Cred că eram încă în școala generală când am aflat de
experimentele pentru care Ivan Pavlov primise Premiul Nobel pentru medicină în
1904. Pe scurt, fiziologul rus asociase, la câini, un stimul incapabil să
declanșeze digestia, cu hrana pe care o primeau animalele, observând apoi că
secrețiile digestive apar și în absența hranei, în urma acțiunii stimulului
respectiv. Principiul condiționării răspunsului biologic este ușor de înțeles
de toată lumea, dar nu pare să-și fi găsit suficiente aplicații în medicină,
poate cu excepția terapiilor comportamentale, utilizate mai ales de psihiatri
și de psihologi.
Un studiu* publicat săptămâna aceasta în Journal
of Physiology vine însă cu o dovadă elegantă a utilizării condiționării
neuronale în tratamentul bolii Parkinson. De ce în această patologie? Pentru că
tratamentul pacienților cu Parkinson include și stimularea cerebrală profundă
(DBS), realizată după implantarea unor electrozi la nivel subtalamic, ceea ce
permite apoi înregistrări țintite ale activității electrice a neuronilor
subtalamici și talamici. Grupul italian a inclus în cercetare 42 de pacienți,
pe care i-a împărțit în mai multe loturi. Aceștia au primit, înainte de
intervenție, între niciuna și până la patru administrări de apomorfină (câte
una în fiecare din zilele ce au precedat intervenția). Pacienților li s-a
administrat apoi, sub control neurofiziologic, o injecție subcutanată cu
placebo (ser fiziologic) și au fost înregistrate răspunsurile neuronilor
talamici și subtalamici.
Pacienții care nu primiseră nici măcar o injecție cu apomorfină
înainte de DBS nu au prezentat niciun răspuns la administrarea de ser, însă în
celelalte cazuri s-au înregistrat deopotrivă răspunsuri clinice (evaluate prin
reducerea rigidității musculare la nivelul articulației mâinii) și electrice.
Mai mult, magnitudinea și durata răspunsurilor înregistrate la administrarea de
ser au evoluat aproape liniar în funcție de numărul de expuneri anterioare la
apomorfină. Cu alte cuvinte, neuronii talamici și subtalamici au urmat un
proces de învățare a răspunsului la injecția cu apomorfină, pe care apoi l-au
reprodus (efect placebo) la administrarea de ser fiziologic.
Studiul italian, care a reușit să confirme răspunsul neuronal
din structuri cerebrale profunde, ne ajută să înțelegem mai bine nu doar cum
funcționează efectul placebo, ci și cum putem influența apariția, persistența
și magnitudinea acestuia. Procesul fiziologic fundamental pare a fi acela de
învățare neuronală. Beneficiul clinic pe care astfel de intervenții l-ar putea
avea este obținerea unui răspuns terapeutic în absența medicamentului
propriu-zis.
Notă autor:
*Benedetti F et al. Teaching neurons to respond to placebos. J Physiol. 2016 Feb 9
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
