Newsflash

Modestia în lumea medicală

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - aug. 24 2018
Modestia în lumea medicală
„Fii convins că nu ești singurul în lume. De aceea fii modest și să nu crezi vreodată că ai descoperit sau te-ai gândit la ceva cu totul nou, care altora nici nu le-a trecut prin cap. Și chiar dacă e adevărat și ești original, consideră acest fapt ca un dar din ceruri, pe care ești obligat să-l împarți și cu alții.”

Robert Schumann
 
Un bun și vechi prieten și tovarăș de breaslă obișnuia să înceapă fiecare prezentare a unei idei noi cu fraza: „Eu primul, și înaintea mea mulți alții (...)!”. Pe vremuri, orice individ avea șansa să „redescopere America”. Sursele de informații erau extrem de restrânse, accesul la noutăți era limitat și nu e de mirare că întâlnim în istoria artei, literaturii și tehnologiei dispute privitoare la dreptul de a fi considerat primul, inventatorul și promotorul unei idei sau al unui aparat.

Ideea injectării epidurale de opioide a apărut aproape concomitent în două reviste medicale, la interval de doar câteva luni. Cine poate fi considerat promotorul tehnicii – cel care a publicat primul sau cel care a fost primul care a trimis articolul redacției spre a fi publicat?!

Inutil a aminti aici, încă o dată, simplul fapt că în ziua de azi e mult mai greu să inițiezi ceva de valoare, pentru că majoritatea ideilor și proiectelor au o bună șansă de a fi „născute”, inițiate sau inventate de altcineva. Nu degeaba industria patentelor e una dintre cele mai reușite, ea reprezentând prima adresă de contact pentru oricine consideră că e posesorul unei idei originale. Și nu degeaba primul sfat pe care-l primești atunci când împărtășești cuiva faptul că ai descoperit sau inițiat ceva nou e să cauți în literatura de specialitate dacă nu cumva nu ai fost primul în acest subiect.

Am făcut această lungă introducere pentru a enunța un adevăr cunoscut de mai toți: în cea mai mare parte a vieții noastre personale și profesionale, fiecare dintre noi se folosește de idei și inițiative propuse și/sau puse în aplicare de altul. Chiar atunci când reușim să oferim o contribuție proprie la dezvoltarea unui subiect, aceasta poate reprezenta, în cel mai bun caz, un foarte mic pas înainte, o cărămidă mică adăugată la construcția unui sistem creat de altul sau de alții cu mult înainte ca aportul tău să fie adus la cunoștința generală.

A fi conștient de această realitate infailibilă înseamnă a-ți recunoaște locul pe care îl meriți în societatea în care te afli și în profesiunea pe care o practici. Pentru că doar în foarte puține cazuri un individ poate pretinde că acea contribuție a sa a deschis un nou drum sau că fără ea domeniul preocupărilor sale ar fi arătat complet altfel. Și atunci, pe bună dreptate, te întrebi care o fi originea evidentei lipse de modestie a multora dintre confrații noștri, dispuși în orice moment să-și aloce un succes care, în cel mai bun caz, aparține multora, el/ea fiind doar o rotiță în reușitul mecanism?

În una dintre recentele mele conferințe afirmam (copiind, bineînțeles, pe anonimul autor al celebrei butade) cum că evoluția medicului cuprinde câteva faze clare și evidente. La începutul carierei sale, de „simplu” specialist, medicul se crede adjunctul Celui de Sus. Într-o fază ulterioară, să zicem după obținerea titlului de medic primar, el/ea chiar se consideră Dumnezeu, urmând ca pe undeva pe la sfârșitul drumului să fie perfect convins/ă că de fapt Puterea Supremă e adjunctul său. Sunt convins că mulți dintre cititorii acestei rubrici vor fi de acord cu semnatarul acestor rânduri, recunoscând sâmburi ai unei asemenea concepții în atitudinea unora dintre confrații noștri.

Sper că mi se va permite să trag spuza pe turta mea și să mă refer la primii ani ai uceniciei mele de medic ATI , când am avut ocazia să mă întâlnesc și să lucrez cot la cot cu chirurgi de vază, cărora li se potrivea perfect celebra glumă în care întrebarea era legată de diferența dintre Maica Tereza și o asistentă de sală de operație, răspunsul fiind că cea dintâi slujea un singur Dumnezeu. Lipsa de modestie nu e numai o trăsătură de caracter, ea adăpostește și un clar pericol de subestimare a celor din jur, uneori cu consecințe nefaste.

Din nou mă refer la practica meseriei noastre. Nu mă voi întoarce la mult discutata realitate în care nimeni nu mai e în stare să acopere cu succes un întreg domeniu profesional, ci e nevoit să se ajute de experiența și cunoștințele confraților cu care împarte aceeași specialitate. Mă refer la munca de echipă.
În majoritatea cazurilor, medicul curant se vede nevoit să apeleze la ajutorul colegilor, de cele mai multe ori aparținând altor specialități. Un diagnostic precis e apanajul mai multor specialiști, un caz oncologic necesită cooperarea mai multor experți în diverse domenii, un pacient cu o traumă multiplă va fi tratat aproape concomitent de mai mulți medici, asistente medicale, tehnicieni de radiologie etc.

Banalități? Da și nu. Pe de o parte, aceste lucruri sunt de mult cunoscute, ele fac parte din realitatea de zi cu zi. Dar, pe de altă parte, nu puține sunt cazurile în care succesul unui tratament e prezentat ca rezultatul unui singur individ. E de-ajuns să urmărești reportajele de televiziune sau radio ca să ajungi la concluzia că în descrierea unui caz special, demn de a se bucura de publicitate, e menționat un singur nume, o singură persoană, de parcă totul s-ar fi petrecut conform expresiei one-man show.

Nu e în intenția mea să discut despre căile succesului profesional. Au făcut-o de mult alții și, din păcate, nu prea există date noi în acest subiect care să merite a fi menționate. Dar n-aș vrea să ignor cea de-a doua parte a citatului care aparține renumitului compozitor al secolului al XIX-lea, care se referă la noțiunea de originalitate, pe care eu doresc a o combina cu cea de genialitate. Originalitatea și genialitatea nu se dobândesc pe băncile școlii. Așa cum culoarea pielii se moștenește, talentul e de foarte multe ori rezultatul unei combinații genetice unice.

Dacă așa stau lucrurile, nimeni nu se poate mândri cu un dar primit de la natură, pentru care individul respectiv nu a fost nevoit să întreprindă nimic, ci pur și simplu el/ea se bucură de o șansă pe care alții nu au avut-o. Schumann vorbește de un dar provenit din ceruri, o expresie care de fapt (cel puțin în opinia mea) indică ideea unei doze semnificative de noroc.

Până aici lucrurile par clare, iar îndemnul lui Schumann de a recunoaște meritul sorții, aflată în slujba individului, e de la sine înțeles. Apropo, ideea darului ceresc sau a șansei cu care te naști se împotrivește oarecum teoriei lui Hans Selye, de care m-am ocupat în cadrul acestei rubrici în urmă cu câțiva ani. Conform acestei teorii, fiecare individ trebuie să pornească în viață de pe aceeași linie de start, comună tuturor, urmând ca pe parcurs capacitatea fiecăruia să-și spună cuvântul și să-și pună pecetea pe evoluția sa. Nici măcar din punct de vedere teoretic, oamenii nu își încep existența terestră din același punct de plecare. Dar pe parcurs, Selye și teoria șansei cu care fiecare dintre noi se naște, conlucrează pentru a preciza care e rolul fiecărui individ în construcția drumului pe care-l va parcurge în viață.

Se pare că talentul, șansa sau soarta nu pot avea o influență decisivă în absența eforturilor permanente pe care fiecare individ trebuie să le facă pentru a reuși atât în viața personală, cât și în cea profesională. Oare câte talente înnăscute s-au pierdut pe drum din cauza lenei sau incapacității individului de a contribui el însuși la succesul propriei cariere? Fiecare dintre fidelii cititori ai acestei rubrici își poate aduce contribuția la alcătuirea unei întregi liste cuprinzând indivizi care s-au născut cu o monedă aurită în gură (traducere liberă din ebraică), dar care nu au știut să folosească prilejul oferit de natură și au rămas undeva cu talentul și cu nimic altceva.

Dar mai există încă un aspect, de multe ori neglijat de cei care se ocupă de subiect. În urmă cu câțiva ani, la Oradea, am asistat la o conferință a unui distins coleg care prezenta o teorie extrem de interesantă: nicio idee nouă, originală, nu are valoare dacă inițiatorul ei nu a reușit să convingă pe un al doilea de importanța ei. O inițiativă care nu se bucură de recunoașterea celor din jur are foarte puține șanse de reușită. Niciun partid nu poate supraviețui având doar un singur membru.

Robert Schumann, ca orice mare compozitor, s-a bucurat de un imens talent. Compozițiile sale cuceresc și azi, după aproape două secole, sălile de concert din lumea întreagă. Însă soarta nu i-a fost deloc prielnică. Se pare că a suferit de o maladie bipolară, cu crize ce l-au adus și la o încercare de sinucidere. Dar nu a încercat să iasă la lumină făcând publicitate compozițiilor sale. Ba mai mult, Schumann a fost unul dintre primii muzicieni europeni care l-au apreciat pe Brahms și a și scris un articol elogios la adresa celui care va deveni unul dintre cei mai importanți compozitori ai sfârșitului secolului al XIX-lea.
Exemplul său nu e unic, Majoritatea muzicienilor „clasici” s-au ferit de a se autodefini ca maeștri ai muzicii sau ca deschizători de drumuri. N-am nicio îndoială că în lumea noastră, a medicilor, exemple de acest gen sunt mult mai rare. Probabil că din acest punct de vedere selecția naturală își spune cuvântul și că aproape prin definiție medicul nu se poate lipsi de egoul și orgoliul său, altminteri nu și-ar fi ales această carieră.

Poate din această cauză e nevoie ca din când în când să ni se readucă aminte că de fapt noi nu suntem cu nimic mai presus față de cei din jurul nostru și că o mică doză de modestie nu poate afecta cu nimic pe niciunul dintre cei care și-au dedicat viața suferinței altora.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe