Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Mic ghid de conversaţie

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU miercuri, 9 aprilie 2014
   Nivelurile crescute de grăsimi în sânge sunt un factor de risc cardiovascular. Suspectez că la fel stau lucrurile şi cu excesul de vorbe. Cantitatea de cuvinte e mult peste limitele normale. Sigur, lucrurile nu sunt atât de simple, altfel am tăcea şi gata. Dar tăcerea e şi ea foarte toxică. Analogia cu colesterolul – neinspirată, ştiu – are însă o calitate. Colesterolul total e un indicator slab al riscului şi avem o evaluare mai bună dacă luăm în considerare HDL şi LDL-colesterolul. Cam aşa şi cu vorbele: dacă am şti să vorbim cu adevărat, să avem o conversaţie plină de înţeles, lumea ar fi mai bună. Lumea noastră, medicală. Însă, în majoritatea timpului, cuvintele se bulucesc speriate într-un fel de terci fără sens. Sigur, cuvintele sunt cuvinte şi îşi păstrează puterea de a face rău, chiar dacă nu avem sens. Sau cu atât mai mult.
   Sunt, de aproape un deceniu, membru al unui grup de discuţii online al tinerilor psihiatri. De fapt, sunt chiar administrator al grupului, deşi e un rol pur simbolic, pentru că niciodată nu am moderat grupul. Ce drept aş avea eu să-mi moderez colegii? Nu e vreo bolgie aleatoare din infernul internetului, ci un loc aparent civilizat, în care comunică peste o mie de profesionişti cu nume şi prenume, de toate nivelurile profesionale, români, dar de pe toate meridianele, care se întâlnesc sau ar putea să se întâlnească oricând în viaţa reală. Potenţialul de schimburi de experienţă şi dezvoltare a relaţiilor dintre noi e foarte mare. Trăim zile minunate, în care vorbele sunt libere, e aproape imposibil să-ţi imaginezi izolarea în care mulţi medici, încă activi astăzi, profesau acum ceva vreme. Grupul nostru de discuţii ar putea fi o tribună reprezentativă.
   Şi care e rezultatul? Proporţional cu numărul de membri, e în primul rând foarte multă tăcere. Imensa majoritate nu zice nimic. Tăcerea e un drept fundamental, dar, când o întreagă breaslă tace, e mai curând mutism, o problemă de sănătate socială. Apoi, avem multe anunţuri de congrese, conferinţe şi cursuri. Astea sunt mereu utile, aici grupul îşi justifică existenţa.
   Din când în când, de-a lungul anilor, am avut şi discuţii sincere şi libere. Nici măcar una nu s-a desfăşurat civilizat. Toate au fost marcate de ceea ce se cheamă tehnic „flaming“, adică nişte beţii agresive de cuvinte. După fiecare dintre ele, am primit, dinspre partea celor tăcuţi, cereri de dezabonare de la mesajele grupului.
   Comunicarea bazală dintre noi are un nivel cel mult instinctiv. Precum într-o haită. Cortexurile noastre prefrontale stau sub tirania sistemelor limbice. Simţim nevoia să stabilim cine e alfa şi cine e omega, cine a actorul şi cine e spectatorul. Conversaţiile dintre psihiatri – foarte probabil şi dintre medici, în general – nu au rolul de a transmite un mesaj, ci de a ranforsa o ierarhie primitivă. Nu se întâmplă doar medicilor români: în scurta mea experienţă franceză am văzut acelaşi lucru: un grup social al medicilor primitiv, vulnerabil, mizând pe statut social şi pe un formalism bine rodat. Probleme similare, studiate şi investigate, există şi în SUA. România nu are însă niciun formalism pe care poate conta atunci când comunicarea interumană dă greş. Nu există maniere între noi, de niciun fel. Şi acest defect e mult mai pregnant, îmi pare rău să o zic, la generaţia mea. Ar fi trebuit să compensăm acest deficit printr-o abundenţă de sens, de mesaj, dar nu părem capabili. Interesant, „cadrele medii“ au un grup social mai evoluat, mai bine organizat, mai funcţional, prin comparaţie, şi aici, şi în alte părţi. Întregul e mai mult decât suma indivizilor pentru, de exemplu, asistentele medicale, în timp ce la medici nu putem identifica un întreg coerent, doar sume parţiale şi locale.
   Toate cele de mai sus sunt bine ştiute de noi toţi. Sunt conştient că, scriind acest articol, nu realizez mare lucru, sunt precum gardianul închisorii din Cool Hand Luke, filmul din 1967 cu Paul Newman, afirm doar că „ce avem noi aici e un eşec de comunicare“, dar nimic constructiv nu e în enunţul în sine, doar potenţialul distructiv al iluziei celui care îl face, cum că ar fi mai bun decât restul. Poate doar obţin o uşurare temporară. Demonii se exorcizează prin scris, acolo unde sunt demoni. Nu aduc însă nimic în plus faţă de participanţii la certurile online de care vă ziceam, care, după epuizarea subiectului, se întreabă, epuizaţi şi ei, ce-o fi în neregulă cu noi toţi, ce demon ne posedă. Dar nu e niciun demon aici. Suntem noi înşine în toată splendoarea noastră. Adevărul e că nu suntem, ca grup, nişte oameni drăguţi. Prin contrast cu nobleţea tradiţională a meseriei noastre, părem şi mai lipsiţi de nobleţe. Snobi, în sensul etimologic al cuvântului.
   Nu vreau să ofensez pe nimeni. Individual, putem fi cei mai amabili şi mai generoşi oameni. Sau nu. Problema e una la nivel de grup, defectul de caracter e cel al animalului statistic, al „medicului mediu ponderat“, dar ea se răsfrânge asupra noastră, a tuturor, inclusiv a demisionarilor, a celor care tac pentru că nu vor să se asocieze celor ce se ceartă.
   Şi unde e găsit sensul, unde se află conversaţia adevărată? Poate că nu acolo unde o căutăm. O să fac a doua referire cinefilă pe ziua de azi. Există un discurs final memorabil în filmul „The Big Kahuna“ (1999, cu Danny DeVito şi Kevin Spacey). Acolo e vorba despre alt domeniu, cel al vânzărilor, dar e o iluzie să ne imaginăm că mai există vreun domeniu care nu mai seamănă cu vânzările. Reproduc un fragment, în traducerea mea aproximativă.
   „Nu contează dacă îl vinzi pe Iisus sau pe Buddha sau drepturile civile sau cum să faci bani în imobiliare fără nicio investiţie. Asta nu te face o fiinţă umană: te face un reprezentant de vânzări. Dacă vrei să vorbeşti sincer cu cineva, precum cu o fiinţă umană, întreabă-l de copii. Întreabă-l ce vise are, doar ca să afli, fără alt motiv. Pentru că, de îndată ce pui mâna pe o con­versaţie ca să o manevrezi într-o direcţie, nu mai e o conversaţie, e o prezentare promoţională. Şi nu mai eşti o fiinţă umană, eşti un reprezentant de vânzări“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.