Săptămâna trecută
am discutat despre mame, despre importanţa specială a familiei şi despre modul
fără cusur în care ar trebui să abordăm o viitoare sau actuală mamă. În această
săptămână de început de martie, nu putem aminti decât exemple pozitive: este
momentul doamnelor şi domnişoarelor, în faţa cărora trebuie să ne plecăm, cu
respect şi preţuire.
În urmă cu puţină
vreme, o fostă studentă care a ales calea mai grea a căsătoriei încă din timpul
facultăţii, mi-a cerut sfatul privind maternitatea în care ar fi mai bine să îşi
aducă pruncul la viaţă. M-am gândit, iar cu aprecierea pe care o am faţă de
clinica respectivă, i-am spus părerea mea. A fost de acord şi mai apoi mi-a mărturisit
că alegerea a fost cea bună, grija colegilor şi colegelor mai mari faţă de ea a
fost remarcabilă, a simţit că este tratată ca o colegă, aşa cum este cel mai
potrivit.
Însă, dacă ar
putea să se spună că modul a fost preferenţial, datorită recomandării mele, voi
istorisi evoluţia în calitate de mămică a unei alte foste studente care şi-a
început mesajul spunând: „Desigur că au existat unele diferenţe în
comportamentul celor care m-au îngrijit, comparativ cu acela faţă de celelalte
mămici. Dar nu din punctul de vedere al profesionalismului. Deşi nu suntem
specializaţi în acelaşi domeniu, medicii ginecologi s-au purtat ca nişte colegi.
Cu tact şi amabilitate, s-au ocupat de mine astfel încât am simţit că mă aflu
înconjurată de amici, de colegi şi nu de nişte halate albe“. Ambele tinere mămici
au dorit ca sarcina să le fie supravegheată, pe cât posibil, de colege şi nu de
colegi. Trebuie să recunosc că de multe ori m-am gândit şi aş dori să existe
cât mai multe colege medic specializate în domeniul obstetrică-ginecologie,
pentru ca pacientele sau mamele să se poată adresa şi să poată fi examinate şi
tratate de o persoană de acelaşi sex. Înainte de naştere, colega noastră mai
tânără a discutat cu medicul privind metoda de naştere pe care ar recomanda-o
fiicei ei (mai ales pentru că sunt atât de multe discuţii în comparaţia dintre
naşterea pe cale naturală sau prin intervenţia de tip cezariană), iar răspunsul
primit a venit ca de la o mamă, de la o colegă şi de la o femeie-medic cu
responsabilitate în propunerea celei mai bune variante viitoarei mămici. Modul
de abordare a fost în acelaşi timp profesionist şi colegial. Discuţia s-a
purtat cu calm, însoţită de exemplificări, de posibilitatea de a pune întrebări
şi de a cere lămuriri suplimentare.
Din amintirile
acelei perioade, mi-a spus că şi atunci când a avut examinările periodice însoţite
de evaluarea ecografică, medicul i-a explicat cu blândeţe tot ceea ce se putea
observa pe ecran şi că senzaţia era că acest lucru nu este făcut special, ci
reprezintă regula (explicaţii date şi medicilor rezidenţi pregătiţi în clinica
respectivă). „A contat şi că, în timpul intervenţiei, domnişoara doctor
anestezist, care mă cunoştea, mi-a vorbit, a glumit, m-a încurajat, mi-a făcut
prima poză cu fetiţa mea. A contat şi că, atunci când am revenit în salon,
medicul de gardă a trecut pe la mine mai des ca să vadă cum mă simt. Chiar dacă
sunt medic, ar fi fost imposibil şi chiar arogant să cred că toţi angajaţii de
pe o secţie (infirmiere, asistente, moaşe, medici) îmi cunosc statutul şi că,
din acest motiv, au o atitudine diferită, mai bună în comparaţie cu atitudinea
faţă de alte mame. Desigur că nu ştiau şi s-au comportat amabil. Asistentele,
moaşele se schimbă în funcţie de turele de lucru, iar pe parcursul a două-trei
zile nu te intersectezi de două ori cu aceleaşi persoane. Am stat în salon şi
cu alte paciente, care nu erau la prima naştere, iar acestea au avut numai
cuvinte de laudă despre medicii din clinică.“ Astfel, gândul tinerei mămici a
fost că, deşi toate amintirile sunt bune şi foarte bune, poate că ţine de
alegerea de a naşte în clinica respectivă şi poate că nu se întâmplă la fel în
toate clinicile de profil.
Dacă este aşa
sau nu, vom mai discuta în numerele viitoare, dar este sigur că ar fi bine ca
aceasta să reprezinte regula – pentru toate mămicile şi viitoarele mămici,
colege sau nu, parte a sistemului de sănătate sau nu. Aducerea la viaţă a unui
suflet trebuie să reprezinte un motiv de mare bucurie, iar cei din jur să îşi
aducă (modesta) contribuţie prin atitudine pozitivă, încurajare şi tot ce este
mai bun pentru mamă.
Acum, la început
de primăvară, doresc să urez: La mulţi
ani! pentru toate doamnele sau domnişoarele, urare însoţită de gânduri bune
şi speranţă.