Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Medicul și suferința

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA vineri, 24 martie 2017
    Uneori, nu rar, se trezește câte cineva să spună unui medic, nonșalant: „Cum, tu ești medic și te îmbolnăvești?”. De câte ori aud această expresie aberantă am grijă să mă stăpânesc și să nu răspund pe măsură.Câtă lipsă de profunzime și judecată poate avea cineva care se miră că un medic, un asistent medical, o infirmieră sau un alt coleg care asudă pentru sistem se poate îmbolnăvi și poate ajunge să sufere și să aibă nevoie de intervenția sistemului medical? Am putea discuta despre toți colegii, dar ne vom rezuma să amintim medicii, având același gând colegial pentru toți.
    Un medic este mai întâi un candidat la studenție. Pe vremuri, pregătirea pentru admitere începea cel puțin din clasa a zecea, existau trei materii de învățat, examenul se dădea târziu, în iulie, era greu sau foarte greu. Pe vremea subiectelor narative și a corectatului după barem, candidații se străduiau să nu uite niciun cuvânt din cele învățate pentru că nu aveau de unde să știe ce intră în barem. Era un examen greu, apăsător (pentru elev, dar și pentru întreaga familie – nu doar datorită motivelor pecuniare). După prezentarea rezultatelor urma febra contestațiilor (de regulă nu duceau la nimic), iar pentru cei admiși urma o mică vacanță (înainte de începerea anului universitar se găsea câte ceva de lucru, acasă sau la solicitarea facultății). Urmau cei șase ani: primul – cel mai greu; al doilea – cel mai greu; al treilea – cel mai greu...și tot așa. În primul an – și atunci ca și acum – era vorba în primul rând de o schimbare. Una era să înveți o cărticică pentru examen, alta să înveți anatomie în toată regula. Cu tot efortul din cei doi ani precedenți, mulți nu reușeau să ia nici nota 7 la examenul de anatomie. Așadar, efortul din primul semestru urma să fie de câteva ori mai mare decât efortul din cele mai recente 24 de luni. Mulți dintre medicii aflați astăzi în țară sunt dintre cei care au dat examen în sistemul clasic, înainte de 1990. Ulterior, din motive pe care chiar nu doresc să le comentez și la care chiar nu vreau să mă gândesc acum, examenul a devenit mult mai ușor. Pe de o parte, în loc de trei materii au rămas doar două, „la alegere”. Cantitatea de informații a fost redusă, iar sistemul de examinare a fost transformat în „răspunsuri la alegere”.
   Îmi aduc aminte că din anul doi am început să „gust” din plăcerea durerilor localizate în epigastru (nici nu știam că există așa ceva până atunci). Programul destul de anarhic, dificultatea sau imposibilitatea de a mânca la timp, stresul – toate au dus la acel moment la temerea de un ulcer gastric sau duodenal. Iar acest „risc” este doar unul dintre cele care însoțesc medicul încă din studenție. Poate că înainte de facultate ai practicat un sport și în mod cert trebuie să continui, dar ajungi la sedentarism. Uiți de tine cu orele pe un scaun – pe vremuri în fața unor manuale copiate cu mâna sau la copiator, acum în fața ecranului unui calculator sau laptop – iar asta îți va afecta ochii, coloana, creierul. În ultimii ani, pentru a defini aceste afectări a apărut ideea sindromului de burnout. Mulți îl pomenesc, puțini pricep despre ce este vorba, dar reprezintă o realitate. Îmi aduc aminte de exemplul unui coleg mai tânăr care s-a prăbușit pur și simplu în clinică, îngrijorându-și peste măsură colegii și prietenii, care pentru o vreme și-au adus aminte că exagerările nu sunt alegerea cea mai bună.
   Pe scurt, medicul și alți colegi (mai ales cei serioși și care pun suflet în ceea ce fac) au toate motivele să sufere și au multe riscuri de a se îmbolnăvi. Iar pentru ca pacienții să se însănătoșească avem nevoie de colegi sănătoși. Cum să faci bine pacientul atunci când te afli la rândul tău în suferință, atunci când ești, practic, un alt pacient? Dar oare atunci când ești pacient, există empatie și pentru colegi? Aceasta este o altă mare problemă a sistemului în care trăim, un sistem în care de multe ori colegii uită că au colegi. Prin aceasta nu înțeleg nevoia de favoritisme, ci nevoia de normal. Pentru că spiritul de echipă și colegialitatea reprezintă normalul, nu altminteri.
   Poate că, de exemplu, o colegă ajunge să aibă o anumită suferință. Uneori suferința este francă, diagnosticul se poate pune dintr-o mișcare, alteori diagnosticul diferențial rămâne misterios, necesită timp îndelungat și păstrează necunoscute chiar și după eforturi prelungite. În aceste situații stresul poate deveni predominant (diagnosticul diferențial poate să includă și o direcție aparent copleșitoare). Atunci, cineva apropiat se gândește să îi vină în ajutor și oferă chiar și sprijinul unei terțe persoane (eventual aflată peste mări și țări, cu posibilități de diagnostic mai mari sau cu resurse materiale la un nivel superior) în interpretarea rezultatelor, stabilirea diagnosticului și elucidarea misterelor. Toate, aparent, bune și frumoase. Doar că atunci când apar amintirile, colega realizează că persoana din străinătate nu este o necunoscută, ba dimpotrivă. Își aduce aminte că în urmă cu mulți ani, pe vremea liceului, respectiva persoană cocheta cu ideea de a intra la medicină, dar nu se bucura de multă încredere între cei apropiați. Mai mult decât atât, se afirmase cu fermitate că „nu o să intre niciodată la medicină”. În ziua aceea s-a instaurat un pariu între cei care erau siguri că examenul de admitere nu poate fi promovat și colega aflată astăzi în suferință. Pariul a fost: „Va lucra cu mine și va intra la medicină”. Nu a fost deloc ușor pentru că nu locuiau în aceeași localitate, nu exista internet, nu existau calculatoare, nu existau telefoane mobile – existau doar plicuri, scrisori, timbre, foi, pix. Timp de multe luni, pentru fizică, chimie și biologie s-a instaurat un sistem de colaborare prin scrisori, cu întrebări și răspunsuri, cu teste scrise de mână, cu explicații pe zeci până la sute de pagini, cu teste corectate și subliniate cu creionul roșu, cu note și îndreptări, cu punctaje foarte mici inițial, dar în creștere, eforturile culminând cu câștigarea pariului – persoana aflată astăzi în străinătate a dat și a luat examenul de intrare la medicină, într-una dintre facultățile din țara noastră.
   Însă acțiunea nu s-a oprit, sfaturile au continuat, ajutorul în organizare și pregătire a continuat, dar nivelul a scăzut pentru că viitorul coleg se întărea, învăța, devenea din ce în ce mai bun, își deschidea aripile și ajungea să se poată baza pe propria persoană – o evoluție de așteptat atunci când există o relație corectă și sănătoasă între profesor și elev. Iar profesorii cu adevărat buni sunt mulțumiți atunci când sunt depășiți de elevii lor. Dar asta nu înseamnă că nu speră că va exista și o onestitate colegială. În baza amintirilor și a faptului că persoana din străinătate era la curent cu suferința și ar fi putut să intervină nemijlocit în încercarea de a elucida un diagnostic diferențial apăsător pentru cineva care o ajutase, mult, cândva, colega a decis că este de preferat să nu accepte acest gest intermediat, necolegial. Poate că a greșit. Având în vedere modelele lumii contemporane, mulți ar afirma că a greșit. Doar că nu există două lumi, una a colegialității și alta a falsității sau a lipsei de onestitate. Există una singură, iar speranța în colegialitate continuă să ne însoțească indiferent de ceea ce pare, la un moment dat, flagrant.
 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.