Corectitudinea politică
este o mișcare lansată în a noua decadă a secolului trecut și constă în
impunerea modificării limbajului pe baze ideologice cu scopul principal de a
înlătura expresiile ofensatoare, poreclele și cuvintele cu subînțeles jignitor,
adresate unor minorități dezavantajate. Aceasta a devenit populară în Statele
Unite, iar sub aparența unor intenții altruiste și egalizatoare, inițiatorii
corectitudinii politice au împins de multe ori lucrurile către acțiuni de
intimidare, chiar violente, căpătând pentru asta porecla de „polițiști ai
limbajului“. Expresia face trimitere la termenul de „poliție a gândului“,
introdus de George Orwell în scrierile lui, care a anticipat efectele sociale
nocive ale dictaturilor totalitare și ale controlului ideologic.
Mișcarea de epurare a
limbajului este o cenzură care se opune primului amendament constituțional
american, acel text care declară libertatea nestânjenită a cuvântului și a
formei de exprimare, chiar dacă acestea sunt greșite. Există o corelație între
adepții corectitudinii politice și concepțiile filozofice de stânga, ateism și
creșterea numărului de profesori și studenți diferiți etnic de americanii
caucazieni, în universități.
Eforturile celor care
vor curățarea limbajului de expresii considerate ofensatoare au fost încununate
cu succes, astfel că în ultimii ani au intrat în uzul curent expresiile
„afroamerican“ sau non white, în loc de negru sau individ de culoare,
„americani nativi“ pentru indienii americani, „personal de zbor“ pentru
stewardese și birouri de „resurse umane“, altădată numite „de personal“. Se
preconizează termenii de „muncitor sanitar al orașului“ pentru gunoier,
„persoană fără documente“ pentru imigranții ilegali, „lucrătoare de sex“ pentru
prostituate și „indivizi disfuncționali sexual“ pentru perverși. Cuvintele și
expresiile vizate de polițiștii limbajului sunt cele care trădează intenția de
a jigni, insulta, diminua și limita pe aceia cărora le sunt adresate.
Corectorii sunt preocupați de schimbarea conținutului și de eradicarea
atitudinii celor care aleg să folosească expresii considerate inacceptabile,
precum „queer“ pentru homosexual, „handicapat“, care se propune să fie înlocuit
cu „individ cu nevoi speciale“, „retardat mintal“, atenuat sub forma „cu
dezvoltare întârziată“, „prost“, preferat ca „dotat diferit“ sau „cu probleme
intelectuale“ etc.
Mișcarea a făcut un pas
înainte și, atât în mediile academice, cât și în media, s-a dezvoltat
atitudinea critică pentru jignirea involuntară prin limbaj, botezată
„microagresiune“. Cel care a introdus termenul pentru „discriminarea
neintenționată“ a fost prof. Charles M. Pierce de la Universitatea Harvard și psihologul
Derald Wing Sue a formulat definiția: trimiterea zilnică de mesaje denigratoare
unor indivizi din cauza apartenenței lor la un anumit grup. Și așa au apărut
sexismul, intersecționalitatea, abuzul handicapaților, al indivizilor
considerați de clasă secundară sau inferioară, accentuarea superiorității, noi
păcate adăugate vechiului rasism.
În majoritatea
cazurilor, cei acuzați sunt complet inocenți de „crimele lor lingvistice“, dar
sunt sancționați cu exigență inchizitorială de vajnicii voluntari care păzesc
societatea. Oare nu seamănă asta cu impunerea „limbajului de lemn“ din
vremurile regimurilor comuniste europene de tristă amintire, când orice
greșeală de exprimare neconformă cu linia partidului unic atrăgea eticheta de
reacționar dușmănos, urmată de sancțiuni? Ești considerat sexist dacă spui
polițist (policeman sau policewoman), în loc de ofițer de
poliție. La fel dacă folosești vechiul nume cowboy, în loc de
cowperson. La fel pentru businessman, cameraman, craftsman, chairman. Pentru
un om al străzii se folosește de multă vreme numele de homeless (om fără
adresă), dar dacă vrei să fii corect și să nu cazi în greșeala
superiorității, trebuie să utilizezi denumirea de „om cu adresă schimbătoare“.S-ar putea să nici nu-ți treacă prin cap că faci o greșeală spunând
„necinstit“ (dishonest). Dar, ca să eviți condamnarea involuntară, este
preferabil să recurgi la ingeniosul termen de „dezorientat etic“. Nu trebuie să
faci aluzie la originea etnică a celui cu care vorbești prin întrebarea „Care
este țara ta de origine?“, dar nici să-i întrebi pe cei de la masa alăturată
„În ce limbă vorbiți?“.
În societatea americană contemporană, invocarea la fiecare pas a
corectitudinii politice și a greșelilor prin microagresiune este o boală, un
mod aberant de a vâna greșeli închipuite, de a căuta nod în papură celor care
vorbesc despre anumiți indivizi, de a folosi victimizarea excesivă și de a
introduce utopica perfecțiune a relațiilor umane la care visează cei care și-au
asumat, cu de la sine putere, rolul de a corecta felul de a vorbi și de a scrie
al oamenilor. S-ar putea ca această modă, sper trecătoare, să facă mai mult rău
decât bine, iar hipersensibilitatea celor care văd rele intenții la orice pas
să ducă la înrăutățirea modului în care oamenii se conectează.
Vânătorii de greșeli de exprimare fac viață grea oamenilor din
presă, comentatorilor, scriitorilor și scenariștilor, a celor care au profesii
legate de vorbitul public și scrisul creator. Ei trebuie să-și revizuiască
atent textele și să fie siguri că nu s-a strecurat nimic care poate stârni
nemulțumirea cerberilor limbii.
Societatea umană nu poate fi nivelată și diferențele dintre
oameni există, indiferent cui îi place sau nu. Vânarea greșelilor de exprimare
nu va corecta nimic din fondul problemei, din starea lucrurilor, ci doar va
impune o ipocrizie a vorbirii, care nu folosește nimănui.
