Personaje: Costel (C), Narcisa (N), Moș
Crăciun (Necunoscutul)
(Un
apartament obișnuit de bloc, în ajunul Crăciunului. Televizorul și radioul
transmit colinde. De afară se aud glasuri de colindători. C împodobește pomul
de Crăciun.)
C: (Strigă) Narcisaa, Narcisaa!
N: (Din bucătărie) Ce e dragă, ce
s-a întâmplat, de ce strigi?
C: Privește! Nu vezi nimic?
N: Te văd pe tine că nu te-ai spălat, nu
te-ai bărbierit și acum, acum vine Moș Crăciun, iar tu ești încă în halat și
papuci.
C: Mă faci să râd. Care Moș Crăciun? Până
anul trecut eu am fost Moș Crăciun. Acum, când copiii au plecat la casele lor
și noi am rămas singuri, pentru cine să mai fac pe Moș Crăciun?
N: Ai uitat că au spus că vor veni cu
nepoții la noi?
C: Au spus că vor pleca la turci…
N: Au spus dar s-au răzgândit… Nu știi
ce-i acolo?
C: Aoleu, ce ne facem?
N: Nu mai discuta, o să-l faci tu pe Moș
Crăciun.
C: Cu ce? I-am dat costumul vecinului
Mardare. Iar Mardare a plecat aseară la Pamplona.
N: În Spania? Mi se face rău! Ce fel de om
ești, ce fel de om… acum o lună i-ai împrumutat aspiratorul.
C: Și nu l-a adus? L-a adus.
N: L-a adus stricat. Acum o luna i-ai
împrumutat strecurătoarea de macaroane. A adus-o?
C: Dă-o dracului de strecurătoare, acum
înțelege că n-avem încotro, anul ăsta o să fie fără Moș Crăciun.
N: Ai înnebunit? Criza asta ți-a luat
mințile? Cum să fie Crăciun fără Moș Crăciun?
C: Păi dacă e criză...
N: Ce criză? Criza a trecut. N-au spus așa
la televizor? Eu astă-seară nu vreau să știu de nimic. Astă seară vreau să vină
Moș Crăciun, cum a venit de când mă știu. Cum o să le cântăm copiilor „(...) el
niciodată n-a lipsit”? O să creadă că-i mințim. Nu există decât o soluție:
telefonează la un SRL care se ocupă cu asemenea chestii.
C: O să ne coste o groază de bani. (Formează
un număr de telefon) Ocupat! Probabil că fiecare român care se respectă apelează
la un Moș Crăciun… plătit. Ce vremuri trăim! Unde sunt Moș Crăciunii de
odinioară? (Bate nervos în furcă. La un moment dat se aude soneria de la
intrare) Narcisoo... sunăă.
N: (Apare din baie): Sună. Avem
noroc. Dă doamne să fie un moș Crăciun liber. Spune-le, roagă-i, imploră-i.
C: Nu sună telefonul, sună la intrare.
Vezi cine e
(Narcisa se duce la ușa de la intrare,
o deschide și rămâne, fără glas)
C: Ei, cine e?
(Narcisa nu răspunde. Vine de la ușă la
Costel, pradă unei mari emoții arătând cu mâna în direcția intrării bâiguind
neinteligibil): Mmmo moo Crăă…
C: Vorbește lămurit femeie, cine e? Ce
te-ai emoționat așa? Doar nu ne vizitează Papa de la Roma? (Se duce la ușă
și rămâne și el siderat) Narciso, ciupește-mă să fiu sigur că sunt treaz.
Cine ești domnule Moș Cră… și ce poftești?
Necunoscutul: (în cadrul ușii) Sunt
Moș Crăciun. Nu se vede? Ani de zile mi-ai luat rolul. Acum am sosit. E drept,
mai devreme. Nu mă așteptați? (Necunoscutul e îmbrăcat ca un Moș Crăciun
autentic).
C și N: Ba da, sigur că da. Intrați! Chiar
acum telefonam să ne trimită… adică să vă trimită, adică să vină, că avem
nevoie…
Necunoscutul: Vă crăpa buza după mine.
C: Se poate spune și așa. Sunteți
bine-venit, ați sosit la țanc. De la ce agenție sunteți?
Necunoscutul: De la cea centrală.
C: Auzi Narciso, e de la cea centrală.
Înseamnă că sunteți bun, păreți autentic. Lucrați în sectorul nostru?
Necunoscutul: Acopăr majoritatea cererilor
globale.
C: Aa, înțeleg, lucrați la nivel mondial.
Necunoscutul: Of course.
C: Înseamnă că ați vizitat multe case?
Necunoscutul: Am venit direct la
dumneavoastră. Asta e sarcina mea.
C: Cum ați aflat de noi? Adică eu tocmai
telefonam la un… la o… că avem nevoie...
Necunoscutul: Se află. Totul se află, se
transmite. (Semn cu mâna prin aer).
C: Rapid se mai transmite. Cum ați ajuns
așa de repede?
Necunoscutul: Cu o parașută. E afară. Era
obiceiul să venim cu sania cu reni. S-a renunțat. Uitați, costumul e de anul
trecut.
N: Păreți obosit, veniți de departe, vă
rog să luați o mică gustare… și un vinișor. (Narcisa a adus o tavă cu o
farfurie cu aperitive) Poate vă e foame, poate vă e sete.
Necunoscutul: Nu poate, ci sigur. (Mănâncă
și bea). Nici bani de buzunar nu ne mai dă cum ne dădea, adică diurna.
Criza!
N: Vai de capul meu. Nici acolo la dumneavoastră
n-a trecut criza?
Necunoscutul: Acum sunt urmările crizei.
Nici cadouri. Le folosim pe cele pe care ni le dau părinții (Sună telefonul.
Răspunde Narcisa).
Necunoscutul: Înțeleg că până acum
dumneavoastră erați Moș Crăciun. Aveați aprobare?
C: Ha, ha, mă faceți să râd. De la cine să
iau aprobare?
Necunoscutul: De la forurile superioare.
C: Hai că acum chiar mă faceți să râd.
Aprobare, ha, ha. Auzi Narcisa, că trebuia să am aprobare ca să-l fac pe Moș
Crăciun. Nu, eu făceam treaba asta pentru copii, ca un amator.
Necunoscutul: Știți că asta ar putea fi
pedepsit de lege.
C: Bine, să fiu pedepsit, să mi se ia boii
de la bicicletă… ha!
Necunoscutul: Arătați-mi și mie cum
făceați pe Moș Crăciun.
C: Păi n-am costum, n-am barbă. O s-o iau
pe a dumneavoastră.
Necunoscutul: Mă tem că nu pot să v-o dau.
C: De ce?
Necunoscutul: Pentru că e autentică.
C: (Puțin dezorientat) Nu cred. (Rapid,
îl trage de barbă).
Necunoscutul: (țipă) Au, mă doare.
C: Atunci iau doar căciula. O să încerc
fără costum, fără barbă și mustăți. „Bună seara copii, eu sunt Moș Crăciun și
în fiecare an vin să vă aduc daruri.
N: (La telefon) Liniște! Copiii la
telefon. Nu înțeleg. Nu mai puteți veni aici? De ce? Unul din copii are febră
și trebuie să mergeți cu el la Urgență? Auzi Costele, e de rău. Marilena,
scumpa bunicii, are febră și pleacă cu ea la urgență, iar Nicușor, copilul de
trei luni, rămâne singur acasă. Haide, nu mai pierde timpul!
C: Și cu Moș Crăciun ce facem?
N: Nu știu. Știu doar că nepoțica mea e
bolnavă. Spune-i că avem treabă. Scapă de el. Și el, dacă e Moș Crăciun, are
treabă, trebuie să meargă și la alți copii. Și haai să mergem. Hei, Moș
Crăciun! Ăsta a adormit, ce dracuʼ facem? (Îl scutură pe necunoscut)
Trezește-te, Moș Crăciune! Trebuie să plecăm, nepoata mea e bolnavă. (Necunoscutul
se lungește pe canapea și se întoarce cu spatele) Trezește-l, Costele!
C: (Îl scutură pe necunoscut) Alo,
trezește-te, Moș Crăciune! (Necunoscutul sforăie) Drace, ce ne facem cu
ăsta, Narciso? Nu se trezește și pace. Uite, îi dau palme și... nimic. (Se
execută, dar necunoscutul rămâne inert). Ajută-mă să-l târâm afară. (Amândoi
încearcă să-l târască, dar nu reușesc)
N: E greu rău. Eu zic să-l lăsăm aici.
Doarme două, trei ore, se trezește și pleacă. Lasă-i un bilet să trântească ușa
la plecare.
C: (Scriind biletul) „Mulțumim
pentru vizită. Am plecat. Scuze! Nepoțica grav bolnavă. Trântește ușa la
plecare.” Ce zici, e bine?
N: E bine, hai odată. Auzi, dar dacă o să
ne ia ceva din casă?
C: Nu poate pleca. Noi o să încuiem ușa cu
yala pe dinafară.
N: Și dacă sare pe fereastră?
C: De la etajul 9?
N: Ai dreptate. Ce deștept ești tu,
Costele, cum le știi tu.
C: Lasă că nici cu tine nu mie rușine. Îți
scapără mintea, când vrei. Hai să plecăm. (Costel și Narcisa mai fac un tur
de orizont al apartamentului, după care trântesc ușa).
Dimineața, se deschide ușa și apar Narcisa
și Costel.
N: Sunt zob de obosită, de-abia aștept să
mă bag în pat. Intru puțin în baie.
C: Și eu de-abia aștept să beau ceva. (Se
duce la bucătărie)
(Narcisa iese din baie și se duce în
dormitor)
N: Vreau să te întreb ceva, Costele.
C: Și eu vreau să te întreb ceva.
N: Bine întreabă tu întâi.
C: Ba nu, întreabă tu mai întâi.
N: Unde sunt lucrurile noastre din casă?
Unde sunt patul, canapeaua, aragazul, cuptorul cu microunde?
C: Televizorul, aparatul de radio?
Amândoi: Și economiile noastre?(Aleargă
amândoi spre locurile unde au ascuns economiile)
N: Unde au dispărut, Costele?
C: Unde au dispărut, Narciso? Unde e Moș
Crăciun?
N: Nu mai e nimic! Moș Crăciun ăsta în loc
să aducă daruri a luat tot.
C: Ăsta n-a fost Moș Crăciun, ci chiar
Criza în persoană!