După
cum cititorii noştri poate au observat, în urmă cu două săptămâni lansam, la
prima pagină, o nouă rubrică. Prin Cronica AŞM ne propunem să informăm
cititorii despre proiectele şi evenimentele în care este implicată Academia de Ştiinţe
Medicale şi despre activitatea meritorie a membrilor acesteia. Demersul este
unul firesc, dată fiind nevoia pe care sistemul de sănătate românesc şi
societatea, în ansamblu, o au pentru un for
de referinţă în domeniu. Dar exprimă, totodată, şi continuitatea susţinerii
pe care săptămânalul „Viaţa medicală“ a
acordat-o înaltului for ştiinţific medical. Parteneriatul cu Academia de Ştiinţe
Medicale se va concretiza, deci, şi sub forma noii rubrici, la care îi invităm
pe membrii AŞM să contribuie nemijlocit. În plus, ediţia de anul acesta a Galei„Viaţa medicală“ se desfăşoară sub
auspiciile Academiei Române şi ale Academiei de Ştiinţe Medicale.
Adunarea generală a
membrilor AŞM
Vineri, 27 aprilie
a.c., în amfiteatrul Spitalului Clinic Colţea, s-a desfăşurat adunarea generală
a membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale. Unul din principalele puncte pe
ordinea de zi a fost discutarea problematicii legate de menţinerea statutului
de unitate strategică de interes naţional şi de producţia de vaccinuri a
Institutului Cantacuzino. La dezbateri, alături de prezidiul AŞM şi de membrii
acesteia, a fost prezent şi dl prof. univ. Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului.
După o serie de luări de cuvânt, inclusiv ale cantacuziniştilor din AŞM (la
care s-a adăugat actualul manager al Institutului), membrii AŞM prezenţi la
dezbateri au adoptat o rezoluţie privind Institutul Cantacuzino, care nu ar
trebui privatizat, ci susţinut să-şi continue producţia de seruri şi vaccinuri.
Finanţarea
Academiei de Ştiinţe Medicale a fost un punct doar tangenţial atins, Avocatul
Poporului afirmând că un demers în sensul obţinerii de fonduri ar fi justificat
şi angajându-se să susţină conducerea instituţiei în această privinţă. La rândul
său, dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, prezent deopotrivă ca membru titular AŞM,
dar şi ca secretar de stat în MS, a sugerat ca posibile surse de finanţare
programele de cercetare şi obţinerea de sponsorizări prin fundaţia înfiinţată
de membrii AŞM.
Discuţii aprinse au
vizat propunerile de modificare a statutului AŞM, numeroase opinii fiind
exprimate de membrii prezenţi la dezbateri.
În fine, semnalăm momentele omagiale de
alegere ca membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale a dlor Francis L.
Delmonico, profesor de chirurgie la Harvard Medical School, Peter Manu,
profesor la Hofstra University New York, Florin Grigorescu, cercetător şi
profesor la Montpellier, şi André-Laurent Parodi, profesor emerit de patologie
veterinară la Alfort, preşedintele Academiei Franceze de Medicină. Dl prof. dr.
Dan Mischianu a omagiat memoria profesorului Mihai-Nicolae Bână.
Prezenţă activă în viaţa academică
La sfârşitul
primei săptămâni din luna mai, la Madrid, a avut
loc şedinţa Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, din care face parte şi
Academia de Ştiinţe Medicale, reprezentată prin preşedintele său, dl prof. dr. Irinel Popescu. Ne-am adresat
dsale pentru mai multe detalii privind activitatea şi proiectele din viitorul
apropiat pe care AŞM le desfăşoară.
– La recenta adunare generală a membrilor AŞM, am remarcat faptul că instituţia
pe care o conduceţi se implică direct în problemele stringente din sănătate,
precum situaţia Institutului Cantacuzino. Care ar fi rolul pe care AŞM îşi
propune să îl joace în astfel de cazuri?
– Academia de Ştiinţe Medicale doreşte să
fie o prezenţă din ce în ce mai activă în viaţa academică, dar şi în viaţa
politică şi socială din România, într-o viziune integrată ce priveşte rolul
academiilor în general. Modelul la care aş vrea să mă refer este cel francez,
unde, sub cupola lui Institut de France,
sunt reunite toate academiile Franţei, începând cu Académie franÎaise, ajungând la Académie
des sciences şi apoi la academiile de ramură. În cazul medicinii, Franţa
are atât Académie nationale de Médecine,
cât şi Académie nationale de Chirurgie
– din aceasta din urmă sunt onorat să fac parte. Aş spune că doar într-o
asemenea viziune integrată academiile pot să-şi îndeplinească rolul. O singură
academie nu poate să-şi îndeplinească plenar atribuţiile, ci doar în conjuncţie
cu academiile de ramură, pentru că numărul problemelor depăşeşte o singură
instituţie, iar specificul unora dintre ele necesită un grad de expertiză
ridicat, specific unei academii de profil. De-a lungul timpului, rolul
academiilor s-a nuanţat şi a suferit destule modificări. Ar fi ideal ca ele să-şi
păstreze o sarcină permanentă – şi plec de la premisa că Academia Franceză,
modelul internaţional de urmat, a fost înfiinţată cu sarcina de a scrie dicţionarul
limbii franceze. Pe acest model, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi-a
propus să alcătuiască şi să-şi asume ca sarcină permanentă o enciclopedie
medicală, cu termeni de specialitate, dar şi cu personalităţile care au
contribuit la evoluţia medicinii româneşti.
– Ar fi foarte util un dicţionar în care să se stabilească – pentru toată
lumea – cum trebuie preluaţi sau traduşi anumiţi termeni, din limba engleză…
Literatura în limba română este foarte heterogenă în privinţa termenilor de
specialitate.
– Deşi este un proiect foarte ambiţios, sperăm
să reuşim să-l ducem la capăt şi să includem şi aspectele la care vă referiţi.
Revenind la rolurile academiilor, referindu-ne la AŞM, ele au fost incluse
chiar în legea de înfiinţare, numai că, alte instituţii, de regulă
guvernamentale, au preluat din atribuţii, deşi AŞM le-a îndeplinit şi le poate îndeplini
în continuare la fel de bine. Ba chiar, cu preluarea lor de alte instituţii,
modul de funcţionare nu a mai fost la fel de eficient. Un exemplu: rolul AŞM în
organizarea cercetării medicale în România, ce-i revenea în mod tradiţional, a
fost din ce în ce mai amputat în ultima vreme, în prezent având puţine atribuţii
în domeniu. O eroare care ar trebui îndreptată. Mergând mai departe, AŞM
trebuie să se implice în probleme precum funcţionarea
Institutului Cantacuzino,
cu caracter uneori acut, la ordinea zilei, care pot aştepta chiar un răspuns în
regim de urgenţă. Desigur, pentru ca răspunsul să aibă o cât mai mare valoare,
el trebuie să se bazeze pe un grad ridicat de expertiză şi pe autoritate morală,
cel puţin la fel de importantă ca expertiza ştiinţifică propriu-zisă. Or, amândouă
sunt atribute ale academiilor şi atunci revin la sistemul academic prezentat. În
cazul de faţă, fiind vorba de o problemă punctuală, legată de producţia de
seruri şi vaccinuri, şi Avocatul Poporului şi alţi factori implicaţi au
considerat că girul AŞM este de dorit dar şi suficient. Probabil că nu este
genul de problemă care să necesite o opinie de la nivelul Academiei Române, cum
a fost cazul proiectului Roşia Montana, de exemplu… Amândouă, într-un sistem
academic de tipul celui de care vorbeam, au şi expertiza şi autoritatea
necesare pentru a emite opinii, fiecare la nivelul său.
– Ar fi bine ca autorităţile să şi ceară
academiilor puncte de vedere…
– În măsura în care
autorităţile întăresc rolul academiilor, le susţin şi le respectă, dar ştiu că
aşteaptă opinii pentru exact astfel de probleme, lucrurile vor decurge firesc.
Nici nu va mai fi nevoie să-i sugereze cineva Avocatului Poporului sau oricui
altcuiva, că trebuie întrebată AŞM, solicitarea făcând parte natural din
mecanismele de soluţionare a unor astfel de probleme. De curând, am participat,
la Madrid, la reuniunea Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM),
reprezentând AŞM. Acolo problema s-a pus exact în aceeaşi manieră: sediul FEAM
este la Bruxelles şi se are în vedere o cooperare din ce în ce mai strânsă cu
instituţiile europene.
Experienţă şi expertiză
– Se va implica AŞM pe acest drum? Există
resurse? Sunt multe domenii… Puteţi acoperi cu membrii AŞM fiecare domeniu?
– Prin lege, AŞM are
241 de membri titulari sau corespondenţi, în vreme ce la Secţia de ştiinţe
medicale a Academiei Române sunt zece, iar la Academia Oamenilor de Ştiinţă din
România, Secţia de ştiinţe medicale are sub 50 de membri. Numărul arată că forţa
cea mai mare este la nivelul AŞM. Apoi, AŞM are membri din aproape toate
domeniile de activitate medicală, inclusiv medicină veterinară. Aş da din nou
exemplul Franţei, unde preşedintele actual al Academiei de Medicină este un
medic veterinar, devenit recent şi membru de onoare AŞM, prof. dr.
André-Laurent Parodi. Apoi, modul de funcţionare – cel puţin în acest mandat –
se bazează foarte mult pe comisiile de profil. Orientarea noastră a fost de a
include în aceste comisii nu numai membrii AŞM, ci pe toţi cei care doresc să desfăşoare
activitate în domeniul respectiv. Ca atare, gradul de expertiză al instituţiei
devine şi mai ridicat. Totodată, ne-am propus o atitudine proactivă: nu trebuie
să survină situaţii de genul celei de la Institutul Cantacuzino pentru a ne
exprima o opinie, ci, din contră, trebuie să existe o ritmicitate de lucru a
acestor comisii, în elaborarea de documente, care să fie puse la dispoziţia
celor care doresc să le consulte. Înfiinţarea unei secţii de sănătate publică –
şi aţi asistat că s-a propus acest lucru în adunarea generală – mi se pare
foarte importantă. Am discutat cu colegii de la Academia de Medicină din Franţa:
acelaşi lucru s-a întâmplat şi la ei, secţia a fost înfiinţată de curând, întrucât
necesităţile de ordin politic şi social se referă, de cele mai multe ori, la
probleme ce ţin de domeniul sănătăţii publice. Aş mai spune că, pentru cei ce
doresc să devină membri AŞM, activitatea într-o astfel de comisie va fi, cu
siguranţă, un criteriu de care se va ţine seama la primirea de noi membri.
– Apropo de sănătatea publică: se discută
din nou legea reformei. Înainte de a fi retrasă prima variantă, avusese loc întâlnirea
dintre reprezentanţii AŞM şi cei ai Ministerului Sănătăţii. Se va implica AŞM şi
în discutarea acestui nou proiect?
– Cu siguranţă. Chiar în zilele în care am
participat la şedinţa FEAM, alţi reprezentanţi AŞM au participat la o nouă
dezbatere publică, organizată de actualul ministru al sănătăţii, atunci
secretar de stat. De altfel, AŞM a fost invitată formal, ca făcând parte dintre
factorii implicaţi în elaborarea proiectului.
– În România nu există date cuprinzătoare de epidemiologie privind
starea de sănătate a populaţiei. Practic, facem reformă dar nu ştim ce reformăm,
ce sistem este şi ce patologie avem în ţară. Poate AŞM să îndrume cumva
lucrurile către făgaşul firesc? Mă gândesc şi la Programul de evaluare a stării
de sănătate a populaţiei, atunci au fost investiţi foarte mulţi bani, dar nu au
fost întrebaţi specialiştii în sănătate publică şi nici AŞM.
– La acest capitol, cel puţin teoretic, AŞM
are la dispoziţie o forţă de lucru importantă, anume acele colective de
cercetare clinică. Sunt medici care au intrat în sistemul de sănătate din România
în calitate de cercetători, prin concursuri organizate de AŞM, şi care fac parte
din colective coordonate – şi recent s-a reconfirmat acest lucru printr-un
ordin de ministrului – de AŞM. Aceşti cercetători, care desfăşoară şi
activitate clinică la patul bolnavului, au în primul rând obligaţia de a pune
la dispoziţia AŞM, apoi a MS şi a tuturor celor care au nevoie de asemenea
informaţii, date cu caracter epidemiologic de genul celor de care aminteaţi dv.
S-a spus de multe ori şi nu sunt întru totul de acord că, în condiţiile actuale
din România, nu toţi aceşti cercetători pot să desfăşoare activitate de
cercetare fundamentală. Poate că, în viitor, dacă infrastructura de cercetare
se va îmbunătăţi, şi asupra acestui aspect mai putem discuta. Dar, în opinia
mea, activitatea de cercetare clinică şi epidemiologică ei sunt chiar obligaţi,
prin fişa postului, să o desfăşoare. Iată atunci că există peste 60 de astfel
de colective în toată ţara, în toate domeniile de activitate clinică, care ar
putea cu uşurinţă să ofere datele epidemiologice de care MS are nevoie.
– Veţi întări mecanismele de coordonare a acestor grupuri?
– Am şi creat o platformă de cercetare la
nivel naţional, care include toate aceste grupuri. Dorim să stabilim o structură
şi un anumit profil. Vă dau exemplul propriului colectiv, din Centrul de
Chirurgie Digestivă şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“, care constituie
platforma de cercetare transnaţională Fundeni şi care dispune şi de laboratoare
de cercetare fundamentală, dar are şi un colectiv de cercetători clinici.
Grupurile de cercetare vor face parte din această platformă, pe care dorim,
ulterior, să o transformăm într-un institut clinic, care să poată accesa mai uşor
granturile de cercetare, să participe şi să aibă o activitate mai bine
coordonată naţional.
La ordinea zilei
– Aţi participat, acum câteva zile, la şedinţa FEAM de la Madrid. Care
au fost subiectele considerate importante, în Europa, pentru medicină?
– Am să dau
exemplul celor două subiecte majore dezbătute. Primul a fost îmbătrânirea (aging), cu consecinţele sale biologice;
toată lumea îşi pune problema în ce măsură putem controla un astfel de proces,
astfel încât o viaţă mai lungă să fie însoţită şi de o calitate mai bună a vieţii.
Nu trebuie însă neglijate nici consecinţele – majore – sociale şi chiar
politice. Deplasarea populaţiei către segmentul vârstnic, cu scăderea dramatică
a numărului celor care lucrează, raportat la numărul pensionarilor, pune
probleme majore. Iată cum un proces ce are, aparent, doar conotaţii medicale,
ajunge să aibă implicaţii socio-economice şi politice. Opinia unui for cu
autoritate ştiinţifică ridicată, cum este FEAM, este chiar solicitată de către
cei care trebuie să ia decizii în domeniu. Al doilea subiect a fost legat de
procesul Bologna, o temă chiar mai fierbinte, pentru că, în învăţământul
medical, este mică posibilitatea de a suprapune procesul Bologna, aşa cum a
fost gândit, şi pregătirea medicală de-a lungul întregii vieţi…
– E ca un pat al lui Procust…
– Aşa începe să pară.
În mod nefericit, pe anumite segmente, în loc să îmbunătăţească situaţia, mai
degrabă a înrăutăţit-o. S-a spus că soluţia găsirii unei curricule comune ar fi
foarte greu de obţinut şi am venit cu un contraexemplu – e adevărat, de la capătul
spectrului de pregătire a unui medic, aşa-numitele supraspecializări,
organizate şi de MS sub denumirea de atestate. La nivel european, fac parte din
boardul a două astfel de supraspecializări: de transplant şi de chirurgie
hepato-bilio-pancreatică. Fiecare organizează anual un curs de pregătire şi un
examen, la capătul căruia, cei care promovează obţin o diplomă europeană. Pe
site-ul Uniunii Europene a Medicilor Specialişti (UEMS) există o curriculă
comună de pregătire, iar sistemul de certificare, la rândul său, are
valabilitate în toate ţările Europei. Un astfel de model, chiar dacă e vorba de
veriga finală a pregătirii unui medic, poate fi extins şi la celelalte
niveluri. Mai mult, s-a discutat în şedinţa FEAM despre amestecul politicului în
pregătirea universitară. Lucrurile trebuie, desigur, privite cu mult realism şi
echilibru. Revenind la exemplul anterior, comisiile UEMS de la Bruxelles sunt
alcătuite exclusiv din specialişti, care, de regulă, fac parte din comitetul de
conducere al celor două asociaţii europene de profil: Asociaţia de Transplant
de Organe (ESOT) şi Asociaţia Europeană de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică.
Ca atare, specialiştii iau decizii pentru domeniul pe care îl girează, sub
coordonarea societăţilor ştiinţifice de profil.
– În exemplul pe care l-aţi dat, lucrurile
sunt clare, dar există chiar specialităţi care nu se regăsesc în toate ţările
europene, deci armonizarea se va face mai greu…
– De acord, tocmai
de aici situaţia nefericită în care procesul Bologna chiar a încurcat. Dar, fără
uniformizare, nu cred că putem vorbi de o Europă unită. Evident, procesul va
lua timp, însă, în final, va trebui să se ajungă la un model comun. Nici în
exemplul pe care l-am dat, lucrurile nu sunt foarte simple. A fost… amuzant să
constat, de exemplu, că transplantul hepatic nu face parte decât marginal din
curricula pentru chirurgie hepato-bilio-pancreatică. Apoi, chiar cei ce au făcut
curricula respectivă au spus că, până la urmă, chirurgia hepatică poate fi
destul de diferită de cea pancreatică şi s-ar putea să le separe… În ceea ce mă
priveşte, mi-am propus ca întotdeauna să adopt modele funcţionale – nu există
modele ideale –, care permit desfăşurarea lucrurilor. În momentul în care UEMS
a definit acele două supraspecializări, şi noi, în România, întâi am schimbat
denumirea din chirurgie hepatică şi transplant hepatic şi am extins perioada de
pregătire de la unul la doi ani, tocmai pentru a ne suprapune modelului
european. Sistemul permite celor ce se pregătesc în România să poată practica
oriunde în Europa, vorbind aceeaşi limbă şi în societatea ştiinţifică europeană,
şi la locul de muncă, oriunde ar fi el. Cred că, poate cu unele sacrificii,
pentru că anumite ţări ţin la un model sau altul, uniformizarea europeană este
un proces de importanţă mai mare. Astfel putem progresa mai repede şi câştigurile
ar fi mult mai mari decât pierderile pe care le-am avea renunţând la anumite
modele naţionale.
Planuri
de viitor
– Ce planuri are AŞM pentru perioada următoare?
Viitoarea adunare generală a fost programată pentru noiembrie 2012, când va
coincide cu aniversarea centenarului George Emil Palade. Pe lângă momentele
omagiale, ce alte planuri aveţi pentru anul acesta?
– În ce priveşte aniversarea a 100 de ani de la naşterea profesorului
Palade, trebuie să-i acordăm importanţa cuvenită: este singurul român care a obţinut
un premiu Nobel – e adevărat, atunci când lucra în SUA, dar s-a format şi şi-a început activitatea
medicală în România, de care a şi rămas foarte legat. În plus, avem şansa să o
avem în ţară pe dna acad. Maya Simionescu, care a colaborat direct cu
profesorul Palade şi a participat la multe din realizările ştiinţifice ale
acestuia. Va fi o sesiune nu doar omagială, ci şi ştiinţifică, în care vor fi
prezentate cele mai importante realizări din biologia moleculară din România.
Apoi, la şedinţa FEAM de care aminteam, am reluat discuţiile cu Academia
Franceză de Medicină. În 2007, noi am avut două şedinţe comune, foarte reuşite,
cu Academia Franceză de Chirurgie, una la Bucureşti, cealaltă la Paris. Pe
acelaşi model, am dori să realizăm şedinţe comune, am discutat deja cu
profesorul Charles Pilet, responsabilul cu afaceri internaţionale al Academiei
Franceze de Medicină, urmând să stabilim termenii clari ai acestor activităţi,
pentru această toamnă sau pentru primăvara viitoare. Aşa cum vă spuneam,
modelul francez este cel mai ilustrativ pentru ceea ce ar trebui să însemne
activitatea şi rolul academiilor, dar şi sistemul academic în integralitatea
sa, astfel că subiectul abordat va fi tocmai acesta: rolul academiilor în lumea
contemporană. În rest, ne propunem – şi profesorul Radu Deac este vicepreşedintele
responsabil cu activităţile ştiinţifice ale AŞM – să scoatem în evidenţă tot
ceea ce înseamnă realizare de valoare în medicina românească. Acesta este un
rol important al academiilor: atunci când apare ceva nou, când există realizări
într-un anumit domeniu, AŞM este obligată să organizeze o sesiune ştiinţifică,
prin care să le pună în evidenţă. Astfel de şedinţe nu trebuie să fie numai în
Bucureşti, se pot organiza şi în centrele universitare unde astfel de realizări
au fost obţinute.
– În care, de altfel, sunt şi filiale AŞM…
Planuri există. Dar aveţi finanţare pentru aceste planuri şi pentru dezvoltarea
în continuare a AŞM?
– Deocamdată nu, dar sper ca guvernul actual să privească altfel
Academia de Ştiinţe Medicale. Am încercat să reamintim chiar şi guvernului
trecut că AŞM nu e înfiinţată după 1990, ci în 1935, are aproape 80 de ani de
tradiţie, este una din cele mai respectabile instituţii ale sistemului academic
din România. Putem lua exemplul altora: la Madrid, lucrările s-au desfăşurat la
sediul Academiei Spaniole de Medicină, o clădire impresionantă, cu o bibliotecă
pe măsură, în care se regăsesc documente ale marilor savanţi care au edificat
medicina spaniolă… Ar trebui să fie un exemplu şi pentru noi. Speranţa mea este
ca guvernul actual să privească altfel şi Academia de Ştiinţe Medicale, ca
instituţie, şi rolul ei în viaţa socială şi politică a României. Dacă va exista
o astfel de schimbare de mentalitate, sigur că vor apărea şi mecanismele de
finanţare. De altfel, e vorba de sume foarte mici, nesemnificative când vorbim
de bugetul unei ţări. Apoi, cred că o astfel de investiţie ar fi mai mult decât
acoperită, dacă ajungem la discuţia anterioară, despre ce ar putea AŞM, la rândul
său, să aducă societăţii româneşti în ansamblu.
