Îndelung
neglijată de unii politicieni, abordată cu subiectivism şi ipocrizie de alţii şi
folosită de cei mai mulţi legiuitori, de partidele politice şi de guvern ca un
instrument de obţinere a avantajelor politice, problema imigraţiei a atins cote
alarmant de periculoase în Statele Unite ale Americii. Însă, contribuţia
imigranţilor la dezvoltarea economică şi culturală a Uniunii Statelor Americane
este covârşitoare, privită cu recunoştinţă de cetăţenii ţării. Expansiunea
teritorială, dezvoltarea economică, crearea sistemului de comunicaţii,
ridicarea marilor oraşe datorează mult valurilor de imigranţi care au sosit în
secolele XIX şi XX în căutarea libertăţii şi a şanselor la o viaţă mai bună.
Între anii 1901 şi 2013, americanii au obţinut 42% din totalul de premii Nobel,
dar 30% din laureaţii americani au fost imigranţi de primă generaţie.
Sistemul
de imigraţie legală dă, de mai mulţi
ani, semne de ineficienţă, lentoare şi stagnare. În domenii de vârf, cum este
sectorul tehnologic, se caută cu febrilitate specialişti educaţi din categoria
STEM (science, technology, engineering and mathematics) şi marile companii se
plâng că nu sunt ajutate de serviciul de Imigrare şi Naturalizare al
Departamentului de Justiţie în căutările lor. Cazurile de reunire a familiilor
sunt, de asemenea, tergiversate pentru mult timp, în special de la atacurile
teroriste din 2001 şi de după intrarea în funcţiune a legii Patriot Act.
De
câteva decenii, cealaltă imigraţie, aşa-zis ilegală,a progresat cu mare repeziciune
întreţinută de trei factori: lipsa de protecţie a frontierelor americane, atracţia
maselor de oameni săraci din ţările latine către sursa de câştig din SUA şi uşurinţa
de a găsi locuri de muncă. Aşa se face că astăzi, aici, trăiesc şi lucrează
între 13 şi 15 milioane de străini, majoritatea intraţi prin trecerea ilegală a
graniţelor
de sud: Texas, Arizona şi California. Aceia dintre ei care lucrează
nu plătesc taxe. Cheltuielile sociale pentru ei şi familiile lor sunt suportate
de cetăţenii americani. Odată cu cei veniţi în căutare de lucru pătrund în ţară
şi traficanţi de droguri. Delincvenţa a crescut: în anul 2006, a fost raportată
cumularea a 45.000 de delicte legate de
droguri, 5.900 de atacuri sexuale şi 1.100 de omoruri comise de imigranţi
ilegali. Din cauza imigraţiei ilegale, cea legală are de suferit, iar resursele
financiare şi umane ale sectorului sunt epuizate. O reformă a sistemului de
imigrare este ceea ce doreşte majoritatea populaţiei americane. Politicienii
care nu se implică în susţinerea unui astfel de proiect sunt fie sub controlul
unui puternic lobby al patronilor care vor menţinerea stării actuale, fie sunt
îngroziţi de votul negativ al populaţiei de origine hispanică. Mai sunt şi
politicieni şi activişti sociali care susţin că Statele Unite s-au întemeiat pe
furtul teritoriilor indiene şi mexicane şi că este datoria lor să retrocedeze
aceste pământuri. Ei cântă în strună mediei şi politicienilor mexicani, care au
lansat aceste teorii şi care încurajează emigrarea masivă din ţara lor.
În
acest context, prezenta administraţie americană, înclinată vizibil spre
acceptarea unei imigraţii largi şi acordarea unei amnistii globale şi fără
nicio condiţie tuturor rezidenţilor ilegali, fără să fie de acord cu introducerea
controlului de graniţă, a emis mai multe ordine prezidenţiale şi dispoziţii
ale Departamentului de justiţie, care încurajează venirea a şi mai multor
imigranţi, pătrunşi prin graniţele poroase. Printre măsurile aplicate sunt
DREAM Act (Development and Relief and Education for Allien Minors – votat în
2009) şi DACA (Deferred Action for Childhood Arrival – semnat în 2012). Primul
acordă rezidenţă permanentă condiţională celor care au intrat în ţară înainte
de a împlini vârsta de 16 ani, au trăit în Statele Unite cel puţin cinci ani şi
au absolvit liceul. Cel de al doilea interzice deportarea copiilor minori care
au intrat ilegal în SUA şi nu provin din Canada sau Mexic, pentru o perioadă de
doi ani. Cumva, zvonurile despre DACA au ajuns deformate în mai multe ţări din
America Centrală şi au prins la populaţie care crede că orice copil care intră
în Statele Unite va avea şederea aprobată imediat şi ulterior va putea să aducă
şi familia sa. Mai ales populaţia din Guatemala, El Salvador şi Nicaragua a
luat în serios această promisiune neconfirmată şi oamenii şi-au trimis copiii,
pe orice cale, către SUA. Grupuri infracţionale au început să organizeze acest
trafic de copii pentru profit. O fetiţă de 11 ani din Guatemala a relatat cum
mama ei a plătit 8.500 de dolari celor care au adus-o în Mexic, au suit-o
într-un autobuz pentru Pheonix, Arizona, unde fetiţa s-a prezentat imediat la
poliţie spunând că presidente Obama
îi va da un permiso. Până în 2012,
media de copii trimişi neînsoţiţi din ţări latine în Statele Unite era – în
medie – de 5.000–6.000 de cazuri pe an, în 2013 a sărit la peste 13.000. Anul
acesta se apropie de 80.000, iar raportul Casei Albe estimează că până la sfârşitul
anului viitor vor fi peste 235.000 de copii fără familie pe teritoriul
american.
O criză umanitară de mari proporţii se desfăşoară
în aceste zile prin această Nouă cruciadă
a copiilor, la originea căreia se
află disperarea populaţiei din
marile zone geografice, informaţia greşită transmisă lor şi incapacitatea
sistemului vamal american de a o stăvili. Sarcina la care sunt brusc expuse
statele din sud este enormă. Copiii trebuie primiţi, înregistraţi şi transferaţi
cât se poate de repede serviciilor sociale, care trebuie să facă faţă unor
cereri fără precedent.
La multele probleme legate de imigraţia crescândă
a copiilor neînsoţiţi se adaugă şi faptul că în rândul lor sunt infiltraţi
membri ai clanurilor criminale, în special organizaţia mexicană Mara
Salvatrucha (MS-13). Chiar dacă agenţii de securitate îi 
recunosc, după
tatuajele specifice, nu au voie să-i deporteze, din cauza limitărilor impuse de
DACA Act. Pe lângă profiturile băneşti, grupările traficante de droguri mai au
un câştig din aducerea câtor mai mulţi copii fără părinţi în SUA: haosul indus
în sistemul de control al graniţelor le permite să-şi desfăşoare cu mai mult
succes operaţiile de bază.
Timpul presează şi – la ritmul în care
politicienii americani se ocupă de corectarea sistemului de imigraţie –
perspectiva este mai mult decât sumbră şi o prezicere veche de mulţi ani îşi găseşte
actualitatea. Este vorba de perspectiva pe care a descris-o celebrul autor al
volumului Ciocnirea civilizaţiilor,
Samuel Huntington. În cartea sa Who are
we?, The challenges to the American National Identity (2004) el a spus că
există riscul ca ţara să fie divizată în zona albă, protestantă şi anglo-saxonă
din nord, centru şi est şi zona hispanică şi catolică din sud-vest.
