârstnice de la 12% (2010)
la 19% (2050), dar, spre deosebire de celelalte ţări, populaţia americană nu îşi
va întrerupe creşterea. Situaţia se explică printr-o serie de factori
demografici: în familiile americane încă se nasc în medie doi-trei copii,
imigraţia va continua şi, în funcţie de politica adoptată de guvernul american în
domeniul imigraţiei, numărul de locuitori va creşte de la 310 milioane (în
2010) la 374 de milioane în 2030 şi la 439 de milioane în 2050.
În
viitorul apropiat, la distanţa unei singure generaţii, odată cu ponderea
crescută a segmentului vârstnic al populaţiei şi politicile guvernamentale vor
fi influenţate tot mai mult în direcţia intereselor şi cererilor bătrânilor, în
timp ce o parte din ce în ce mai mare din produsul global al economiilor naţionale
va fi dirijat pentru satisfacerea nevoilor acestora. Dar asta nu este posibil
pe durate lungi, fiindcă fenomenul îmbătrânirii este asociat cu cele două
ameninţări: reducerea populaţiei active şi productive şi diminuarea populaţiei
globale. Sunt cele mai multe ţări aflate la risc pregătite să modifice
strategia demografică pentru a preveni dezastrele viitoare? Statele Unite sunt
deocamdată într-o poziţie privilegiată, fiindcă ţara este încă ţinta râvnită a
tuturor imigranţilor din lume. În schimb, ţările din care emigraţia creşte,
inclusiv România, se află în faţa unui pericol mare şi real, pentru prevenirea
căruia nu au la dispoziţie decât un timp foarte scurt.
