Newsflash

Motive de mâhnire

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - feb. 3 2017
Motive de mâhnire
     Trăim vremuri tulburi. Ar fi tare bine dacă am avea mereu doar vești bune și demonstrații de colegialitate. Însă nu este așa. Pentru a te putea dezvolta și pentru a putea ajuta la dezvoltarea altora este necesar ca evoluția să fie (cât de cât) previzibilă. Or, noi habar nu avem ce se petrece în ziua următoare, darmite peste câteva luni – ce să mai vorbim peste unul sau mai mulți ani. Această „construcție” aproape malefică tulbură orice noțiune de colegialitate. Această tulbureală vine din prostie, din răutate ori dintr-o combinație între cele două. Dar poate să vină și aiurea, fără sens, fără scop aparent, uite-așa! De mulți ani, observ cu stupoare acest „uite-așa” care se combină cu o altă expresie: „Merge și așa”.
     Presiunea anticolegială cvasipermanentă este uneori zdruncinată de situații care vin, parcă, să cutremure. Eu îi văd pe toți cei cu care lucrez ca pe viitori colegi. Modul meu de a gândi și a privi aceste relații primește înapoi destule motive de mâhnire pentru că, la multă speranță, realitatea poate fi (și este) crudă. Lucrez sau încerc să lucrez anual cu mai multe sute de tineri cărora încerc să le transmit unele mesaje dintr-un aparent egoism. Îmi doresc o societate medicală construită pentru această țară, pentru cei din această țară. Iar reacțiile...
     Cândva, cineva care ar fi putut să ne devină colegă îmi scria că îmi apreciază „disponibilitatea de a profesa în țară în ciuda pregătirii academice înalte pe care o dețineți”. Se gândea, cel mai probabil, că aș fi putut să lucrez și în alte părți ale lumii – și avea dreptate. Și, pentru că le dădusem să citească date privind o serie de activități, a mai scris și: „Consider că ne-ați dat această temă atipică pentru a ne face conștienți că dv., alături de ceilalți profesori din cadrul UMF «Carol Davila» București, reprezentați un punct de reper în viitoarele cariere de medici pe care dorim să le urmăm. Totodată, acest CV ne arată că doar pregătirea constantă, pe tot parcursul vieții, ne poate face să ținem pasul cu progresele realizate în domeniul cercetării medicale”.
     Mai târziu, auzind intenția mea ca studenții care lucrează cu noi să poată să desfășoare cel puțin câteva activități practice personal, mi-a scris: „Am o nelămurire în legătură cu orele de LP: nu înțeleg de ce alte grupe au ocazia să lucreze practic. În nicio oră de până acum nu am făcut frotiuri și nici nu ne-am uitat la microscop. Știu că ați spus că toți vom avea ocazia să facem aceste lucruri și am crezut că vom face alternativ. Este dezamăgitor să văd cum colegii mei de serie postează poze pe internet lucrând, iar la grupa mea stăm și pur și simplu o ascultăm pe doamna doctor, fără a lucra nimic. Spre exemplu, după lucrarea de control, pentru care am avut de învățat colorațiile, ni le-a reexplicat (de două ori). Aș dori să știu dacă așa este procedura/programa sau dacă ar fi trebuit să lucrăm și noi”. Deși revoltată, a scris blând, delicat, încercând să nu tulbure pe nimeni, dar cerând lămuriri, așa cum este bine ca orice tânăr în pregătire să fie gata să facă, luptându-se (dacă este necesar) pentru o cât mai bună dezvoltare pe tărâmul medical. Eu îi încurajez pe studenți să își spună păsul, să ceară, să se implice, să fie alături de noi în procesul didactic. Nu am inventat acest mod de lucru. Am avut și eu profesori care m-au ajutat să înțeleg cum este mai bine să procedez. Le voi păstra mereu recunoștință pentru mesajele pe care le-au transmis către noi și pentru că ne-au ajutat să le înțelegem.
     Trecând puțin timp, începând să înțeleagă mai bine tainele relației dintre microorganism și gazdă, dar chiar și dintre pacient, medic și copilul pacientului, am primit un alt mesaj: „Vă scriu acest e-mail pentru că tatăl meu are o problemă și nu mi se pare potrivit modul în care a procedat doctorul care l-a consultat și îl tratează. Bărbat, 49 de ani, prezintă febră, frisoane și dureri în momentul micțiunii. Se prezintă la urolog. I s-a făcut o ecografie care a arătat trei pietre la rinichi. Între alte analize, PSA a avut o valoare de 12 ng/ml. Medicul a presupus că este vorba de o infecție. I s-a pus diagnosticul de prostatită și s-a inițiat tratamentul cu levofloxacină, o pastilă pe zi timp de 28 de zile. A început tratamentul. Medicul i-a spus că trei zile, în perioada sărbătorilor, poate să întrerupă tratamentul «ca să bea un pahar de vin». Doresc să vă întreb dacă este bine cum s-a procedat sau dacă trebuia făcută o spermogramă. Fiind vorba de o presupusă infecție, nu trebuia, înainte de a da antibiotic, efectuată o antibiogramă pentru a știi exact despre ce bacterie este vorba și dacă este distrusă de acest medicament? Cum ar trebui să procedez în continuare? Vă mulțumesc anticipat!”.
     Avem în coordonare mulți studenți și, chiar dacă am dori să ne adresăm fiecăruia în parte, chiar dacă am dori să lucrăm individual cu fiecare, acest lucru nu este posibil. Discutăm despre „învățământul centrat pe student”, dar suntem prea puțini pentru a reuși să avem serii mai mici și grupe mai mici în așa mod încât să îi putem cunoaște și să le putem fi de ajutor mai îndeaproape. În aceste condiții, rămâne oferta și dorința, exprimate și demonstrate, iar viitorii colegi vor alege dacă vor să le fructifice sau nu, demonstrând ceea ce doresc în cursul procesului de învățământ. Însă, în ciuda oricărui efort, nu putem reuși să ajungem la toți. Unii dintre potențialii viitori colegi rămân „ascunși în mulțime”, chiar și atunci când au calități remarcabile.
     Mâhnirea și durerea devin și mai mari atunci când îi pierzi înainte de a se maturiza profesional. Accidentele de mașină continuă să facă multe victime, să ucidă, să distrugă viețile celor care nu pier în accident. În urmă cu doi ani, am pierdut-o pe Ana-Mihaela, care se afla la mijloc de drum universitar. Cu câteva zile înainte de încheierea lui 2016, am pierdut încă o potențială viitoare colegă, tot la mijloc de drum universitar. Alt accident și trei din patru membri ai unei familii astăzi nu mai sunt. Cea care ar fi devenit colega noastră era un copil bun, blând, delicat, cu mare potențial de a deveni un medic foarte bun și un adevărat coleg. Dumnezeu să îi odihnească în pace!
     Avem puțini colegi adevărați. Falsitatea, ipocrizia, minciuna, trădarea sunt din păcate mai frecvente decât ne putem uneori închipui. Nu discutăm aici de trădarea politică, ci de trădarea noțiunii de colegialitate. Vorbim de demonstrațiile frecvente, aproape zilnice, de comportament anticolegial. Vorbim de efortul nejustificat depus în acest sens negativ, când același efort, poate cu mult mai mic, ar contribui la o evoluție pozitivă. Avem foarte puțini colegi adevărați și din păcate pe unii îi pierdem definitiv. Nu avem voie să cedăm. Nu avem dreptul să ne pierdem speranța. Atâta vreme cât medicina nu se poate realiza decât în echipe, colegial, trebuie să ne dedicăm în continuare acestui sens al vieții noastre.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe