În ultima jumătate
de secol, numele cineastului american de origine cehă, Miloš Forman, s-a înscris în istoria cinematografiei
mondiale printr-o întreagă serie de filme dintre cele mai variate, care i-au încântat
pe spectatorii de pretutindeni, indiferent că ele au fost realizate în epoca sa
cehă sau americană. Miloš Forman, pe adevăratul său nume Jan Tomáš Forman, s-a
născut în orăşelul Cáslav, la 18 februarie 1932, într-o familie de protestanţi
– Anna, directoarea unui hotel, şi Rudolf – profesor, care aveau să moară în
lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald, deoarece făcuseră parte din mişcarea
antinazistă. Mai târziu, viitorul cineast avea să afle că tatăl său biologic
fusese de fapt arhitectul evreu Otto Kohn. A fost crescut de rude şi prieteni,
făcându-şi studiile, mai întâi, la liceul de stat „Regele George“ din localitatea Podĕbrady, unde a fost
coleg cu regretatul Václav Havel, apoi la Academia de Muzică şi Artă Dramatică
din Praga.
Încă din anii
studenţiei, a fost atras de cinematografie, scriind scenarii. Dar pregătirea
cea mai serioasă a dobândit-o la celebra FAMU – şcoala de înalte studii
cinematografice, pe care a absolvit-o în 1955. La început a lucrat ca asistent
de scenarii şi regie. A realizat două scurtmetraje, pe care le-a reunit în
„Concurs“ (1963), în care aborda, cu mult talent, una dintre temele favorite
ale primilor săi ani de profesionist – comportamentul tineretului faţă de adulţi,
de fapt, conflictul dintre generaţii. Foarte curând, în 1964, abordează această
temă şi în „Asul de pică“. Raporturile unui adolescent cu părinţii, cu
patronul, cu prietena şi cu lumea din jur nu răpesc nimic din poezia degajată
din raporturile între fiinţe, dezvăluind totodată inteligenţa, sensibilitatea tânărului
cineast. Încă de la acest film, Forman se situează în fruntea Noului Val
cehoslovac şi obţine un prim premiu internaţional la Locarno. În „Dragostea
unei blonde“, Forman schiţează unul dintre cele mai drepte portrete ale unui
tineret supus, dar şi independent, responsabil al propriilor greşeli. Filmul
este aplaudat la Cannes şi obţine un premiu la Veneţia. Ultimul film realizat în
Cehoslovacia avea să fie „Balul pompierilor“ – povestea dramatică a doi bătrâni,
deşi în film se râde, se dansează, dar se stăpâneşte şi un incendiu. Acest
film a avut o notă reflexivă, dovedind maturitate, tratând totul cu amărăciune,
dar şi cu ironie, chiar pe un ton caustic, propriu satirei practicate de autor.
Personajele din aceste filme ale lui Forman par luate din viaţa cotidiană, unele
dintre ele fiind interpretate de amatori, de unde şi o mare autenticitate.
Evenimentele din
Cehoslovacia anului 1968 îl surprind pe Milos? Forman în Franţa, de unde
emigrează în SUA. Peste ocean, el realizează, în 1971, un prim film –
„Desprinderea“ (Taking Off), una
dintre realizările antologice ale comediei americane, în care autorul oferă un
tablou ironic şi amar al comportamentului celor adulţi în faţa tineretului.
Regizorul a mizat, din nou, pe improvizaţiile unor actori neprofesionişti, iar
filmul avea să obţină Marele Premiu la Cannes. După o perioadă de inactivitate,
în 1975, Forman regizează „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ (One Flew Over the Cuckoo’s Nest), după
romanul de debut din 1962 al lui Ken Kesey (care la noi s-a bucurat de o dramatizare
de succes pe scena Naţionalului bucureştean). Filmul a fost o capodoperă –
parabolă a umorului crud despre ordinea şi societatea americană, totul văzut
prin dezordinile provocate de criminalul recidivist McMurphy (Jack Nicholson), internat într-un spital
psihiatric. Acolo, sora şefă îi umileşte, terorizează şi supune la tratamente
chinuitoare pe el şi pe ceilalţi pacienţi. Prin extensie, filmul reprezenta o
imagine a tuturor gulagurilor, ceea ce a avut ecou în rândurile spectatorilor
de pretutindeni. Dintre cele nouă nominalizări la Oscar, filmul a confirmat la
cele mai importante cinci categorii, dar şi la premiile BAFTA, Globul de Aur,
Donald di Donatello, ceea ce a asigurat imediat reputaţia internaţională a cineastului.
În perioada următoare,
Miloš Forman devine cetăţean american (1977) şi este numit prodecan al Facultăţii
de Film de la Columbia University. În 1978, Forman realizează un proiect mai
vechi, la care ţinea mult – „Hair“ –
adaptarea unuia dintre cele mai celebre musicaluri din anii ‘60 de pe Broadway.
În drumul său spre un centru de recrutare pentru războiul din Vietnam, un tânăr
fermier întâlneşte în Central Park din New York un grup de tineri hipioţi,
rebeli, care-l introduc în cercul lor neconvenţional, unde se consumă droguri şi
relaţii neortodoxe, totul într-o exaltare dramatică a prieteniei şi eliberării
moravurilor, prin intermediul muzicii şi dansului. Filmul obţine premiul David
di Donatello. „Ragtime“, din 1981,
pare singurul eşec al cineastului. Era o lungă şi dificilă superproducţie,
adaptare după un roman al lui E. L. Doctorow, care nu convenea temperamentului
lui Forman, acesta având prea puţin prilejul de a-şi pune amprenta personală. În
1984, Forman se încumetă să realizeze o altă superproducţie, de data aceasta
memorabilă – „Amadeus“, adaptare după
piesa de succes a lui Peter Shaffer, axată pe lunga confesiune a lui Antonio
Salieri despre relaţiile sale cu genialul Mozart, prilej pentru melomani de a
asculta pagini nemuritoare din „Nunta lui Figaro“, „Flautul fermecat“ sau din
tulburătorul Recviem. Este considerat unul dintre cele mai bune filme ale
cineastului, încununat cu opt Oscaruri, un César pentru film străin, patru
Globuri de Aur şi premii la Berlinală. Celebrul roman „Liaisons dangereuses“ al
lui Choderlos de Laclos nu putea să nu-l atragă şi pe Miloš Forman, care cu
„Valmont“ face o adaptare modernă în 1989, în acelaşi an cu Stephen Frears, dar
de o manieră foarte liberă şi privilegiind intenţionat seducţia în comparaţie
cu cinismul, pus în valoare de regizorul britanic. Filmul a fost socotit o reuşită
plăcută pe toate planurile, dar s-a bucurat de mai puţin succes la public, ceea
ce l-a redus la tăcere pe regizor pentru lungă vreme.
Forman redobândeşte
succesul cu „Scandalul Larry Flynt“ (The
People vs. L.F.), care obţine Ursul de Aur la Berlinală. Este un film
consacrat editorului celebrei reviste pentru bărbaţi „Hustler“, implicat în
procese răsunătoare, dar rămas paralizat în urma unui atentat. Un alt film
biografic a fost „Omul din Lună“ (Man on
the Moon), despre actorul comic Andy Kaufman, interpretat magistral de Jim
Carrey, răsplătit cu un Glob de Aur. „Fantomele lui Goya“ (Goya’s Ghosts) este tot o biografie despre ilustrul pictor
spaniol. Pentru anul acesta, Forman are în pregătire „The Ghost of Munich“, o dramă istorică după romanul lui
Georges-Marc Benamou, având ca temă implicarea lui Édouard Daladier, preşedinte
al Consiliului de miniştri al Franţei, în Conferinţa de la München din 1938,
care a consfinţit anexarea regiunii sudete a Cehoslovaciei de către Germania
hitleristă.
Aşadar, acest
cineast, ajuns la 80 de ani, se poate socoti un artist împlinit şi respectat
pretutindeni, dar mai ales în ţara sa de origine, unde a fost onorat cu Medalia
de merit în 1995, cu Globul de Cristal la Karlovy Vary pentru întreaga carieră şi
cu locul 30 pe lista celor mai celebri cehi.
