La grădinița unde merge fiica mea cea mare, a fost un caz de
scarlatină. Drept care educatoarea ne-a informat că avem datoria să prezentăm
cât mai repede rezultatul unui exsudat faringian. E o situație obișnuită. Sunt
convins că și dumneata, cititorule, ai trecut prin ea, dacă ai copiii de
grădiniță.
La momentul respectiv, uitând de contextul meu social, acela de
simplu părinte, am încercat să cer explicații suplimentare, având în vedere că,
din câte știam eu (deși sunt doar psihiatru), exsudatul faringian nu e
recomandat la copii asimptomatici. După cum nu sunt recomandate nici măsuri
terapeutice de vreun fel pentru un copil sănătos dar pozitiv pentru Streptococcus
pyogenes. Atunci, la ce bun? Nu știu, mi s-a răspuns, așa sunt regulile.
L-a cerut medicul școlar? Nu, „Sanepidul“. Nu facem noi regulile, nu împușcați
mesagerul.
Nu mai departe de vara asta, o anchetă Hotnews, care dezvăluia
abuzul de analize și antibiotice în mediul școlar și preșcolar, a dus la
elaborarea de noi norme ale Ministerului Sănătății. Acum, acestea menționează
că, pentru înscrierea la școală sau grădiniță, nu este necesar decât un aviz
epidemiologic și orice analiză suplimentară trebuie să fie mai întâi solicitată
de medicul de familie. Apariția unui caz de scarlatină e o situație diferită de
înscrierea în învățământ, dar doar la suprafață. Exsudatul faringian, în lipsa
simptomelor, e la fel de inutil, doar că, aparent, ordinul ministrului nu se
mai aplică.
„Ce se întâmplă dacă exsudatul iese pozitiv?“, am întrebat. Ei
bine, nimeni nu știe. E probabil o chestiune de judecată intimă morală. Cu
siguranță, unii părinți își vor ține copilul acasă și îi vor da și antibiotice.
Motivul nu va fi medical, ci sociocultural. Nu sterilizarea faringelui va fi
justificarea (de altfel, aparent, ea e greu de realizat la persoanele
asimptomatice), ci presiunea socială. Dacă n-o vor face, ceilalți părinți vor
privi non-acțiunea cu resentiment și grijă față de propriii copii. Iar
personalul de la grădiniță are propriul lui cod de legi nescrise de respectat,
guvernat de entități tenebroase cum este Sanepidul. E important să facem
distincția între Direcția de Sănătate Publică, de la care solicitarea
investigării unei întregi grădinițe a pornit sau nu – pentru că, în mod
relevant, nu există o comunicare directă către părinți din partea DSP – și
„Sanepid“, entitate culturală învestită cu mare autoritate simbolică, ce poate
face și desface destine și dicta reguli și ritualuri de conduită.
Dacă povestesc exemplul de mai sus nu este ca să-mi ventilez
frustrările legate de sistemul public de învățământ (mă rog, o fi și asta,
măcar puțin), ci ca să ilustrez faptul că problema antibioticelor în România,
în ciuda faptului că este formulată, în mod repetat, prin strădania presei și a
medicilor, în termeni medicali și științifici, rămâne în esență o problemă
culturală. Și asta nu doar în mediul neo-folcloric foarte prolific și comercial,
în care antibioticele sunt drăcușori sau îngerași alături de alte entități
mitice, homeopatice, naturopatice sau altminteri alternative. Despre acesta ne
putem minuna și scrie fără odihnă multă vreme. Ci și în mediul instituțional,
cum e cel al educației, care ar trebui să fie guvernat de reguli complet
desacralizate.
De ce se întâmplă asta? Probabil ar fi timpul ca ministerele
sănătății și educației să angajeze o comisie de antropologi care să studieze
fenomenul. Dar, dacă privim înapoi, e ușor de văzut că, în realitate, toate
instituțiile de stat ale ultimelor multe decenii au funcționat în baza unei
mitologii birocratice, în care fiecare funcție venea cu propriile hierofanii,
manifestări cvasisacre ale puterii. Acestea fundamentau și justificau fiecare
decizie sau țidulă și veneau inclusiv cu propria heraldică – ștampilele pe
care, cică, măcar legea nu le mai vrea neapărat.
Mitologia persistă multă vreme după ce zeii s-au stins.
Exsudatul faringian poate are o valoare de prevenire epidemiologică, poate nu –
nu e locul meu să declar asta. Dar exsudatul faringian – sau hârtia care îl
atestă – are și o valoare de descântec, de exorcizare a demonului, în cazul
nostru S. pyogenes, folosind mitologia instituțională. Și acolo unde exsudatul
eșuează, scoatem antibioticul, armă cu dublu tăiș, dar mult mai eficace
simbolic. Te faci frate cu dracul până treci puntea. La propriu de data asta.
