Newsflash

Mentorii nu sunt acasă

de Dr. Ioana MORARU - apr. 1 2016
Mentorii nu sunt acasă
     Cum învățăm în rezidențiat? După optsprezece ani de școală, sute de examene și nenumărate ore petrecute la birou, lumea rezidentului se schimbă brusc. Între orele de spital, gărzile numeroase și viața de familie sau doctorate, când mai facem loc și pentru învățat?
     Nu mai există timp pentru a lua la buchisit manuale de-a fir a păr, mai ales că întâlnești atât de multe patologii în practica zilnică. Nu trebuie să cunoști în două săptămâni o carte de o mie de pagini. Ai la dispoziție între trei și șase ani pentru asta. Viața într-o clinică universitară lasă puțin timp pentru organizarea de cursuri pentru rezidenți. Rezidentul învață la caz. Ia boala și o citește. Învață la raportul de gardă și din prezentările de caz făcute de fiecare coleg în parte. Procesul de învățare devine unul dinamic, integrator, spre deosebire de studenție când învățatul presupunea studentul, cartea și mormanul de cursuri: bătălia unu la unu, scapă cine poate.
     Discuți cu medicul îndrumător despre caz, medicație și tot ce presupune procesul terapeutic, dacă ai noroc de un îndrumător „cu chef“. Însă și rezidentul trebuie să se arate interesat și să pună întrebări ca să se lămurească, altfel timpul și resursele sunt limitate pentru explicații amănunțite.
     Un lucru esențial pentru un rezident începător este carnețelul cu medicamentele cele mai uzitate în specialitate, „carnețelul de doze“. De la denumirile comerciale, clasa din care face parte substanța activă, doze în funcție de vârstă și patologii asociate, reacții adverse frecvente, interacțiuni, număr de comprimate per cutie, ml per flacon/fiolă, carnețelul este Sfântul Graal al micului rezident. Scris de mână, mic să încapă în orice buzunar, este periodic revizuit și adăugit. Salvează rezidentul în gărzi, ajută la scrisul rețetelor, mai ales dacă acestea sunt rețete magistrale și aproape fiecare medic l-a avut în buzunarul halatului la început de drum. Câțiva încă îl mai poartă uitat undeva printr-un sertar prăfuit, chiar dacă se află la finalul carierei. Unele sunt moștenite de la părinți, alte rude din branșă sau de la mentori.
     După absolvire, primul an de rezidențiat vine ca un șoc. Zeci de boli diferite în fiecare săptămână, multe cărți groase și scumpe, reviste de specialitate cu studii de ultimă oră. Același sentiment din anul întâi de facultate. Încă o dată trebuie să ne acomodăm la un nou stil de a învăța, cu un volum și mai mare de informație aglomerat într-un timp care din păcate rămâne același.
     Mentoratul a dispărut aproape complet. Suntem mulți, aglomerați în cămăruțe strâmte, birocrația e excesivă. Specialiștii sunt puțini și cu o groază de obligații. Când să mai existe timp și energie pentru mentorat? E drept, nici nu prea își doresc asta. Există șefi care nu au nicio înclinație sau dorință pentru mentorat. Preferă umilirea rezidentului chiar în salon, de față cu pacientul și cu ceilalți colegi, discriminarea pe bază de sex, culoarea pielii și a părului, folosirea de apelative: „ești proastă“ sau îndulcitul „prostuță“. Pentru ei, rezidenții sunt „sclavii“ care fac treabă, nu se obosesc să le explice sau să arate ceva. Și – nu de puține ori se întâmplă – când rezidentul nu știe sau greșește, să fie pedepsit verbal sau, chiar mai mult, să i se rupă foaia de observație, să i se dea în cap cu diverse obiecte.
     De cealaltă parte a baricadei sunt și rezidenți fără interes. Pe principul „timpul trece, leafa merge“, depun minimul de efort pentru activitățile din clinică și nu pun prea multe întrebări. Sunt colegi care, din păcate, se descurcă doar luându-și două joburi, așa că, după spital, pleacă să lucreze în domenii tangențiale sau foarte diferite: operator la call center medical, de pildă. În anii terminali, în funcție de specialitate, unii rezidenți pot oferi consultații în privat. Pentru cei care sunt înscriși în programele de doctorat, viața se împarte între spital, orele de predare ca asistenți universitari și cercetarea aferentă efectuării tezei de doctorat.
     Timpul de studiu devine astfel și mai îngust. Modul în care exploatăm fiecare oportunitate de a învăța devine esențială. Fiecare pacient, fiecare foaie de observație efectuată devine o lecție valoroasă pentru rezident. Timpul petrecut în fața cărții scade, însă crește timpul petrecut cu pacientul. Depinde de cum reușim să ne organizăm cele 24 de ore din zi. Probabil cel mai greu lucru de făcut pentru medicul rezident.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe