Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE

Manifestul dizabilităţii şi reabilitării, în româneşte

Viața Medicală
Dr. Maria DRAGOTĂ joi, 1 noiembrie 2012

Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare a lansat recent versiunea în limba română a Raportului mondial privind dizabilitatea, realizat de OMS şi Banca Mondială. Conţinutul acestui document, importanţa traducerii lui, dar şi situaţia dizabilităţii în ţara noastră – în relatarea semnată de dna dr. Maria Dragotă.

Recent, Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare (SRMFR) a lansat versiunea în limba română a Raportului mondial privind dizabilitatea, realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială şi dat publicităţii anul trecut. Documentul îşi propune să ofere guvernelor şi societăţii civile o descriere elaborată a importanţei dizabilităţii şi o analiză a răspunsurilor oferite, plecând de la cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile; pe baza acestei analize, să facă recomandări cu privire la acţiunile ce trebuie întreprinse la nivel naţional şi internaţional.

Raportul mondial privind dizabilitatea

   • Oferă dovezile pentru politicile şi programele inovatoare care pot îmbunătăţi vieţile persoanelor cu dizabilităţi şi care ajută punerea în practică a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CRPD), în vigoare din mai 2008;
   • Sugerează măsuri, pentru toate părţile interesate, pentru crearea unor medii propice, dezvoltarea recuperării şi a serviciilor de asistenţă, asigurarea protecţiei sociale adecvate, crearea unor programe şi politici incluzive şi punerea în aplicare a unor standarde şi legislaţii noi, deja existente, în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi şi al comunităţii.

   Capitolul 1. Să înţelegem dizabilitatea – defineşte termeni precum dizabilitate, discută prevenirea şi consideraţiile de natură etică legate de aceasta, introduce clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii (ICF) şi CPRD, şi discută dizabilitatea şi drepturile omului, precum şi dizabilitatea şi dezvoltarea. Dizabilitatea este termenul umbrelă pentru deteriorări, limitări ale activităţii şi restricţii ale participării, care se referă la aspectele negative ale interacţiunii dintre un individ (cu o anumită condiţie de sănătate) şi factorii contextuali ai acelui individ (personali şi de mediu). Factorii de mediu includ: produse şi tehno­logie; mediul con­struit şi cel natural; sprijinul şi relaţiile cu ceilalţi; atitu­dinile; sistemele de ser­vicii; politicile.

   Capitolul 2. Dizabili­tatea – o imagine globală – realizează o revizie a datelor cu privire la pre­va­lenţa dizabilităţii şi situaţia persoanelor cu dizabilităţi, la nivel mondial. S-a estimat că aproximativ un miliard de persoane trăiesc în lume cu dizabilitate, din care aproximativ 110 mi­lioa­ne cu dificultăţi semnificative de funcţionare. Dizabilitatea variază în funcţie de o combinaţie complexă de factori, ce include vârsta, sexul, stadiul de viaţă, expunerea la riscurile de mediu, statutul socio-economic, cultura şi resursele disponibile. Ratele crescânde ale dizabilităţii din multe locuri sunt asociate cu creşterile afecţiunilor cronice şi leziuni.

   Capitolul 3. Sistemul general de îngrijire a sănătăţii – investighează accesul la serviciile convenţionale de sănătate pentru persoanele cu dizabilităţi. Acestea se confruntă cu discrepanţe de sănătate şi mai multe nevoi neîmplinite, comparativ cu restul populaţiei. Toate ţările trebuie să lucreze pentru îndepărtarea barierelor şi pentru a face ca sistemele de îngrijiri medicale existente să fie mai cuprinzătoare şi mai accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi. Au fost identificate strategiile pentru ca persoanele cu dizabilităţi să atingă cel mai înalt standard de sănătate posibil.

   Capitolul 4. Reabilitarea – include terapiile şi dispozitivele de asistare. Prioritatea este asigurarea accesului la intervenţii de reabilitare de calitate foarte bună, accesibile financiar, regulate şi adecvate, consecvente faţă de CRPD, pentru toţi cei care au nevoie de ele.

   Capitolul 5. Asistenţă şi suport. Multe persoane cu dizabilităţi au nevoie de asistenţă şi de sprijin pentru a atinge o calitate bună a vieţii şi pentru a participa la activităţile sociale şi economice pe picior de egalitate cu ceilalţi. În toată lumea, majoritatea asistenţei şi a suportului este oferită neoficial de membrii familiei sau de reţelele sociale. Îngrijirea informală este uneori indisponibilă sau inadecvată şi insuficientă. Furnizarea oficială de servicii de asistenţă şi suport este insuficientă, în special în statele cu venituri medii.

   Capitolul 6. Medii permisive. Mediile pot fie dizabilita persoanele cu probleme de sănătate, fie încuraja participarea şi incluziunea lor socială, economică, politică şi culturală. Îmbunătăţirea accesului la clădiri şi drumuri, transport, informaţie şi comunicare poate crea un mediu propice. Atitudinile negative sunt un factor de mediu foarte important. Cerinţele pentru progrese în domeniul accesibilităţii sunt: crearea unei „culturi a accesibilităţii“; aplicarea efectivă a legilor şi reglementărilor; o mai bună informare despre medii şi accesibilitatea acestora.

   Capitolul 7. Educaţia. Copiii cu dizabilităţi au mai puţine şanse de a începe şcoala, decât cei fără, şi au o rată mai scăzută de rămânere în sistem şi de promovare la şcoală. Educaţia incluzivă poate ajunge mai bine la majoritate şi evită izolarea copiilor cu dizabilităţi de familiile acestora şi de comunităţi. Schimbările sistemice şi de nivel şcolar pentru înlăturarea barierelor fizice şi de atitudine şi furnizarea de plasamente rezonabile şi de servicii de sprijin sunt necesare pentru asigurarea accesului egal la educaţie al copiilor cu dizabilităţi.

   Capitolul 8. Munca şi ocuparea forţei de muncă. Aproape toate slujbele se pot efectua în mod productiv de persoanele cu dizabilităţi, dacă au parte de mediul adecvat, însă acestea se confruntă cu rate semnificativ mai scăzute de angajare decât persoanele fără dizabilităţi. Cauze: lipsa de acces la educaţie, instruire şi reabilitare profesională, inaccesibilitatea la locul de muncă, percepţiile angajatorului cu privire la dizabilitate.

   Capitolul 9. Calea de urmat: recomandări. Barierele dizabilitante pot fi: politici şi standarde inadecvate, atitudini negative, lipsa furnizării de servicii, finanţare inadecvată, lipsa de accesibilitate, lipsa de consultare şi implicare şi lipsa de dovezi. Ca urmare, persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu dezavantaje precum sănătate precară, realizări mai scăzute privind educaţia, rate mai scăzute de angajare, rate mai ridicate ale sărăciei, lipsa independenţei.

   Recomandările cuprinse în raport: permiterea accesului la toate politicile, sistemele şi serviciile convenţionale; investiţia în programe şi servicii specifice pentru persoanele cu dizabilităţi; adoptarea unei strategii naţionale şi a unui plan de acţiune; implicarea persoanelor cu dizabilităţi; ameliorarea capacităţii resursei umane; asigurarea finanţării adecvate şi îmbunătăţirea accesibilităţii financiare; creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a dizabilităţii; îmbunătăţirea colectării datelor despre dizabilitate; consolidarea şi sprijinul cercetării referitoare la dizabilitate.

Cum pot fi transpuse în practică recomandările?

   • Guvernele – să revizuiască politicile, sistemele şi serviciile; să elaboreze o strategie şi un plan de acţiune naţional; să reglementeze furnizarea de servicii; să aloce resursele adecvate serviciilor; să adopte standarde naţionale de accesibilitate; să introducă măsuri pentru protejarea faţă de sărăcie a persoanelor cu dizabilităţi; să includă dizabilitatea în sistemele de strângere a datelor la nivel naţional.
   • Agenţiile Naţiunilor Unite şi organizaţiile de dezvoltare – să includă dizabilitatea în programele de dezvoltare de ajutoare; să facă schimb de informaţie şi să coordoneze acţiuni; să ofere asistenţă tehnică ţărilor; să contribuie la dezvoltarea de metodologii de cercetare comparabile la nivel internaţional pentru strângerea şi analiza de date.
   • Organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi – să ofere sprijin; să reprezinte părerile membrilor lor; să contribuie la evaluarea şi monitorizarea serviciilor; să efectueze audituri ale mediilor, transportului etc.
   • Furnizorii de servicii – să asigure instruirea adecvată a personalului; să elaboreze planuri pentru servicii individuale; să se asigure că persoanele cu dizabilităţi sunt informate cu privire la drepturile lor.
   • Instituţiile academice – să înlăture baierele de recrutare şi participare a studenţilor şi a personalului cu dizabilităţi; să efectueze cercetări cu privire la vieţile persoanelor cu dizabilităţi.
   • Sectorul privat – să promoveze diversitatea şi incluziunea în mediile de lucru; să elaboreze o gamă de servicii de sprijin de calitate pentru persoanele cu dizabilităţi etc.
   • Comunităţile – să-şi evalueze în mod critic şi să îmbunătăţească propriile credinţe şi atitudini; să promoveze drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
   • Persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor – să-şi promoveze drepturile în comunităţile locale; să participe la forumuri pentru a hotărî priorităţile de schimbare, a influenţa politicile şi a ameliora furnizarea de servicii; să ia parte la proiecte de cercetare.

 

Contribuţii active la managementul dizabilităţii
Prof. dr. Mihai Berteanu, preşedintele Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare

 

 Prof. dr. Mihai Berteanu  La nivel mondial, Raportul este o piatră de hotar pentru persoanele cu dizabilităţi. Este rezultatul unei munci de mai bine de trei ani, a peste 370 de redactori, specialişti, participanţi la consultările regionale, mulţi din aceştia cu dizabilităţi, din 70 de ţări. Aşa cum s-a prezentat, dizabilitatea este un parametru foarte greu de măsurat, este practic un continuum, de la dizabilităţi minore către dizabilităţi majore, ea apare acolo unde punem pragul, iar pragul este în funcţie de persoana respectivă. Să dau un exemplu: dacă un lucrător în agricultură are două falange distale de la degetul mic de la mână lipsă, nu e o dizabilitate la fel de mare ca pentru cineva care lucrează la calculator sau cântă la un instrument muzical. Dizabilitatea este ceva foarte greu de definit, deoarece nu e un atribut al persoanei, ci o interacţiune între ceea ce poate să facă o persoană şi mediul înconjurător, facilitatorii şi barierele sale. Şi atunci, definiţia depinde foarte mult de punctul din care priveşti.
   Dizabilitatea este multidimensională, multifactorială, complexă, un termen în evoluţie. Acest raport mondial arată ce înseamnă dizabilitatea pe baze ştiinţifice, dă un tablou actual al acesteia şi, ceea ce e cel mai important, face recomandări către ţările membre ale OMS despre calea de urmat pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi.
   Raportul mondial subliniază, printre altele, necesitatea de a avea o definiţie comună cât mai cuprinzătoare a termenului pe de o parte, iar pe de altă parte, de a ameliora statisticile din domeniu. Munca în domeniul clarificării problemei dizabilităţii se duce de foarte mulţi ani, sunt organisme în SUA, în Europa care încearcă să facă dizabilitatea cât mai uşor de abordat din punct de vedere statistic.
   Importanţa lansării versiunii române a raportului este crucială pentru specialitatea noastră şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Noi ne-am implicat, fiind vorba de o aniversare de 90 de ani, şi am considerat că a face acest efort la Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare – de a traduce o lucrare internaţională a OMS de asemenea anvergură – este şi un tribut adus persoanelor cu dizabilităţi, dar şi un stimul pentru membrii societăţii noastre, specialiştii de recuperare medicală, de a contribui în mod activ la problema tratamentului, managementului dizabilităţii prin reabilitare medicală.
   Ne-am dorit să organizăm această lansare implicând cât mai multe din instituţiile care au tangenţă cu dizabilitatea. Am observat, cu acest prilej, că sunt foarte mulţi factori implicaţi, nu numai decidenţi politici, ci şi asociaţii ale persoanelor cu dizabilităţi. În ameliorarea situaţiei acestor persoane este nevoie de conlucrare. Noi suntem o societate profesională medicală, nu dorim să ne erijăm în conducătorii rezolvării dizabilităţii, la nivel naţional, ci să ne implicăm în aspectele care ne privesc. Aşa cum a arătat dezbaterea, nu poţi să faci un lucru singur, trebuie să corelezi acţiunile tale cu ale celorlalţi implicaţi. O problematică multifactorială trebuie abordată multifactorial.
   Ca în orice specialitate medicală, şi în domeniul recuperării şi reabilitării medicale, din punct de vedere ştiinţific şi al cercetării, lucrurile evoluează cu o viteză uimitoare. Noi nu avem un organ sau un sistem de organe căruia ne adresăm, ci persoanei în ansamblu. E vorba, de la a trata probleme de locomoţie prin diferite mijloace, inclusiv farmacologice, până la modalităţi de medicină fizică, dispozitive de asistare care necesită un bioinginer, abordare tehnică, robotică ultrasofisticată. Trebuie să conlucrăm cu bioingineri, informaticieni, pe lângă fizioterapeuţi, logopezi, terapeuţi ocupaţionali, asistenţi sociali. Practic, reabilitarea medicală se face într-o echipă multidisciplinară. Să nu uităm terapia fizicală, factorii naturali terapeutici, la noi cu tradiţie de aproape de un secol, s-a înfiinţat o societate special pentru aceşti factori, cunoscuţi de mii de ani.

 

Fiecare ţară trebuie să-şi stabilească priorităţile
Alana Officer, redactor executiv al Raportului

 

Alana Officer   Raportul mondial privind dizabilitatea ne spune că sunt mai multe persoane cu dizabilităţi decât credeam, un miliard, şi acest număr e în creştere, deoarece sunt în creştere bolile cronice, dezastrele, conflictele. Persoanele cele mai vulnerabile sunt femeile, vârstnicii şi cei săraci. Semnalează barierele în societate şi impactul lor negativ asupra personelor cu dizabilităţi, arată şi cum le putem oferi asistenţă. Aceste bariere – atitudinile negative ale celorlalţi, lipsa de acces la transport, informaţii, servicii, politici inadecvate, lipsa datelor, a implicării – chiar creează dezavantaje acestor persoane: sănătate mai proastă, achiziţii educaţionale mai puţine, rate mai mari de sărăcie, creşterea dependenţei şi reducerea participării. Unul din mesajele importante ale raportului este că putem face ceva să rezolvăm aceste probleme. Raportul subliniază nouă recomandări, din care trei sunt foarte importante. Persoanele trebuie să aibă acces egal cu celelalte la servicii de bază, la educaţie, servicii de sănătate, transport în comun, la orice serviciu public. În plus, persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin, fie că e scaun cu rotile, sau o persoană, sau un serviciu de asistare. În al treilea rând, este vorba de viziunea proprie fiecărei ţări, e nevoie de strategii naţionale privind dizabilitatea, de un plan cuprinzător cu ceea ce se poate face pentru a asigura drepturile acestor persoane.
   Versiunea în limba română e foarte importantă, deoarece este esenţial ca diseminarea informaţiilor să se facă la nivel local, în limbile tuturor ţărilor, ca şi în formate alternative, electronic, în Braille. Raportul mondial arată situaţia globală. Fiecare ţară, inclusiv România, trebuie să decidă care sunt priorităţile sale, e important să ştii ce merge în întreaga lume şi să aplici la specificul naţional.
   Dezbaterea a fost importantă, cu un nivel de participare bun, am apreciat presiunile către activitatea concretă, să ştim câte persoane cu dizabilităţi sunt, ce trebuie făcut pentru ele, trebuie să ne mişcăm. Ce va fi important acum? Să definim priorităţile pentru acţiunile concrete de care s-a discutat, care sunt posibile acum, pe termen scurt, mediu sau lung. Urmează planul de implementare a lor. Voi urmări şi vedea ce se întâmplă în România începând de azi. Avem puterea de a face schimbări pentru persoanele cu dizabilităţi. Am văzut în multe state din lume schimbări incredibile – de atitudine, servicii disponibile, îmbunătăţire a activităţilor, sunt optimistă. E nevoie de multă muncă, sunt conştientă că fiecare din noi are un rol de jucat, în sensul în care să ştim ce putem face, să progresăm zilnic.

 

Investiţii pozitive
Prof. dr. Alessandro Giustini, vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale de Medicină Fizică şi Reabilitare, ofiţer de legătură cu OMS

 

  Prof. dr. Alessandro Giustini Sunt preşedintele comunităţii de difuzare şi implementare a raportului privind dizabilitatea, urmăresc, analizez implementarea lui la nivel naţional. Am prezentat ce am făcut noi în Italia, am definit planul naţional pentru reabilitare, nu doar cea medicală, ci împreună cu alţi profesionişti. Drepturile persoanelor trebuie tratate global, cele de sănătate şi sociale, trebuie să oferim soluţii, utilizând finanţele într-un mod mai bun decât în trecut. Este posibil, încercăm să arătăm guvernelor, decidenţilor politici, că fondurile utilizate în reabili­tare sunt un mod de a investi pozitiv pentru orice ţară.
   Aceasta e prima traducere în Europa a raportului, implică nu doar discuţii între profesionişti şi persoane cu dizabilităţi, ci şi guvernul, care tre­buie să acţioneze, să facă schimbări şi să se deschidă. Dezbaterea a fost pu­ter­nică, utilă, s-a acceptat opinia celui­lalt, s-au identificat acţiuni concrete. Urmează să fie şi aplicate. Succes!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.