Profesiile liberale, cum e și cea de medic, nu se bucurau la mijlocul secolului al XIX-lea de un prestigiu social deosebit. În acest sens, memoriile lui Nicolae Krețulescu sunt ilustrative. Despre întoarcerea de la studii, cu titlul de doctor în medicină al Facultății de Medicină de la Paris, tânărul nostru spune: „Câteva zile după sosirea mea în București, m-am prezentat la Alexandru Vodă Ghica, care mă cunoștea dinaintea plecării mele la Paris, pe când nu se făcuse domn. Vodă Ghica, primindu-mă cu cea mai mare afabilitate, cea dintâi întrebare ce mi-a adresat într-un mod familiar a fost «că ce idee am avut ca să învăț medicina, că nu e de mine, că s-o las în lături și să urmez cariera părinților și moșilor mei»; i-am răspuns că timpurile vechi au trecut, că trebuie să căutăm și noi a păși înainte alături de popoarele civilizate, că scopul meu, îmbrățișând medicina n-a fost și nu este decât de a ridica profesiunile liberale atât de disprețuite la noi în țară și considerate de publicul român de domeniul exclusiv al străinilor, lor numai aparținând a fi doctori, farmaciști, ingineri, artiști etc.”. (Kretzulescu, 1895)

Fragment reprodus din volumul România Medicilor, publicat de editura Humanitas.
Constantin Bărbulescu, autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.