Cum ar fi privită de presă și
opinia publică știrea că un medic a salvat doar jumătate din
pacienții care puteau fi salvați? Adică a pierdut jumătate din
cazuri. I s-ar găsi circumstanțe atenuante? Sau ar fi pus la zid,
anulându-se tot ce a făcut pozitiv, pentru a i se reproșa ceea ce
nu a mai putut să realizeze? Atunci când statul eșuează, când
alocă prea puține resurse pentru a-i salva pe cei care pot fi
salvați, se găsesc scuze. Astea sunt condițiile, nu putem mai
mult, sunt alte priorități, spun cei care conduc.
În România, în 2015, erau
realizate 237 de transplanturi de celule stem hematopoietice,
potrivit Agenției Naționale de Transplant. Cele mai multe dintre
aceste proceduri sunt realizate pentru tratarea mielomului multiplu,
a limfomului Hodgkin, limfomului non-Hodgkin, leucemiei acute
mieloide sau a leucemiei acute limfoblastice. Boli grave, pentru care
transplantul înseamnă, cel mai adesea, șansa de supraviețuire.
Iar în lipsa transplantului, tratamentul, foarte scump pentru
sistemul public și greu de suportat pentru pacient, este incomplet.
Iar investiția sistemului public și efortul omului în suferință
sunt în zadar.
Numărul acestor proceduri este în
creștere în ultimii ani. Țara noastră se află în topul statelor
cu cele mai mari salturi în privința transplanturilor medulare
realizate. Aceasta este partea plină a paharului. În ciuda acestor
realizări, activitatea de transplant medular rămâne redusă
comparativ nu doar cu țări precum Franța sau Germania, ci și cu
țări mai apropiate nouă, ca Polonia. Media europeană variază
între 200 și 400 de transplanturi la zece milioane de locuitori,
ceea ce înseamnă că în România se realizează cel mult jumătate
din minimumul european. Deci, jumătate dintre cei care ar putea fi
salvați nu beneficiază de această șansă.
Spre deosebire de alte tipuri de
transplant, unde principala limitare este dată de numărul
donatorilor, situațiile în care lipsesc celulele stem compatibile
sunt extrem de rare. Ce împiedică, atunci, sistemul sanitar din
România să realizeze performanța celui din Polonia? Răspunsul, în
primul rând, trebuie să-l dea cei care conduc sistemul sanitar. Din
fericire pentru ei, atunci când fac promisiuni sau programe, nu se
angajează la nimic concret. Promit că o să îmbunătățească,
ori o să reformeze. Nu spun că o să crească numărul
transplanturilor, cu atât sau atât la sută, nici că o să reducă
mortalitatea, de la până la...
Situația amintită mai sus nu este
întâlnită doar în cazul transplantului medular. În multe alte
domenii s-au făcut progrese, doar că aceia aflați înaintea
noastră au progresat mai mult. De regulă, după astfel de
constatări, societatea nu face mai nimic. Ne plângem, atribuim
responsabilități, trecem mai departe.
Iată că medicii, ca în multe alte
cazuri, au hotărât să și acționeze în domeniul lor de
competență, să facă, nu doar să se plângă! Astfel, pentru
sprijinirea transplantului medular, în România a fost înființată
Societatea Română de Transplant Medular (SRTM). Dezvoltarea
activității de transplant medular în bolile hematologice și
nehematologice, în sistemul de sănătate românesc, este un
obiectiv prioritar stabilit la fondarea organizației. În acest
sens, Societatea urmărește realizarea și coordonarea cercetării
științifice în această ramură medicală, la nivel național,
formarea profesională continuă, precum și asigurarea activității
de supervizare pentru tehnicile de transplant medular și de celule
stem.
„În cadrul Societății Române de
Transplant Medular ne propunem să venim în sprijinul
bolnavilor care au nevoie de acest tip de transplant, prin susținerea
dezvoltării acestor proceduri în România, asigurând, prin membrii
societății, expertiza necesară extinderii activității de
transplant medular. Ne dorim să creăm un cadru de cercetare
științifică în domeniu, precum și de formare profesională
continuă, care să le faciliteze profesioniștilor implicați în
realizarea transplantului medular accesul la cele mai noi informații,
pentru îmbunătățirea permanentă a practicii clinice. De aceea,
SRTM vizează stabilirea de parteneriate cu organizațiile și
instituțiile naționale și internaționale active în această zonă
medicală, pentru a aduce la cunoștința medicilor români
progresele din domeniu. Ne bazăm pe o colaborare fructuoasă cu
autoritățile din sistemul de sănătate în demararea unor
strategii și programe naționale de sprijinire a activităților de
transplant medular”, a spus conf. dr. Alina Tănase, președinta
SRTM.
Ar fi bine ca publicul din țara
noastră să știe că medicii din hematologie, ca și medicii din
alte specialități, și-au făcut temele, au îndeplinit partea lor
din contractul cu societatea. Dacă sistemul va dori să realizeze
mai mult, medicii sunt pregătiți pentru asta. Dacă nu va reuși,
cauza trebuie căutată în altă parte. Organizațiile profesionale,
că vorbim de nou înființata Societate Română de Transplant
Medular sau de Colegiul Medicilor din Municipiul București, vor lua
atitudine public, nu vor mai permite ca breasla noastră să fie
țapul ispășitor al defectelor altora.