Iată că, după primele două „esenţe tari“,
una citând un celebru medic, a doua aparţinând unui celebru scriitor şi
publicist, a venit rândul unui personaj a cărui viaţă a fost o perfectă combinaţie
între cele două tărâmuri de activitate: medicina şi literatura.
Citatul alăturat a reprezentat pentru
semnatarul acestor rânduri o importantă sursă de inspiraţie şi numai datorită
excelentei exprimări a atât de cunoscutului scriitor rus am găsit curajul de a
scrie un eseu intitulat „Stetoscopul, bisturiul şi stiloul“, publicat acum câţiva
ani într-un prestigios jurnal medical american*. În ochii mei, citatul acesta,
de altfel celebru, e chintesenţa preocupării medicului din toate timpurile de a
pune pe hârtie elemente din propria sa viaţă personală şi profesională. Lista
medicilor scriitori e prea lungă, însă nimeni nu poate uita că W. Somerset
Maugham, A. J. Cronin, Michael Crichton, Arthur Conan Doyle, Georges Duhamel,
Carlo Levi, Irvin Yalom şi mulţi alţii au fost toţi doctori, cu toţii au
practicat medicina, dedicându-se în acelaşi timp beletristicii.
Iar întrebarea care se impune e următoarea:
oare de ce noi, medicii, scriem literatură mai mult decât orice altă ghildă
liberă? Răspunsul nu vine de la sine, deşi pentru unii el pare a fi clar şi
simplu. Noi, medicii, acumulăm de a lungul carierei o cantitate imensă de
informaţii de natură umană. Ce e anamneza dacă nu un mecanism de colectare de date
despre cel sau cea din faţa noastră? Şi de câte ori nu ni se întâmplă să auzim şi
să înregistrăm, pe lângă amănunte legate de sănătatea pacientului, adevărate
spovedanii ce oferă imagini veridice din viaţa particulară a acestuia şi a
familiei sale?
Dar mai e ceva, un aspect ce nu trebuie
neglijat. Clinicianul e responsabil de calitatea tratamentului medical, dar nu şi
de rezultatul lui! De prea multe ori, evoluţia pacientului e contrară
eforturilor făcute de medic pentru a ameliora situaţia şi a salva o viaţă
omenească. Deznădejdea şi tristeţea nu sunt apanajul numai al pacientului în
imposibilitate de a fi tratat sau numai al familiei bolnavului decedat. Şi, cum
medicul nu poate sucomba cu fiecare din pacienţii săi, compensaţia poate fi
facilitată prin simpla punere pe hârtie, sub o formă sau alta, a acelor amănunte
care, din date medicale, devin elementele unei intrigi literare. Pentru mulţi
scriitori, soarta personajelor e în mâna autorului şi nu depinde de nicio altă
putere sau instanţă. Oare, într-adevăr, acest fapt poate fi o sublimare a
frustrării care te copleşeşte cu fiecare eşec profesional?
Anton Pavlovici Cehov (1860–1904) a îmbinat
într-un mod perfect viaţa de medic cu talentul de scriitor. Absolvent al Facultăţii
de Medicină din Moscova, el s-a întreţinut din scris pe tot timpul studiilor şi,
după terminarea lor, a funcţionat ca medic de familie în diverse gubernii ale
Rusiei sfârşitului de secol XIX. În marea parte a activităţii sale
profesionale, a tratat pacienţi săraci şi nu a pretins bani ca o compensaţie
pentru activitatea depusă. A organizat campanii de eradicare a holerei, dar mai
ales a încercat, cu umilele sale puteri, să amelioreze permanenta stare de
subnutriţie a populaţiei rurale. Din propriile venituri, a construit trei şcoli,
un dispensar şi o staţie de pompieri în regiunea în care activa ca medic.
Faima
sa de medic devotat pacienţilor săi s-a răspândit cu viteza fulgerului în
satele din jurul comunei Melihovo, unde practica, şi valuri de ţărani bolnavi,
femei şi copii au început să apară în faţa dispensarului, în fiecare dimineaţă.
După ce-şi vedea pacienţii în cabinet, pleca la distanţe mari pentru a-şi
vizita bolnavii care nu aveau cum să ajungă la dispensar. Împărţea medicamente
gratis, examina, dădea sfaturi, dar era conştient de cumplitele condiţii în
care trăia mujicul rus. Această stare de lucruri l-a inspirat în multe din
scrierile sale, precum nuvela „Ţăranii“, în care e descrisă mizeria izbei ţăranului
sărac.
În
1886, la puţin timp după absolvirea facultăţii, au apărut primele semne de
tuberculoză pulmonară, o boală de care va suferi tot restul vieţii sale şi care
va fi cauza morţii sale în anul 1904. În ciuda penuriei mijloacelor de
comunicare din epocă, Cehov a fost apreciat de lumea literară a Europei şi
faima sa a depăşit graniţele Rusiei, încă din timpul vieţii sale. Unul din
admiratorii săi a fost George Bernard Shaw, care a văzut în descrierea vieţii ţăranului
rus o interesantă similitudine cu suferinţele englezului sărac şi împovărat de
griji.
Medicii
scriu şi publică. Diverse facultăţi de medicină din lume organizează cursuri de
literatură şi multe publicaţii ştiinţifice medicale oferă din când în când loc
unor încercări literare ale colegilor de breaslă. Se pare că scrisul e o
necesitate imperioasă pentru mulţi dintre noi. Iar rezultatul e fără discuţie
un preţios dar oferit de medici iubitorilor de beletristică, încă o contribuţie
a medicinii la procesul de înfrumuseţare a vieţii de toate zilele.
*
Gurman GM. The stethoscope, the lancet, and the pen. An essay. Connecticut
Medicine. 2007 Jun-Jul;71(6):343-7
„Medicina e soţia mea
legală, iar literatura amanta mea. Când mă satur de una, îmi petrec noaptea cu
cealaltă. Deşi asta se întâmplă doar ocazional, felul acesta de viaţă e mai puţin
plictisitor şi, în plus, niciuna din ele nu suferă din cauza infidelităţii
mele.“
(Anton
Cehov, scrisoare către Alexei Suvorin, 11 septembrie 1888) |