Newsflash

Mortalitatea prin greșeli medicale

de Dr. Martin S. MARTIN - mai 31 2016
Mortalitatea prin greșeli medicale
     Despre cât de frecvente sunt erorile medicale și care este impactul lor real asupra morbidității și mortalității se știu puține, consecință a unei raportări incomplete și a faptului că acest subiect este de cele mai mult ori evitat de liderii comunităților medicale. Singurele situații care ajung în atenția publicului se datorează reclamațiilor și investigațiilor de presă.
     Formularul pentru certificatul de deces din Statele Unite nu are o rubrică destinată raportării erorilor, iar în lista cauzelor de moarte nu apare entitatea „greșeală medicală“. Un pacient care decedează din cauza unei peritonite postoperatorii, care a rezultat prin uitarea unei comprese în abdomen de echipa chirurgicală, are declarată ca primă cauză de moarte peritonita; în cazul în care un pacient moare subit prin embolie pulmonară la o săptămână de la o intervenție chirurgicală la genunchi, nu este menționat în niciun loc faptul că nu i s-a recomandat tratamentul anticoagulant profilactic. Tot așa, diagnosticul de insuficiență respiratorie acută este considerat drept cauză a decesului la un bolnav ventilat mecanic și căruia cineva i-a deconectat, din greșeală, aparatura. 
     Greșeala medicală îmbracă multiple forme, printre care alegerea unei terapii greșite, fragmentarea tratamentului, erorile prin neglijență sau incompetență, diagnosticele greșite, administrările de medicamente nepotrivite, operațiile practicate pe bolnavi greșit identificați ș.a. Identificarea și cuantificarea erorilor medicale este îngreunată și de diferențele în definirea culpei. În jurisdicția română, răspunderea penală pentru culpa medicală se bazează pe „neîndeplinirea datoriei profesionale față de pacient, făcută cu vinovăție, apariția unui prejudiciu bazat prin acțiune sau inacțiune și demonstrarea legăturii cauzale dintre fapta medicală și prejudiciu“. În legislația americană se face diferența între greșelile medicale neintenționate și malpraxis, cel din urmă fiind rezultatul neglijenței condamnabile, al unei ignoranțe de neacceptat sau al unei intenții criminale. În ambele variante, acest fel de a defini problema exclude de la început șansa ca persoana care completează certificatul de deces (stagiar, medic rezident, medic curant, medic de familie, medic legist, reprezentant al pompelor funebre, procuror) să poată afirma că s-a produs o greșeală. Numai comisii special alcătuite ar putea clarifica și decide raportarea unei greșeli medicale, chiar și acestea ajungând deseori la concluzii echivoce și la dezacorduri de judecată.
     Așa se face că nici lumea medicală, nici publicul nu știu cât de mare este pericolul morții sau cauzării de dizabilități prin erori comise de medici și de personalul medical. Dar ca să rezolvi o problemă trebuie mai întâi să admiți existența ei, să o definești și să investighezi complet aspectele ei de apariție, cauzalitate și modalitate de a se produce. Plecând de la această idee, Marty Makary și Michael Daniel (John Hopkins Hospital, Baltimore, Maryland), au publicat un articol* în care fac afirmația șocantă că, în SUA, numărul morților imputabile greșelilor personalului medical sau sistemului în care lucrează este de aprox. 250 de mii pe an și că ele reprezintă a treia cauză de moarte, după bolile cardiace și cele maligne. Decesul prin eroare medicală nu este inclus în lista cauzelor de moarte oficială, emisă de Centrul Național pentru Controlul Bolilor (CDC). În top urmează bolile respiratorii, accidentele vaculare cerebrale, boala Alzheimer, diabetul zaharat, pneumoniile, bolile renale cronice și sinuciderile.
     Marty Makary, chirurg oncolog, a publicat o analiză detaliată a problemei în monografia „Inexplicabil: ce nu-ți vor spune spitalele și cum transparența ar putea revoluționa asistența medicală“ (Bloomsbury Publishing, 2012). El crede că sistemul medical a ignorat mai multe studii publicate în ultimii ani, care au semnalat creșterea erorilor, într-un climat din ce în ce mai complex și mai tehnologizat al medicinii contemporane. Greșelile medicale, intenționate sau neintenționate, recunoscute sau ignorate, individuale sau imputabile sistemului medical sau instituțiilor, reprezintă un fenomen în creștere,care impune măsuri energice de prevenire și corectare.
     Primul lucru sugerat de Makary este modificarea formularelor prin care se certifică moartea, prin adăugarea unei rubrici obligatoriu de completat, în care se cere răspunsul la întrebarea „Greșeală medicală? Da/Nu“. Al doilea pas este completarea listei cauzelor de deces cu entitatea „Greșeală medicală“. Pentru fiecare instituție medicală, emiterea unui certificat cu acest diagnostic ar impune o anchetă imediată a cazului respectiv, chiar și în lipsa unei plângeri sau reclamații. Prin acumularea de date corecte va rezulta o cunoaștere exactă a dimensiunilor problemei și o revizuire a protocoalelor cu care lucrează comitetele de siguranță și eficacitate din spitale. Trebuie acționat în direcția măririi siguranței bolnavilor, pentru că, așa cum spune dr. Makary – „noi toți știm cât de frecvente sunt greșelile și mai știm cât de rar sunt ele discutate deschis“.
 
 
 
*Makary MA, Daniel M. Medical error-the third leading cause of death in the US. BMJ. 2016 May 3;353:2139

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe